Democrație, Dodon și Federația Tunăreană

La nici o săptămână de la savurarea alegerii noului președinte american, o persoană serioasă pe care ne putem baza, democrația ne-a adus duminica aceasta o nouă bucurie, prin alegerea domnului Igor Dodon în funcția de președinte al republicii surori de la răsărit.

Este adevărat că omul a lovit sub centură în competiția cu doamna Maia Sandu; astfel el a promis că, în cazul în care va fi ales, va desființa bacalaureatul, acea ordură necreștinească cu iz de genocid pe care fosta ministesă a educației a aplicat-o cu cruzime, ceea ce a și dus la sinuciderea atâtor tineri moldoveni expuși la grile.

Pentru mine numai această promisiune caracterizeaza un om deosebit.

Este adevărat însă că, fiind socialist, nu poate permite înmulțirea persoanelor care să și citească prin licee.

Noul președinte moldovean intenționează să poziționeze țărișoara lui cu fața spre Rusia (ceea ce va rezulta în expunerea curului spre țara noastă), urmează să uzurpeze flamura de luptă a echipei FCSB, roș albastră, pentru a recrea drapelul național și va da o lovitură devastatoare uniunii europene, renunțând să mai colaboreze cu ea în favoarea federației ruse.

O altă măsură a omului mi-a plăcut și mai mult– retragerea cetățeniei lui Băsescu. Poate o veni unul și la noi să propună asta.

Asta e Moldova, asta e democrația, ăsta e președintele lor. Nu e cu supărare, câtă vreme nu există vreo obligație să trecem vreunul din noi Prutul.

Ba chiar, dacă stau să mă gândesc, este un exemplu.

La urma urmei și noi în Tunari suntem o stirpe de oameni mândrii, care vorbim tunăreana, o limbă ancestrală din care s-a născut și româna și moldoveneasca; nu agreem uniunea prin japcă cu România și, personal, aș alege să extind relațiile cu China, Țara Bascilor și Micronesia.

În plus steagul  tricolor ne cam fute ghina și o să le propun concetățenilor să facem altul, mai pepit.

Mai mult, cum pe teritoriul sfânt al patriei mele trăiesc și tunăreni, români, vreo doi moldoveni, țigani și machedoni, cred că de fapt ar trebui să facem o federație.

Și, dacă o să le mai spun și de scoaterea în afara legii a examenelor de bacalaureat și de capacitate, de construirea unui zid, plătit de români, care să limiteze imigrația, nu m-aș mira să obțin chiar și 56%, mai ales dacă nu intervine diaspora manipulată.

Și până s-or prinde tunărenii că în loc de zid, la fel ca Trump, o să fac doar niște bariere din loc în loc, procesul electoral se va fi terminat de mult ....

Leave a Reply

Your email address will not be published.