Stimați colegi, dragi prieteni,
Vă rog să ne permiteți să vă mulțumim încă odată pentru că anul trecut ne-ați fost alături la Chișinău într-un număr record de mare.
Anul acesta revenim la Timișoara în perioada 26-28 Septembrie 2019 pentru tradiționalul Curs Internaţional de Ghiduri şi Protocoale în Anestezie, Terapie Intensivă şi Medicină de Urgenţă – ediția a XVII-a.
Avem alături, în continuare, Asociaţia pentru Anestezie Terapie Intensivă “Aurel Mogoşeanu” Timişoara, în strânsă colaborare cu Societatea Română de Anestezie şi Terapie Intensivă, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş" Timişoara şi Societatea de Medicină de Urgenţă şi Catastrofă din România.
Vă întâmpinăm cu aceeași ospitalitate și căldură, într-o ambianță elegantă și modernă și dorim să vă oferim o manifestare științifică memorabilă. Avem convingerea că lectorii de excepție din lume pe care i-am invitat și de această dată împreună cu participarea tuturor specialiștilor români vor satisface și chiar vor depăși așteptările dumneavoastră.
Dorim din tot sufletul ca și în acest an să organizăm un eveniment de succes și vom fi onorați de participarea dumneavoastră la această manifestare.
Așteptăm cu nerăbdare să vă revedem la Timișoara în Centrul Regional de Afaceri!
Cu deosebita considerație,
Comitetul de Oraganizare
https://ati2019.medical-congresses.ro/