Implicarea farmacistului și asistentului de farmacie în stilul de viață sănătos

fdc_1258Sfârșitul lunii octombrie a adus ediția cu numărul 51 a simpozionului devenit deja tradiție, Farma Practic. Organizat de compania Houston NPA în perioada 28 - 30 octombrie 2016 la Băile Herculane, evenimentul a reunit peste 160 de farmaciști și asistenți de farmacie din județele Arad, Timiș, Hunedoara, Mehedinți, Vâlcea și Caraș Severin. Lectorii de renume invitați au abordat subiecte de actualitate, dar și noile perspective și provocări, între care se înscrie și farmacoepigenetica.

Trebuie să ținem cont că fiecare dintre noi suntem unici din punct de vedere genetic. Dar această unicitate nu înseamnă că vom funcționa numai pe baza a ceea ce este scris în genele noastre. Interacționăm zilnic cu mediul înconjurător, stresul cotidian este un factor foarte important care ne afectează.. Și atunci, orice experiență pe care o avem poate lăsa o oarecare amprentă la nivel molecular, niște etichete care pot să regleze modul în care genele noastre reacționează la stimulii externi. Aceste etichete pot fi și transmise generațiilor următoare”, a punctat conf. univ. dr. Cristina Popescu.

Genele noastre depind, așadar, de modul în care noi, ca și individ în întreg, avem această capacitate de adaptabilitate, de management al stresului. La fel de important însă este și stilul de viață al fiecărui individ.

Stilul de viață sănătos cuprinde foarte multe aspecte, au susținut specialiștii prezenți la Farma Practic, dintre care primul este o alimentație sănătoasă, o viață spirituală, morală sănătoasă și nu în ultimul rând o activitate fizică ce trebuie să fie complementară modului în care ne alimentăm.

fdc_1204Farmacistul și asistentul de farmacie pot influența stilul de viață sănătos. Ei nu trebuie să rămână numai persoana care intră în contact cu pacientul oferindu-i  sfaturi privind medicamentul, utilizarea corectă a lui, reacții adverse și interacțiuni. Farmacistul și asistentul de farmacie pot să devină și consilieri ai pacienților în ceea ce privește educația sanitară”, a declarat prof. univ. dr. farm. Marius Bojiță, coordonatorul științific al simpozionului cu numărul 51.

Pentru un stil de viață sănătos, o atenție deosebită trebuie acordată și apei pe care o consumăm. În acest sens, consultarea etichetei devine obligatorie.

Cea mai importantă sursă de nitrați rămâne apa, acolo unde ea nu este controlată, adică în mediul rural. Și aici se întâmplă din cauza faptului că solul a fost suprafertilizat, sunt îngrășăminte pe bază de azotați sau fântânile sunt amplasate incorect, pe firul apei sunt amplasate și grajdurile, toaletele sau zonele unde se depozitează tot felul de deșeuri, iar din acest motiv pânza freatică este contaminată.  Grupa de vârstă cea mai vulnerabilă o reprezintă sugarii sau copiii mici și gravidele”, ne-a declarat conf. univ. dr. Lorena Filip.

Farmacistului îi revine așadar și sarcina de a educa pacienții, au punctat speakerii manifestării, cu atât mai mult cu cât sursele neprofesioniste de informare sunt din ce în ce mai prezente și accesibile.

Farmacistul clinician se lovește de clișeele cu care vine pacientul și pe care trebuie să le detroneze sau să le schimbe sau dimpotrivă, să pedaleze mai departe pe ele. Cele mai importante dileme sunt legate de aging, lupta cu celulita și kilogramele”, a precizat prof. univ. dr. Anca Dragomirescu.

Programul a fost creditat pentru farmaciști (16 credite) și asistenții de farmacie (10 credite).

Organizarea mi s-a părut foarte, foarte bună, iar comunicarea între organizatori și lectori, din punctul meu de vedere a decurs perfect. În ceea ce privește temele discutate, au fost de actualitate și cred că este necesar ca din cand în când să li se reamintească și să li se revizuiască totodată, atât farmaciștilor, cât și asistenților de farmacie, aspectele importante din practica lor”, a punctat conf. univ. dr. Dorina Coricovac, care le-a prezentat participanților „Rolul cercetării științifice experimentale în studiul unor noi compuși cu efect terapeutic”.

Particip cu drag la fiecare ediție Farma Practic. Imi plac foarte mult speakerii, organizarea. Toate subiectele sunt de un real interes, avem ce învăța și plec de fiecare dată cu noțiuni noi, ce îmi lipseau”, a declarat Laura Danciu, farmacist din Timișoara.

Urmatoarea edițe: 11-13 noiembrie 2016 - Farma Practic Ed. 52 – Băile Herculane, Hotel Afrodita, județe în focus  Olt, Gorj, Vâlcea, Argeș, Teleorman și Caraș Severin.

Inițiat în anul 2010 de compania de comunicare medicală Houston NPA, Farma Practic a ajuns să fie considerat un proiect de referință pe piața manifestărilor dedicate farmaciștilor și asistenților de farmacie din România. Dupa 6 ani, proiectul a ajuns la 52 de ediții și aproximativ 9.700 de participanți.

Pentru detalii şi înscrieri:

Daniela Popescu: daniela.popescu@houston.ro, 0756.030.316.
www.farmapractic.ro , www.houston.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.