”Atitudinea”

 

Am citit că aseară, în aftermathul violului cu palme la cur încasat de Steaua becaliană de la Manchester City, domnul Regenkampf ar fi conchis că : ”Ne-a lipsit atitudinea”.

Să fi avut atitudine băieții fum ieșea din alde Sterling, Aguero și ceilalți, în loc de programul cu chenar roșu vizionat de către noi toți.

Aici analiza mea este un pic divergentă; mie de exemplu mi s-a părut că atitudinea, adică dorința de a merge la poarta adversă, a existat. Ceea ce a lipsit a fost de fapt mingea (numai și numai datorită faptului că era, în mod persistent, la ăia).

Dacă ar fi să despicăm firul în patru probabil că au mai lipsit și altele, respectiv vreo 3 fundași, mijlocașii și câțiva atacanți. Portar a fost, deși mie mi s-a părut o prezență tristă ca o măicuță violată repetat de vikingi, dar care reușește ocazional să mai cârpească pe câte unul peste urechi la vreunul mai lent.

Este greu de stabilit care a fost cel mai slab jucător al Stelei aseară. Poate cosașii care au secerat cam tot ce a intrat în careu, fie și numai pentru a-i da prilej portarului să se afirme la penaltyuri, cu o notă specială pentru Toșca, cel care nu a scos, este adevărat, penalty, dar a reușit să contribuie la primul gol al lui MC mai mult decât marcatorul. Poate să fie vreunul din mijlocașii pasând, în rarele momente când au avut mingea, cu precizie milimetrică în bocancii adversarilor sau vreunul din futilii noștri atacanți?

Votul meu, desigur, ar merge spre Muniru, care a făcut un pic din toate.

Evoluția lui Manchester City nu a fost una extraordinară.

Oamenii au venit cumva setați ca pentru vreo Barcelonă a estului și nu și-au mai putut scoate chestia asta din cap tot restul jocului, chiar dacă devenise evident, după al doilea penalty ratat, că de fapt garnitura stelistă seamănă mai degrabă cu echipa de old ladies a clubului catalan.

Mai puțin de 5-0 ar fi fost contraproductiv; ar fi început scâncelile cu ”nu s-a dorit”, ”arbitrajul, penaltyurile”, ”ne ducem să câștigăm la ei” sau ”să fi jucat Muniru fără dischinezie biliară, altfel se scria istoria”. Ar fi existat o urmă de onorabilitate și de validare a modului în care sunt conduse lucrurile în fotbalul românesc actual pe care nici unul din cei implicați în fenomen, jucători, antrenori, conducători de cluburi, jurnaliști și probabil nici suporterii, nu o merită.

Așa cu 5 înfipte în cur putem să ne întoarcem la ale noastre, Alibeci, Chiajne și Becali, dar măcar într-un colț al minții s-ar putea naște gândul că, dacă nu schimbăm nimic, probabil că singurul sport la care mai putem aspira la liga campionilor rămâne oina, cel puțin până nu încep să o joace și alții.