Despre sindromul febril – în ce condiții și cum acționăm? Prof. univ. dr. Egidia Miftode la ediția XXI Practic MF, 13-14 octombrie 2017, Gura Humorului

Un simptom comun pentru numeroase afecțiuni, febra este tratată frecvent, indiferent de cauză, prin administrarea de antibiotice. 14% dintre români, conform Eurobarometru, consideră, în mod eronat, că antibioticele pot fi administrate pentru orice stare febrilă, fie că aceasta apare în urma unor infecții produse de bacterii, fie că sunt cauzate de virusuri. Spre deosebire de infecțiile bacteriene însă, unde tratamentul cu antibiotice dă rezultate, acesta nu are niciun efect în tratarea infecțiilor virale, de multe ori contribuind la creșterea rezistenței bacteriilor la tratament. Numeroase organizații din domeniul sănătății atrag atenția asupra acestui fapt, recomandând antibioticele doar în cazul unor dovezi clare de infecție bacteriană. Chiar dacă între infecțiile virale și cele bacteriene pot apărea similitudini prin simptomele produse, ele sunt afecțiuni distincte, care răspund diferit la tratament. Cunoașterea naturii infecțiilor devine astfel extrem de importantă pentru prescrierea și administrarea unui tratament corect.

În cadrul ediției cu numărul XXI a conferinței regionale Practic MF, ce va avea loc pe 13-14 octombrie 2017 la Gura  Humorului, Hotel Best Western Bucovina, Prof. Univ. Dr. Egidia Miftode, coordonator al activităţii didactice la Disciplina de Boli Infecţioase a Universităţii de Medicină şi Farmacie “Gr. T. Popa”, Doctor în Ştiinţe Medicale, medic primar, va prezenta date utile și practice despre modul în care pot fi identificate și tratate infecțiile, cu accent pe abordarea diagnosticului în cazul sindromului febril cu repere terapeutice adaptate situaţiei loco-regionale. „În ce condiții, cum și când trebuie acționat pentru tratarea unei afecţiuni febrile la adulți și la copii, când este nevoie de tratament medicamentos și când poate fi acesta evitat sunt câteva dintre întrebările la care voi încerca să răspund în cadrul conferinței Practic MF de la Gura Humorului”, a declarat Prof. Univ. Dr. Egidia Miftode.

Dedicat medicilor de familie din județele  Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Bacău, Vaslui, Vrancea, Maramureș și Bistrița Năsăud, ediția XXI Practic MF pune accent pe interactivitate, pe parcursul celor 2 zile de sesiuni de dezbateri publicul fiind invitat să intre în dialog cu lectorii invitați, specialiști în urologie, boli infecțioase, medicina de urgență, internă, oftamologie, podiatrie, medicină sportivă, gastroenterologie, medicină de familie, recuperare medicală,  paliație și psihologie  Evenimentul oferă multiple oportunități de socializare, programul cuprinzând sesiuni de networking și sesiuni de întrebări fulger adresate publicului din sală. Acesta va avea la dispoziție și un sistem de televoting prin intermediul căruia va putea răspunde întrebărilor venite din partea lectorilor pe parcursul prezentărilor.

Coordonatorul știintific al manifestării este Prof. Univ. Dr. Nicolae Calomfirescu, medic primar urolog, iar printre lectorii ce îi vor fi alături se află: Prof. Univ. Dr. Egidia Miftode, Prof. Univ. Dr Postolache Paraschiva, Conf. Univ. Dr. Camelia Margareta Bogdanici, Sef Lucrări Dr. Vladimir Poroch, Dr. Irina Bădrajan, Dr. Paul Șerban.  În cadrul acestei ediții Practic MF vor fi dezbătute teme de interes pentru practica de zi cu zi a medicului de familie și vor fi totodată prezentate cazuri reale.

Unde, când și în ce condiții poate fi trimis pacientul cu afecțiuni pulmonare la reabilitare sau în ce condiții poate fi pus un diagnostic oftalmologic în cabinetul medicului de familie sunt doar câteva dintre situațiile ce vor fi discutate în cadrul evenimentului.

Conferința regională Practic MF este un eveniment  creditat EMC și se va desfășura după următorul program: vineri, între orele 15.00 – 19.00 și sâmbătă, între orele 09.00 – 14.00.

Înscrierile la eveniment au început, iar până pe 15 septembrie taxele de participare sunt reduse!

Mai multe informații despre înscrieri și taxele de participare găsiți pe pagina web  evenimentului aici: http://houston.ro/practic-mf-editia-a-xxi-a-13-14-oct-2017-best-western-bucovina-gura-humorului/ Tot de aici poate fi descărcat și formularul de înscriere.

Pentru a putea participa a la eveniment completarea formularului este obligatorie!

Detalii actualizate despre eveniment pot fi găsite și pe pagina de Facebook a evenimentului aici https://goo.gl/ADsTQy

Pentru detalii proiect:
dana.dumitru@houston.ro,  0722.585.995

Pentru inscriere:
andreea.acatrinei@houston.ro, 0756.030.353 sau la nr. de fax 021.317.09.43

Leave a Reply

Your email address will not be published.