Organizat sub înaltul patronaj al Majestății Sale Regele Mihai I, Congresul Clubului Regal al Medicilor “Elite pentru excelență” este un forum global de dezbateri, pentru specialiștii implicați în schimbul de idei, provocări, inovație și formare în sănătate.
„Obiectivul Primului Congres este reunirea Elitelor pentru Excelență, precum și inițierea unor manifestări periodice de anvergura conferințelor și a congreselor cu participare pe care o dorim tot mai numeroasă și cu impact profesional în constantă creștere. Elitele sunteți Dumneavoastră, membri ai lumii medicale din toate specialitățile, iar excelența se construiește în fiecare zi prin practică și dialog profesional”, a declarat conf. dr. Dan – Ioan Ulmeanu (foto), preşedintele Clubului Regal al Medicilor
Cele două zile de dezbateri multidisciplinare şi sesiuni practice reunesc speakeri români şi străini din peste 20 de specialităţi. Evenimentul este creditat cu puncte EMC.
Programul ştiinţific se va axa pe următoarele teme: Chirurgia minim-invazivă, toracică, ortopedică, Chirurgie uro-ginecologică, Medicina materno-fetală, Imagistica în ginecologie, Clinica sânului, Abordarea multidisciplinară a pacientului pediatric, Diagnosticul și tratamentul chirurgical în ORL, Cazuri și necazuri în abordarea obezității, Gastroenterologie și endoscopie intervențională, Siguranța pacientului în medicina de laborator şi va cuprinde şi o sesiune de live-surgery.
Invitaţii speciali ai evenimentului sunt:
- Prof. dr. Ion-Andrei Mueller-Funogea, șef Secție Obstetrică și Ginecologie, Marien Hospital Duesseldorf Germania
- Prof. dr. Kiss Jeno, șef Departament Ortopedie Traumatologie, St. Janos Hospital, Budapesta, președintele Societății maghiare a chirurgiei umărului și cotului
- Dr. Paola Magnoni, director Departament Chirurgie genarală și Radiodiagnostic, Humanitas Research Hospital, Milano, Italia
- Dr. Umberto Cariboni, specialist Chirurgie toracică, Universitatea din Milano, Italia
- Dr. Paoulo Fabiani, chirurgie generală, Serviciul de Sănătate Publică din Provincia Andaluzia, Spania
Taxa de înregistrare: 180 de lei ( termenul limită: 3 octombrie 2015).
Detalii şi înregistrare: office@clubulregal.ro
Partener: Revista Politici de Sănătate
www.clubulregal.ro