Conferinţa de Aterotromboză, la cea de-a XIV-a ediţie

Header AVC1-01

Azi, 11 aprilie 2014, se va desfășura la Hotel Pullman din București cea de-a XIV-a ediție a Conferinței de Aterotromboză. Evenimentul este organizat de Societatea Română de Cardiologie și Asociația Națională Română de Stroke, împreună cu Academia Română și Academia de Științe Medicale, cu sprijinul companiilor Sanofi, Zentiva și Genzyme.

Datorită interesului ridicat al comunității medicale pentru această manifestare cu tradiție, dar și pentru a facilita accesul cât mai multor medici la cele mai recente noutăți științifice privind prevenirea aterosclerozei, greu de realizat cu toate cunoștințele actuale, stabilizarea plăcii de aterom și tratamentul consecințelor sale, anul acesta, în premieră, Conferința de Aterotromboză va fi transmisă integral live online.

La eveniment vor participa medici specialiști din toată țara: cardiologi, neurologi, diabetologi, nefrologi, medici de familie etc. Lucrările conferinței vor fi prezidate de către Acad. Prof. Dr. Constantin Popa, Președinte al Asociației Naționale Române de Stroke și membru al Academiei Române și Prof. Dr. Eduard Apetrei, Vicepreședinte al Academiei de Științe Medicale.

“Conferința de Aterotromboză este singura conferință națională dedicată în totalitate acestui proces fiziopatologic, modalităților de prevenire și tratamentului consecințelor sale - bolile cardiovasculare aterotrombotice. Dinamica rapidă a cunoașterii proceselor ce duc în final la apariția plăcii de aterom și eficiența metodelor de tratament ține treaz interesul atât al cercetării științifice din diferite domenii, cât și al practicii medicale”, a declarat Prof. Dr. Eduard Apetrei. “În anul care s-a scurs de la ultima conferință au continuat cercetările privind epidemiologia, mecanismele bolii, evidențierea cât mai precoce a manifestărilor subclinice, prevenirea și tratamentul consecințelor clinice. Astfel de întâlniri științifice au un rol foarte important, reunind specialiști din mai multe arii, co-interesați de subiectul aterotrombozei”, a adăugat Acad. Prof. Dr. Constantin Popa.

Aterotromboza este o afecțiune ce amenință viața pacienților, fiind cauza unor evenimente vasculare majore precum infarctul de miocard, accidentul vascular cerebral ischemic sau decesul de cauză vasculară.

Anual, în Europa, bolile cardiovasculare sunt cauza a 4 milioane de decese, dintre care 1.9 milioane decese sunt înregistrate în UE [1]. România continuă să se afle pe harta țărilor cu mortalitate ridicată de cauză cardiovasculară, înregistrându-se anual între 7 și 8 decese la 1000 de locuitori [2].

Conform celui mai recent studiu epidemiologic realizat în anul 2012 în România, SEPHAR II, 4 din 10 adulți sunt hipertensivi, iar 6 din 10 adulți hipertensivi au hipercolesterolemie.

“Datele epidemiologice la nivel global arată de asemenea că rata de deces pentru bolile cardiovasculare a scăzut în ultimii ani, dar cardiopatia ischemică și accidentul vascular cerebral rămân în continuare pe primele locuri, față de anul 1990  (35% și respectiv 26%). În România procentul este de ~ 60 %. Un alt motiv de îngrijorare este faptul că ateroscleroza coronariană apare la vârste din ce în ce mai tinere. Spre exemplu, din necropsiile efectuate la 3.832 de soldați americani în vârstă medie de 26 de ani, la 8,5% dintre ei s-au găsit leziuni aterosclerotice ale arterelor coronare”, a adăugat Prof. Dr. Eduard Apetrei.

“Grupul Sanofi este liderul mondial în lupta împotriva bolilor vasculare, punând la dispoziția comunității medicale și a pacienților un portofoliu complex de soluții terapeutice medicamentoase – atât medicamente inovatoare, cât și generice de calitate și totodată accesibile. Am susținut fiecare ediție a Conferinței de Aterotromboză întrucât ne dorim să contribuim la identificarea de soluții pe termen mediu și lung pentru prevenirea aterotrombozei și tratarea eficientă a consecințelor sale. Dincolo de miza științifică, beneficiarul unor astfel de manifestări rămâne pacientul român. Este necesar să depunem continuu eforturi comune susținute pentru a crește gradul de conștientizare și de prevenție a bolilor vasculare”, a declarat Dr. Ovidiu Saltas-Dabija, Director Medical Sanofi România.







[1] Nichols M., Cardiovascular disease in Europe: epidemiological update. European Heart Journal 2013; 34: 3028–3034, European Cardiovascular Disease Statistics 2012 Edition, www.escardio.org




[2] THE FIRST ROMANIAN REGISTRY FOR ST-ELEVATION MYOCARDIAL INFARCTION (1997-2009) – FINAL REPORT, European Cardiovascular Disease Statistics 2012 Edition, www.escardio.org

Footer AVC-02


Leave a Reply

Your email address will not be published.