Studiul efectuat de Cabinetul Pașc Dental Cluj-Napoca, în anul 2014 asupra igienizării profesionale, la pacienții care apelează la acest tratament periodic, a dezvăluit o creștere a numărului de persoane care conștientizează importanța controlului periodic, cu 6 procente, față de anul anterior. Datorită acestui comportament, s-a înregistrat și o scădere a problemelor dentare și complicațiilor datorate apariției tartrului.
Cele mai frecvente probleme identificate în cadrul studiului au fost gingivita și parodontita, însă au apărut și complicații grave ale acestora când nu au fost depistate la timp. “În ultimul an, am acordat o atenție deosebită comportamentului de îngrijire al pacienților cabinetului. Întrucât noi funcționăm pe baza conceptului “pacient-prieten” nu mi-a fost deloc greu să urmăresc acest comportament în special la pacienții fideli. În acest sens, am observat o creștere a numărului de persoane care și-au făcut deja o rutină din vizita de control la stomatolog, fără a avea neapărat o problemă stringentă. Acest obicei este unul foarte benefic, după cum se confirmă și din faptul că aceștia au evitat o serie de complicații la nivel dentar, economisind atât timp cât și mai ales bani” , a declarat dr. Daniela Pașc, manager la Pașc Dental.
Prin derularea acestui studiu, echipa de specialiști de la Pașc Dental își propune să promoveze un comportament dentar sănătos, care să stimuleze pacienții la a apela cu încredere la diferite proceduri de control și întreținere, ce ajută considerabil în prevenirea bolilor provocate de tartru, simplificând procedurile de tratament. “Cei care și-au făcut un obicei din controalele dentare periodice, au mult mai puține probleme ce trebuie tratate. Dacă acum doi ani de zile procentul celor care se prezentau din propria inițiativă la un control de rutină, era de 18%, din totalul numărului de prime consultații, anul trecut acesta a crescut la 23,8%, iar trendul este îmbucurător și în prima parte a acestui an. Cariile pot fi depistate din timp, smalțul este mai puțin afectat, mai mult, sunt necesare mai puține intervenții. Cei care afirmă că tratamentele dentare sunt costisitoare, ajung în această situație întrucât nu dau atenție exact acestor controale periodice, care, altfel, i-ar scuti de consumul de timp și risipa de bani”, adaugă dr. Daniela Pașc. Dintre pacienții care au apelat la tratamentele de la Pașc Dental, numărul mare reprezentat de cei care conștientizează utilitatea unui control periodic, adoptă și un un comportament igienic corect, având nevoie de intervenții mult mai puțin dureroase ori complicate.
Cu o experiență de peste 20 de ani în domeniul stomatologiei dentare, cabinetul Pașc Dental oferă o gamă completă de tratamente și servicii personalizate pentru fiecare nevoie. Legătura dintre cabinet și pacient este foarte importantă pentru oferirea celei mai bune consultații, astfel Pașc Dental surprinde foarte bine relația de încredere medic-pacient.
Pentru detalii suplimentare:
Dr. Daniela Pașc
Manager
Pașc Dental
Tel: 0753 655 228
www.pascdental.ro
Sonia Schiau
D’Avantage Consult
Tel: 0264 402 726
E-mail:sonia.schiau@davantage.ro
www.davantage.ro