Importanța comunicării corecte medic-farmacist în beneficiul pacientului, Farma Practic, ediția 49

Ultimii ani au adus schimbări majore în relația medic-pacient, au susținut specialiștii reuniți la Poiana Brașov în perioada 23 - 25 septembrie 2016, în cadrul ediției a 49-a a simpozionului Farma Practic, organizat de compania de comunicare medicală Houston NPA. Existența surselor neconvenționale de informare medicală și accesul la site-uri nespecializate au influențat comunicarea medicală corectă, ceea ce pe termen lung poate avea repercusiuni, mai ales atunci când sunt implicați copiii.

Informația de bună calitate, corectă, bazată pe dovezi medicale este de bază în creșterea unui copil sănătos. În momentul în care te informezi de pe site-uri care nu sunt profesionale și vii și aplici în viața reală, nefericirea este și mai mare. Asta pentru că acel micuț este deprivat nu numai de o creștere adecvată, dar lucrurile pot scăpa de sub control”, a declarat dr. Valeria Herdea.

La fel de importantă ca relația dintre medic și pacient este însă relația dintre medic și farmacist, „dialogul medic - farmacist este esențial în beneficiul pacientului”, așa cum a punctat în cadrul evenimentului prof. dr. farm. Felicia Gligor, președintele Colegiului Farmaciștilor Sibiu.

Pe parcursul celor două zile de lucrări, simpozionul a reunit aproximativ 190 de participanți, confirmând faptul că seria de evenimente Farma Practic a ajuns în 6 ani să fie considerat un proiect de referință pe piața manifestărilor dedicate farmaciștilor și asistenților de farmacie din România.

Cei peste 20 de lectori prezenți au abordat teme de maximă actualitate, oferind totodată sfaturi practice:

Diferența dintre o luxatie și o entorsă e greu de făcut de către un pacient, deoarece ele seamănă foarte bine. De multe ori și medicii au nevoie de investigații suplimentare. Dacă vorbim de entorsă, de pildă, este utilă completarea investigațiilor imagistice, în afara radiografiei care este extrem de folosită și de uzuală la noi în țară în 2016, cu RMN sau ecografie, care să dea informații despre așa numitele părți moi, deci non-osoase”, a punctat dr. Alin Popescu.

conf-dr-farm-lorena-filipTrebuie știut că foarte importantă este concentrația de minerale din apă. Avem concentrație de minerale crescute în calciu, în magneziu, în sodiu. În special persoanele cu anumite patologii este important să citeasacă etichetele de la cât mai multe ape minerale, să vadă concentrația acestor ioni și în funcție de acest lucru să stabilească apa cea mai potrivită. Vorbim deci de un aport de apă personalizat, individualizat, și nu generalizăm”, a declarat conf. dr. farm. Lorena Filip.

Printre invitații speciali ai evenimentului s-au numărat și: conf dr. farm. Daniela Hanganu, conf.univ.dr. Andreea Arsene,  conf. dr. chim. Anca Juncan, prof. dr. Sorin Arama, dr. Moraru Adrian Gabriel, dr. Dascălu Daciana Nicoleta, farm. drd. Andrei Muntean.

Ediția cu numărul 49 a fost dedicată farmaciștilor și asistenților de farmacie din județele AB, CV, SB, BV, coordonator științific fiind Prof. Dr. Farm. Marius Bojiță, Președinte UMF Iuliu Hațieganu, Cluj-Napoca. Datorită temelor de maximă actualitate abordate de lectorii evenimentului, farmaciștii au beneficiat de 16 credite EFC, iar asistenții de farmacie au primit 12 credite EMC.

Și la această ediție organizatorii au acordat Premiul pentru Cel mai activ participant. Acesta a fost caștigat de o doamnă farmacist din Brașov.

Următoarele ediții Farma Practic 2016:

  • 14-16 octombrie 2016 - Farma Practic Ed. 50 – Eforie Nord Hotel Europe, judete in focus  CL, CT, IL, TL, B,IF;

  • 28-30 octombrie 2016 - Farma Practic Ed. 51 – Baile Herculane Hotel Afrodita, judete in focus AR, TM, HD, CS, MH,VL;

  • 11-13 noiembrie 2016 - Farma Practic Ed. 52 – Baile Herculane Hotel Afrodita, judete in focus  OT, GJ, VL, AG, TR, CS.


Pentru detalii şi înscrieri:

daniela.popescu@houston.ro, 0756.030.316.
www.farmapractic.ro
www.houston.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.