Longevitatea activă este o aspiraţie a fiecăruia dintre noi și începe cu un stil alimentar şi de viaţă corect, iar obiceiurile alimentare sănătoase trebuie învățate, adoptate și menținute încă din tinerețe. Despre acest subiect au discutat prof. univ. dr. Nicolae Hâncu, membru de onoare al Academiei Române, dr. Ioana Mîndruță, medic primar neurolog și dr. Val Vîlcu la evenimentul găzduit de Activia, intitulat ,,Alimentația sănătoasă hrănește fericirea”.
,,Pentru a nu ne trezi îmbătrâniți prematur, obosiți, lipsiți de energie și cu probleme grave de sănătate este esențial să avem o alimentație echilibrată. Este dovedit că alimente precum fructele, legumele și iaurtul cu probiotice se situează în topul ierarhiei unei alimentații sănătoase din punctul de vedere al aportului de nutrienți esențiali, cu un număr redus de calorii.” declară prof. univ. dr. Nicolae Hâncu, membru de onoare al Academiei Române.
Studii recente [*] pun în evidenţă relaţia dintre consumul anumitor alimente şi stres. De exemplu, consumul zilnic de iaurt probiotic Activia influențează pozitiv activitatea unor regiuni ale creierului. Practic, femeile care au consumat zilnic iaurt probiotic Activia cu Bifidus Actiregularis au reacționat mai puţin la emoțiile negative, gestionând mai bine stresul.
,,Depinde doar de noi cum ne organizăm și ne trăim viața pentru a ne bucura de vigoare și la vârste avansate. Un stil alimentar corect, în care consumul zilnic de iaurt este o componentă de dorit, hrănește întregul organism, inclusiv creierul, și susține longevitatea activă. Iaurtul, cerealele integrale, nucile, fructele conțin principii nutritive necesare bunei funcționări a creierului și proceselor psihice” declară dr. Ioana Mîndruță, medic primar neurolog. Mai concret, nutrienții esențiali din iaurt, precum calciul și potasiul, au rol important în transmiterea influxului nervos, iodul contribuie la funcția cognitivă normală, fosforul are un rol activ în fiziologia celulei nervoase, zincul are rol de protecție în cazul stresului oxidativ, vitaminele din grupul B contribuie la buna desfăşurare a activității nervoase și reducerea oboselii, fosfolipidele au rol esențial la nivelul membranei celulare, iar proteinele au rol de construcție.
Legătura dintre alimentația sănătoasă și beneficiile fizice și emoționale rezultă din comunicarea bidirecțională dintre creier și sistemul digestiv – care conține sistemul nervos enteric, considerat cel de-al doilea creier al organismului uman. ,,Pentru o funcționare corectă a sistemului digestiv avem nevoie de bacterii vii benefice, de probiotice, iar iaurtul este cea mai bună sursă. Pe lângă contribuția sa la menținerea sau refacerea florei intestinale, iaurtul contribuie și la scăderea substanțială a riscului de diabet sau de boli cardiovasculare, la diminuarea efectului inflamator și facilitează scăderea în greutate [**]. Recomand consumul de iaurt probiotic Activia cu cereale integrale la micul dejun sau peste zi – ca gustare, nu doar ca specialist, dar și pentru că am simțit personal beneficiile acestui iaurt probiotic, de-a lungul multor ani de când sunt consumator” declară prof. univ. dr. Nicolae Hâncu, membru de onoare al Academiei Române.
În urma unei evaluări nutriționale complexe a tuturor iaurturilor din gama Activia, Societatea de Nutriție din România recomandă consumul zilnic de iaurt probiotic Activia, ca parte a unei alimentaţii echilibrate.
De 15 ani de când este produs și consumat în România, Activia și-a făcut o tradiție din a susține un stil de viață sănătos, cu alimentație echilibrată, mișcare și gândire pozitivă. Iar pentru a oferi consumatorilor o gamă și mai variată de alegeri sănătoase, Activia a lansat un nou produs: Activia Cereale Integrale cu Nuci și Ovăz. Fiindcă, ştim deja, în fiecare zi alimentaţia sănătoasă hrăneşte fericirea!
Despre Activia
Activia este cel mai consumat iaurt probiotic din lume [***]. Consumatorii de Activia trăiesc în 70 de țări de pe 5 continente. Activia a fost lansat pe piața românească în anul 2001, portofoliul mărcii curprinzând în prezent peste 20 de sortimente de iaurturi cu Bifidus Actiregularis, acoperind toate preferințele consumatorilor: iaurt simplu, iaurturi cu cereale integrale și fructe, iaurturi de băut cu sau fără fructe, gama de mic dejun, cu topper de cereale, cât și iaurt dietetic cu 0% grăsime.
Iaurtul probiotic Activia conține fermentul Bifidus Actiregularis, care a fost selectat în urmă cu aproximativ 30 de ani dintr-un produs lactat tradiţional şi este utilizat exclusiv de Danone. Studiile clinice au demonstrat în mod repetat că bacteriile Bifidus Actiregularis reușesc să traverseze bariera gastrică acidă și ajung vii în flora intestinală, în cantități mari. Fiecare pahar de Activia conține mai mult de 4 miliarde de fermenți Bifidus Actiregularis, în plus față de fermenții obișnuiți din iaurt. Toți acești fermenți activi din iaurt contribuie la menținerea sau refacerea florei intestinale, al cărei echilibru este extrem de important pentru sănătatea organismului.
Iaurturile probiotice Activia au la bază peste 20 de ani de cercetare. De-a lungul existenței sale, Activia a făcut obiectul a 17 studii clinice, publicate în reviste medicale de prestigiu, și mai multe studii de satisfacție a consumatorilor, efectuate și în România. Studiile românești, de exemplu, (efectuate în 2006 și 2008, sub coordonarea Societăţii Române de Gastroenterologie și Hepatologie) au arătat o rată ridicată de satisfacție, de peste 95%, a participanților - adulţi care prezentau tulburări funcționale digestive moderate. În ultimii ani, echipele de cercetare au pus în evidență acțiuni benefice ale iaurtului probiotic Activia în modularea florei intestinale şi chiar în modularea activității unor regiuni din creier, prin intermediul interacțiunii dintre sistemul nervos central și sistemul nervos enteric [*].
Prin varietatea profilurilor nutriţionale, iaurturile Activia sunt adecvate oricărui moment de consum (mic dejun, on the go, desert sau gustare între mese, ori după o cină uşoară) şi sunt uşor de integrat chiar și în diete speciale, cum sunt regimurile hipocalorice, hipolipidice sau hipoglucidice.
[*] Studiu UCLA - Collaborative Center for Integrative Medicine, Los Angeles, USA (Tillisch – Gastroenterology, 2013), susținut de Danone.
[**] Studii prezentate și la Conferința Sănătate prin Alimentație, 2014 – (exemplu: http://www.danone.ro/comunicate-de-presa/iaurtul-alimentul-minune-care-ne-mentine-sanatosi-și-forma-2/)
[***] Pe baza vânzărilor în valoare în 2010. Sursa: Euromonitor International, Pre & probiotics virtual conference, 2012 şi Nielsen survey, 2013.