Centrul Integrat Regional de Tratamente, Intoxicaţii, Traume şi Arsuri (CIRTITA) împlineşte pe 22 noiembrie 2008 un an de activitate. Majoritatea voluntarilor, 100 la număr, sunt studenţi, însă de puţin timp li s-a alăturat şi un preot, Vasile Andoni.
Vasile Andoni, în vârstă de 38 de ani, preot la Biserica “SF. Nicolae” din Ciurchi, este student anul III la Universitatea de Medicină şi Farmacie. A vrut să dea la Facultatea de Medicină încă din tinereţe, însă nu a intrat. După ce a făcut armata, a urmat cursurile Facultăţii de Teologie, după care a hotărât că vrea să ajute oamenii nu numai spiritual, ci şi trupesc.
Vasile Andoni face practică la Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) de la spitalul “Sf. Ioan”.
“În cadrul programului CIRTITA, acest centru regional care se ocupă de traumatisme şi alte probleme de ordin medical, mă ocup de reabilitarea spirirtuală a pacienţilor cu tentative de suicid, şi îi ajut, pe cât pot, să se reabiliteze. Ei au trecut prin greutăţi deosebite şi au ajuns să recurgă la acest gest. Îi ajut să se poată confrunta din nou cu problemele de zi cu zi. Păcatul sinuciderii este unul capital, ştim cu toţii că un om care a săvârşit acest păcat nu poate fi înmormântat ortodox şi trebuie o anumită dezlegare”, a declarat părintele Vasile Andoni
Preotul şi-a ales ca specializare medicina de urgenţă pentru că, spune el, merge perfect cu starea de spirit pe care o are.
“Îmi place să fiu la locul faptei şi să ajut cât mai repede. În medicina de urgenţă trebuie să aduci cât mai repede oamenii la viaţă”, a adăugat părintele Andoni.
Pentru a se implica cât mai mult în proiectul CIRTITA, Vasile Andoni vrea să preia suicidarii din zona Tătăraşi, să îi aducă mai mult la Biserică, pentru a continua asistenţa socială.
“Pornind de la realitatea că numărul suicidarilor din Iaşi este în creştere, că multe dintre gesturile suicidare sunt declanşate în contextul unor condiţii socio-economice vitrege, că este nevoie de un management eficient în timpul spitalizării dar şi după aceea, părintele a hotârat ca pacienţii cu tentative suicidare din parohia pe care o conduce, să fie preluaţi şi asistaţi spiritual la externare”, a declarat dr. Tudor Ciuhodaru, coordonatorul CIRTITA.
Pe viitor, părintele vrea să practice ambele meserii. Se vede medic de urgenţe şi preot în cadrul aceluiaşi spital.
Sursa: iasicastiga.ro (A.O.)
Felicitari Domnule Doctor. Politica ieseana avea nevoie de un doctor, era in resuscitare si chiar avea nevoie de un specialist in situatii de urgenta. Va felicit Doctore si va doresc din toata inima numai Bine.
Stima mea
Studentul asta nu mai este de peste un an student la UMF si nici nu a fost vreodata preot la Sf Neculai Ciurchi. A fost preot de tara intr-un sat de linga Husi si student la UMF, pina anul trecut cind a ramas repetent pentru ca era incapabil sa-si dea exemenele…. Asa ca dle dr. Cihodaru scoate-l de pe blog ca nu-ti face cinste!
Studentul asta nu mai este de peste un an student la UMF si nici nu a fost vreodata preot la Sf Neculai Ciurchi. A fost preot de tara intr-un sat de linga Husi si student la UMF, pina anul trecut cind a ramas repetent pentru ca era incapabil sa-si dea exemenele…. Asa ca dle dr. Cihodaru scoate-l de pe blog ca nu-ti face cinste!