Înțeleg faptul că se lucrează la o măsură tehnocratică, de centrare a actului medical pe pacient, prin care la externare acesta urmează să primească un SMS de la stăpânire cu câteva întrebări despre gradul de satisfacție al acestuia în ceea ce privește modul în care a fost tratat.
M-aș îndoi ca vreun medic să se bucure cu adevărat de asta, având în vedere că nimănui nu îi place să fie permanent judecat de cei din jur, nemaivorbind de situațiile în care subiectivismul unui pacient legat de modul în care domnia sa consideră că ar fi trebuit prioritizat, investigat și consolat, dar nu a fost, ar putea să nu reflecte cu corectitudine activitatea prestată (diagnosticul și tratamentul) și resursele pe care medicul lui curant le-a avut la dispoziție.
Faptul că CTul a fost în revizie de exemplu sau că a lipsit nu știu ce reactiv. Că managementul presează continuu pe reducerea costului mediu al internării. Că alți pacienți aveau nevoie de mai multă atenție. Că unele diagnostice rezultă în bani mai puțini primiți de spital și că medicii care operează acele internări sunt înfierați uneori ca niște saboteuri până se satură să le mai facă. Că birocrația cere anumite acte la internare, fără de care nu se poate, și cardul de sănătate, chiar atunci când nu s-a blocat, nu a eliminat aceasta, ba dimpotrivă.
Dar dincolo de toate acestea nu pot să argumentez că ideea nu are merite și că acest feed back nu ar putea să schimbe pe alocuri atitudini și mentalități. Și poate că, atunci când s-o implementa, or începe să priceapă toate aceste capete pătrate (mă rog, cubice) că, poate, nu felcerimea este vinovată de nemulțumirea oamenilor bolnavi de la noi.
Dar, dacă este să fie corecți, nu numai pacienții ar trebui să primească aceste SMSuri.
Poate că și mediciilor, asistentelor și ceilorlalți care lucrăm în sistem ar trebui să ne zbârnie telefoanele ori de câte ori se blochează cardul, casa refuză să plătească vreo internare, se termină vreun medicament sau, pur și simplu, la chenzină.
Mai mult, dacă stau să mă gândesc bine, acest gen de SMSuri privind satisfacția personală ar trebui să nimerească și prin smartphoneurile șoferilor blocați în trafic, ale contibuabililor aflați la coadă la impozite, ale clienților RADET sprijiniți de caloriferele reci și ale oricărior dintre noi urmărim vreo ședință de lucru a parlamentului.
Chiar, de ce nu trimit politicienii, după vreo lege în care votează să aibă pensii speciale sau după ce refuză cercetarea judiciară a vreunui coleg SMS-uri?
Mai ales la chenzină/ lichidare ar trebui.
Sau când 2 medici trebuie să vadă într-o gardă de noapte peste 100 de amărâţi.
Dar stăpânirii manageriale ar trebui să-i zbârnâie şi mai tare telefonul:
– când nu sunt medicamente şi trebuie să vii cu ele de acasă
– când nu sunt echipamente medicale sau stau degeaba fiindcă nu sunt şcolarizaţi medici pentru operarea lor
– când 3 medici dau 3 diagnostice diferite pentru aceeaşi boală
La chenzina primesti SMS de la banca unde ai contul. Asta doar daca vrei.
Insa toata povestea asta cu feed-back-ul e pentru ca sistemele europene de calitate, ce fixeaza asta ca si cerinta, sunt deja depasite si doar orgoliul de natie UE face sa ramanem pe loc la capitolul asta. Si nu ma refer la Romania, ci la intreaga Europa. Aia, pe care noi ii credeam coborati din baobab, stau inca acolo si mictioneaza pe noi de sus.