Într-o țară în care de 26 de ani se privatizează aproape orice, în care s-au vândut telefonia, utilitățile, căile ferate, rafinăriile, combinatele agricole, întreprinderile și cam tot ce avea valoare și client, o singură minunăție, pardon cumințenie, nu poate să stea privatizată. Cumințenia Pământului.
Pentru că o patrie care și-a dat afară muncitorii ca să facă malluri și sală de jocuri pe ruinele întreprinderilor nu poate suporta gândul ca cioplitura sus pomenită să nu îi aparțină, chiar dacă, nu-i așa, propietarii privați sunt mult mai buni decât statul și, în cazul Cumințeniei, probabil că o șterg cu mult mai mult aplomb capitalist de praf.
Ca urmare de câteva luni încoace suntem momiți, ca niște șoferi pe centură, cu fel de fel de modalități extrem de satisfăcătoare și comode de a contribui la această chestiune chiar dacă știm cu toții două lucruri:
- Nu o să mergem niciodată undeva să tăiem bilet ca să vedem sculptura
- Propietarii nu au voie să o scoată din casă oricum, astfel că, în afară de a o propti în vreun muzeu, chiar nu văd ce ar face cu ea dacă le-ar rămâne nemăritată.
Cu toate acestea se face apel la patriotismul nostru, defosarea unor bancnote în contul respectiv fiind se pare modalitatea în care plăieșii moderni și-ar arăta atașamentul față de voievozii zilei, deși nu este clar dacă o subscripție națională menită a asigura reîmpădurirea, ecologizarea sau educația națională nu ar fi de fapt și mai benefică și mai patriotică.
Dar, când este vorba de patriotism profund și de contribuție, este nevoie de ruși.
Astfel nobilul popor învecinat (sau mă rog, capabil în orice moment să devină extrem de învecinat cu oricine) s-a hotărât să contribuie el la proiectul guvernului României, fiecare muscal renunțând la 0.000005 ruble (practic o picătură de votcă nebăută) pentru a-și face prețioasa contribuție la tezaurul nostru. Care pe undeva este ca și al lor.
Acuma eu nu mă plâng de faptul că oamenii s-au hotărât ca, în loc de utilaje explozive scumpe livrabile par air cu balistica, să ne ofere 100 de Euro noi nouți, inversând cumva sensul istoric al relației dintre bogățiile noastre și degetele lor lipicioase. Probabil că oamenii se asigură ca la următorul tren spre Moscova cu plecare de la Banca Națională Română să fie și ceva artistic, care să vorbească poeticului spirit pravoslavnic.
Un gest ar trebui să facem și noi în context și tare mi-aș dori să contribui și eu cu vreo miime de ban la vreun proiect artistic rusesc, poate vreun design nou la katiușe sau vreun ornament de rachetă care să facă, dacă o fi să fie, recepția acesteia mai plăcută.