Consultaţii medicale gratuite pentru ploieşteni
În perioada 18 august – 14 septembrie, de luni până vineri, locuitorii oraşului Ploieşti vor avea posibilitatea de a beneficia de consiliere medicală gratuită oferită de specialiştii Gral Medical în trei farmacii DONA din Ploieşti:
- Bulevardul Republicii nr. 185, bl. 9, D2
- Strada George Coşbuc nr. 8
- Malu Roşu nr. 83B, bl. 101, B2
Ariile terapeutice vizate vor fi sistemul digestiv, sistemul muscular-scheletic şi reumatologia, oftalmologia şi diabetologia. Pe lângă consilierea medicală, se vor realiza măsurări de tensiune arterială şi glicemie, precum şi Visiotest (un test care determină acuitatea vizuală la distanţă, la apropiere şi sensibilitatea cromatică). Agenda completă a acestor servicii medicale este disponibilă în farmaciile DONA din Ploieşti. Nu în ultimul rând, pacienţii vor avea acces la un serial de materiale educative, prin care pot afla informaţii detaliate despre toate ariile de sănătate incluse în program.
Puncte cadou, premii sănătoase
Campania „Sănătos de sus până jos” include, de asemenea, un mecanism de acumulare de puncte cadou în baza folosirii cardului de fidelitate pentru cumpărăturile din farmaciile DONA Ploieşti. Astfel, în perioada 18 august - 19 octombrie, pacienţii DONA vor putea câştiga 855 de premii sănătoase pentru toată familia - de la umbrele de ploaie şi păturici la seturi de grădină, cărucioare pentru cumpărături, pedometre, cântare electronice şi ceasuri prin care se pot monitoriza bătăile inimii. Detalii despre campanie sunt disponibile în farmaciile DONA din Ploieşti.
„Sănătos de sus până jos este un program pilot, desfăşurat în premieră în Ploieşti. Ne dorim să le oferim pacienţilor noştri o campanie relevantă pentru nevoile lor, concentrată pe îmbunătăţirea stării de sănătate – prin acces la consiliere medicală gratuită asigurată de specialiştii Gral Medical, flyere educative, reduceri de până la 30% la sute de produse, avantaje la reţetele compensate şi, nu în ultimul rând, premii sănătoase. Avem încredere că ploieştenii vor aprecia la adevărata valoare toate beneficiile puse la dispoziţie”, au declarat reprezentanţii DONA.