Ghici ciuperca ce-i?

pontacDomnule Ponta, nu va faceti ca ploua, doamna Victoria Nuland va reproseaza ,,democratia originala" marca PSD

Doamna Victoria Nuland, subsecretarul de Stat american pentru Afaceri Euroasiatice, ne spune, pentru cei care au urechi sa auda, într-un discurs susţinut la Washington, în cadrul Central Europe Strategy Forum ca avem probleme cu regresul democratic si coruptia.

Ea reproseaza liderilor din regiune, fara a face nominalizari, ca ,,încurajaţi naţionalismul, impuneţi restricţii presei sau demonizaţi societatea civilă” si ca ,,protejează oficialii corupţi de urmărirea judiciară, evitând Parlamentul atunci când este convenabil pentru ei“

Chiar daca domnul Ponta nu vrea sa recunoasca, el este vizat de acest blam, pentru ca foloseste parlamentul drept scut pentru toti corupţii care se sustrag urmăririi judiciare promitand, celor care au urechi sa auda, ca va fi candva, evident dupa aceste alegeri, o noua ,,martea neagra” ce va aduce amnistia si linistea in fiefurile baronilor PSD.

Ar mai fi ceva de corectat si in discursul doamnei Nuland. In Romania nu se protejeaza oficialii corupti prin ,,evitarea Parlamentului atunci cand este convenabil”. La noi se protejeaza oficialii corupti cu ajutorul parlamentului si asta cu fiecare ocazie. Ultima isprava este cea cu cei 9 ministri Microsoft si pseudovacanta parlamentara. Si asta pe langa premiera mondiala a domnului Fenechiu , ministru si parlamentar in functie, care a mers direct la puscarie din guvernul Ponta..

Chiar daca au avut grija, ca din punc de vedere legal, sa nu poata fi incadrati la subminarea economiei nationale, tot subminare se cheama ceea ce face acest guvern. De aceea am depus un proiect de lege, ce prevede ca parlamentarii corupti vor ajunge imediat, fara a fi necesar avizul parlamentului, in fata justitiei. Fara acest proiect de lege Romania se va prabusi in saracie si vom ajunge cu adevarat in mainile infractorilor politici, alintati de noua nomenclatura cu titulatura de ,,baroni”.

Eu cred că românii sunt suficient de deştepţi încât, după ce i-au dat jos pe Boc & Co., obligându-i să se reformeze, să dea de pământ şi cu Ponta & Co.

Hai pa, ca sa citez din clasici, si ne vedem la vot!

Leave a Reply

Your email address will not be published.