Clinica Smart Nutrition lansează începând cu luna aprilie 2019 un program de psihonutriție coordonat de doamna doctor Mihaela Bilic, unul dintre cei mai apreciați medici nutriționiști din România. Programul va avea o durată de 3 luni și este destinat pacienților care vor să atingă o anumită greutate corporală și să adopte un stil de viață sănătos. Prin cooptarea dnei dr. Mihaela Bilic Smart Nutrition își consolidează astfel echipa medicală și portofoliul de servicii medicale de nutriție, oferind în acest moment pacienților săi servicii complete pentru toate categoriile de pacienți: de la investigații de metabolism, analize și jurnal nutrițional, la consultații individuale de nutriție pentru menținerea greutății optime în timpul sarcinii, pentru reducerea riscului de obezitate la copii, consultații specializate pentru pacienții diagnosticați cu boli cronice, diabet sau apnee în somn.
Psihonutriția propune o abordare diferită a relației cu mâncarea, punând accentul pe folosirea simțurilor, și nu a rațiunii, atunci când vine vorba de interacțiunea cu un aliment. Clasicele întrebări "Eu ce/cât/cum să mănânc?" sunt înlocuite cu întrebarea "Eu de ce mănânc?"; se deschide astfel un univers nou de înțelegere, nu atât a compoziției nutritive și calorice a alimentelor consumate, cât a senzațiilor și nevoilor pe care un aliment le poate crea în corp. Implicit, noul program va aborda problemele pe care pacienții încercă să le rezolve prin mâncare, în special sentimentele negative la care unii dintre noi găsesc soluții alimentare, prin ceea ce numim mâncatul emoțional.
“Suntem onorați și bucuroși să o avem în cadrul echipei noastre pe doamna doctor Mihaela Bilic, un specialist atât de experimentat și apreciat de public. Programul de psihonutriție pe care îl va susține în clinică reprezintă un concept nou în România și are la bază practica existentă în Franța, unde domeniul psihonutriției este foarte avansat. Smart Nutrition este singura clinică medicală din România care asigură o abordare completă a nutriției, toate serviciile fiind realizate de medici specialiști. Pe lângă consultații medicale, investigații, analize și jurnal nutrițional, acum oferim pacienților posibilitatea ca aici să găsească răspunsul la întrebarea “Eu de ce mănânc?”, și să identifice astfel cauzele profunde care au generat problemele cu greutatea. Îi așteptăm cu drag pe toți cei care își doresc să aducă o schimbare pozitivă în stilul lor de viață și care vor să descopere metodele potrivite pentru a ajunge la silueta dorită”, a declarat Andreea Vasile, directorul clinicii Smart Nutrition.
“Psihonutriția își propune să restabilească pentru fiecare dintre noi o relație pozitivă și echilibrată cu mâncarea, acest lucru fiind posibil odată cu încheierea conflictului cu corpul nostru, prin acceptarea de sine și, nu în ultimul rând, cu dezvoltarea și cunoașterea personală la nivel de senzații și emoții. Doar atunci când știi ce simți, poți ști și ce, cât, cum să mănânci!”, a declarat dr. Mihaela Bilic.
Doamna doctor Mihaela Bilic este medic specialist diabet, nutriție și boli metabolice, cu supra-specializare în psihonutriție în Franța, în cadrul unui program care reunește de 20 de ani specialiști în tratarea obezității. Are o experienţă de peste 20 ani în alimentaţia sănătoasă a copilului, a femeii însărcinate, a adultului sănătos şi activ şi a pacienţilor supraponderali şi obezi. Autoarea unor cărți de succes, vândute în mii de exemplare (“Silueta dincolo de mituri”, “Trăiesc, deci mă abțin”, “Sănătatea are gust”, ”Am mâncat, o fi păcat?”), promotor a multor campanii de educație nutrițională, dr. Mihaela Bilic și-a propus să le redea oamenilor încrederea în mâncare, să îi îndemne să facă din alimentația sănătoasă și echilibrată un stil de viață.
Despre Smart Nutrition
Clinica Smart Nutrition este singura clinică medicală din România care oferă pacienților o abordare completă a nutriției, toate consultațiile fiind realizate de medici specialiști. Serviciile clinicii sunt destinate persoanelor care doresc să scadă în greutate, celor care au nevoie de consiliere pentru alegerea unui stil de viață sănătos, viitoarelor mămici, familiilor care au nevoie de consiliere pentru alimentația copiilor, precum și persoanelor care suferă de boli cronice și au nevoie de nutriție terapeutică.
Medicii noștri sunt specialiști în diabet, nutriție și boli metabolice și au o experiență bogată în domeniu, lucrări publicate, studii de cercetare derulate sau titlu de doctor în medicină. Printre aceștia se numără și unul dintre cei 8 medici din România certificați de Federația Mondială a Obezității.
Pe lângă consultații nutriționale și investigații medicale de metabolism, jurnal alimentar și apnee în somn, realizăm în cadrul clinicii recoltare de analize de sânge, precum și consiliere psihologică, astfel încât pacienții noștri să regăsească într-un singur loc toate serviciile necesare nevoilor lor.