Soc hemoragic dupa o cazatura in baie

● Dupa ce a cazut in baie, un iesean a avut nevoie de o operatie de patru ore pentru ca viata sa-i fie salvata ● In ultima garda, medicii de la UPU au salvat viata a sase sinucigasi, dar si a unui tanar care a cazut de pe un stalp

Un barbat de 51 ani a ajuns ieri in soc hemoragic la Unitatea de Primire Urgente (UPU) de la Spitalul Sf. Ioan Iasi dupa ce a cazut in baie. Ieseanul a alunecat si s-a accidentat destul de grav, necesitand de urgenta interventia chirurgicala. Echipa de medici condusa de dr. Narcis Romedea a avut nevoie de patru ore in sala de operatie pentru a salva viata ieseanului, in acelasi timp medicii ortopezi au operat fractura pe care barbatul a suferit-o la pumnul drept.

"Pacientul a ajuns in soc hemoragic in urma unui accident casnic. El a necesitat evaluare si stabilizare in echipa de pacient critic si a fost dus imediat in sala de operatii a clinicii de urgente chirurgicale pentru abdomen acut chirurgical, fiind operat de urgenta. Pacientul este acum internat la terapie intensiva, iar prognosticul ramane rezervat", a declarat dr. Tudor Ciuhodaru, sef UPU din cadrul Spitalului Sf. Ioan.

A treia tentativa de sinucidere

Ieri, sase persoane cu tentative de sinucidere prin automutilare au fost salvate in UPU. C.I., de 24 ani, este la a treia tentativa autolitica. Ieri si-a provocat peste 25 de plagi la nivelul mainilor.

"Pacientul a beneficiat de sutura celor peste 25 de plagi provocate de lama de la nivelul bratelor si antebratelor efectuata de chirurgii reconstructivi. Pacientul a decis sa intre in programul de suport asigurat de voluntarii de la CIRTITA", a adaugat dr. Ciuhodaru.

Tanarul M.V., din localitatea ieseana Cozmesti, a primit ajutorul medicilor de la Urgente in urma unei cazaturi de pe un stalp. Potrivit dr. Ciuhodaru, barbatul a fost diagnosticat cu electrocutie, arsura prin arc electric. Dupa mobilizarea din UPU, M.V. a fost dus imediat in sala de operatii a sectiei de arsi. Viata barbatului a fost salvata, dar medicii ieseni sunt rezervati in ceea ce priveste evolutia starii de sanatate a barbatului.

Sursa: Buna Ziua Iasi (Margareta NICHIFOR)

Leave a Reply

Your email address will not be published.