Sculptura

 

Se pare că în Piața Eroilor Revoluției din București a fost amplasată, pentru scurtă vreme, o sculptură foarte frumoasă.

Această operă de artă era cu adevărat simplă, dar în simplitatea ei provoca pe trecători și le făcea să viseze pe o parte din trecătoare.

Nu am văzut personal capodopera dar am putut să o admir pe net; era vorba de o bucată de marmură, zdravănă și lunguiață, inserată cu mândrie de un suport neimportant și privind prin capătul cu aspect învârtoșat, de sus, la connaisseuri.

Din păcate pentru mesajul artistic al lucrării, mesaj aflat aparent în continuarea frumosului obelisc din locație (care reprezintă și în opinia mea un cur de român străpuns în profunzime, mesaj de altfel adecvat realității istorice developate în anii imediat următori revoluției), majoritatea trecătorilor l- au confundat cu o răzbelită stilizată.

Întrucât poporul nu tolerează în buricul târgului o pulă sculată, mai ales una mai mare și mai tare decât orice se poate realiza fără daltă și ciocan, primăria Bucureștilor a decis demontarea lucrării (adică scoaterea ștoiului de pe afet) și prezentarea acestuia doamnei primar general, ea însăși admiratoare de frumos.

Întrebați, membrii Comisiei pentru Organizarea si Desfasurarea Adunarilor Publice din cadrul Primariei Capitalei au admis că amplasarea sculpturii fusese aprobată de ei dar că, desigur, ei nu aveau habar cum arată aceasta. Că doar nu or să stea acuma să se și uite la ce sculpturi, picturi, edificii și alte asemenea mai aprobă ei prin oraș.

Se pare că lucrarea, intitulată ”Ființă” este de fapt un autoportret incomplet și, după părerea mea, în context românesc, în felul ei, este o adevărată frescă a vremurilor pe care le trăim.