Reţeaua de farmacii DONA a lansat campania de iarnă „Casă, dulce casă sănătoasă!”. Promovată atât prin intermediul canalelor TV, cât şi prin materiale informative tipărite, distribuite în farmacii, campania îşi propune să vină în întâmpinarea nevoilor pacienţilor DONA, pe parcursul sezonului rece.
Până pe 20 decembrie inclusiv, clienţii fideli vor putea câştiga instant unul dintre cele peste 30.000 de premii destinate confortului şi sănătății întregii familii. Alături de umidificatoarele de aer, atât de necesare în special iarna, la DONA mai pot fi câştigate căni de filtrare a apei, salinizatoare, termo-higrometre şi multe alte premii.
„Sezonul rece aduce cu sine mai multe schimbări, atât din punctul de vedere al condiţiilor climatice, cât şi al modului în care ne bucurăm de timpul liber. Dacă în vară trăgeam un semnal de alarmă cu privire la nevoia tuturor de a petrece cât mai mult timp în aer liber, acum este momentul să îi ajutăm pe cei ce ne trec pragul să profite la maximum de timpul petrecut, de voie, de nevoie, departe de natură. Şi pentru că acasă ne petrecem o bună parte a zilei, este foarte important să ne asigurăm un climat adecvat, plăcut şi sănătos. Campania “Casă, dulce casă sănătoasă” este modul prin care dorim să îi ajutăm pe clienţii noştri să se adapteze mai uşor la noul sezon, oferindu-le acces la un portofoliu complex de produse, multe premii utile şi sănătoase. De asemenea, farmaciştii noştri le stau la dispoziţie cu sfaturi utile despre cum să prevină sau să trateze afecţiunile frecvente”, a declarat Radu Dumitrescu, director de marketing Farmaciile DONA.
Campania se desfăşoară în toate farmaciile DONA din ţară, iar condiţia pentru participare este utilizarea cardului de fidelitate la achiziţionarea de produse în valoare de minimum 20 de lei. Participanții eligibili vor extrage un tichet surpriză care, dacă este câştigător, va indica premiul ce va fi oferit pe loc.
Regulamentul complet al campaniei este disponibil pe www.farmaciiledona.ro.