Isport

1.500 de elevi din cluburile Isport şi-au măsurat paşii într-un concurs cu pedometre

50.429.765 de paşi pentru sănătate!

BUCUREŞTI, 20 iunie 2013 - Peste 1.500 de liceeni din toată ţara au reuşit să adune 50.429.765 de paşi, în şase săptămâni de mişcare pentru sănătate, în concursul Câştigă pas cu pas.
Primele trei echipe, care au realizat împreună 6.787.783 paşi, au fost premiate cu articole sportive, dar câştigători au fost toţi participanţii, care au făcut mişcare pentru sănătate şi au promovat stilul de viaţă sănătos.

La concursul desfăşurat între 25 aprilie şi 6 iunie au participat 309 echipe formate din câte cinci elevi, membri ai cluburilor Isport din toată ţara.

“Sunt încântat că sunt astăzi alături de voi, pentru că vorbim despre premianţii la un concurs cu totul şi cu totul special: Câştigă pas cu pas (…).De-abia aştept să ne întâlnim împreună, să vedem cum vom face mişcare pe terenurile de sport, în drumeţiile pe care vrem să le facem sau în orice alt loc unde ne simţim bine făcând mişcare. Vă felicit din inimă pe toţi”, declară prof. dr. Dan Gaiţă, preşedintele Fundației Române a Inimii.
Pe primele trei locuri s-au clasat echipele Yoyo – Colegiul Tehnic Miron Costin din Roman, judeţul Neamţ (2.635.619 paşi), The Run - Liceul Tehnologic “Ştefan Procopiu” din Iaşi (2.082.562 de paşi) şi Fă paşi! – Grupul Şcolar Agricol Mihail Kogălniceanu, din Miroslava, judeţul Iaşi (2.069.602 paşi).

Pentru a vedea rezultatele complete ale concursului, puteţi intra pe pagina dedicată, http://www.iheartsport.ro/pas-cu-pas.

Concursul a fost organizat de Fundaţia Română a Inimii, cu sprijinul AstraZeneca și Junior Achievement România şi a fost destinat elevilor din clasele IX-XIII care sunt înscrişi în cluburile Isport înfiinţate în licee din toată ţara.

Despre programul I sport
În România, Young Health Programme are ca obiectiv prevenţia primară a bolilor cardiovasculare în rândul adolescenţilor cu vârste cuprinse între 15 şi 19 ani şi propune un program naţional de educare în licee, în contextul lipsei de informare cu privire la sănătate. Statisticile plasează România pe locul 3 în lume în ceea ce priveşte rata mortalităţii din cauza bolilor cardiovasculare, principala cauză de mortalitate la nivel local. De asemenea, în ţara noastră se înregistrează un număr din ce în ce mai mare de accidente cardiovasculare ce apar la vârste timpurii (mai devreme de 45 de ani).
Young Health Programme este inițiativa globală AstraZeneca de investiție în comunitate, creată pentru ca tinerii din întreaga lume să beneficieze de sprijinul necesar pentru a-și proteja sănătatea și pentru a-și îmbunătăți șansele la o viață mai bună în viitor. În desfăşurarea concursului „Câştigă Pas cu Pas”, Fundaţia Română a Inimii este susţinută de partenerii săi, AstraZeneca şi Junior Achievement România.
În România, I sport vrea să implice, până în 2014, 50.000 de liceeni din toată ţara, care vor învăţa despre sănătate şi nutriţie şi vor practica activităţi sportive în licee, adoptând astfel un stil de viaţă sănătos.

Contact:
Andreea Manea, Fundaţia Română a Inimii
E-mail: office@romanianheart.ro
Tel. 0752.191.235

Mariuca Morariu, Junior Achievement Romania,
E-mail: mariuca.morariu@jaromania.org
Tel: 0730.330.880

Leave a Reply

Your email address will not be published.