Cu o experiență de peste 15 ani în neurochirurgie și peste 3500 de intervenții chirurgicale ce au vizat hernii de disc lombare, stenoze de canal medular, hematoame intracraniene post-traumatice și spontane, plăgi cranio cerebrale sau tumori cerebrale, medicul Mihail Marinoaica oferă începând cu luna februarie 2018 consultații de specialitate pentru pacienții din Dâmbovița în Clinica Promed System din Târgoviște.
Experiența recunoscută în spitale și clinici din România (București, Cluj, Vâlcea, Dolj) și la nivel global (Germania) va fi de un real ajutor pentru identificarea celor mai importante afecțiuni și patologii neurologice, ca prim pas în diagnosticare și apoi tratare sau intervenție, în funcție de fiecare caz în parte. Prin intermediul acestei colaborări și beneficiind de acces la dotare imagistică ultraperformantă (Computer Tomograf – CT și Imagistică prin Rezonanță Magnetică Nucleară – RMN), pacienții Clinicii Promed System vor putea identifica la timp o gamă extinsă de patologii neurologice, tot mai des instalate în rândul copiilor și adulților de toate vârstele din România.
Incidența bolilor neurologice este, în România, de aproape patru ori mai mare decât în alte țări ale Uniunii Europene.
Pentru programări, pacienții pot suna la unul dintre numerele de telefon: 0245620088 sau 0785 212 642 sau pot trimite un e-mail pe adresa targoviste@clinica-promed.ro
Consultațiile vor fi programate în fiecare săptămână, în zilele de vineri, în intervalul orar 17-19.