Întotdeauna mi-am imaginat că participarea la jocurile olimpice este pentru un sportiv asemănătoare cu nominalizarea la Oscar pentru un actor, la premiul Nobel pentru un om de știință și la ”Românii au talent” pentru vreo divă româncă fără voce, dar cu cur jucăuș.
Se pare însă că eu nu sunt suficient de sportiv ca să înțeleg în profunzime realitatea.
Din fericire Simona Halep este. Așa că susnumita domnișoară ne anunță pe toți că s-a hotărât să nu participe la jocurile de la Rio de Janeiro, transferând speranțele noastre din ce în ce mai anemice pentru vreo medalie echipei de handbal feminin, vreunui scrimer în zi bună și mai știu eu cărei canotoare i-o ieși oxandrolonul din sistem până luna viitoare.
Motivul este desigur frica de virusul Zika, virus redutabil care provoacă la unii din pacienți chiar și fornăială, dar mai ales care poate persista indefinit în corpul sportivului de performanță, părăsindu-l eventual pe cale sexuală sau placentară și putând duce la microcefali feților gravidelor afectate (sau la copiii din flori ai soțului).
Microcefalie care în România ar fi un impediment al subiectului afectat pentru orice altă carieră în afară de cea de parlamentar de Teleorman.
Nu poți cere unui om ca din dragoste de patrie, de popor sau de fani să își asume atât de multe riscuri personale, așa că nu cred că putem să reproșăm Simonicăi faptul că a decis să nu participe la un turneu în care se joacă numai pentru onoare și pentru cei câțiva prostălăi fără somn pironiți în noapte în fața televizoarelor de acasă ca să o vadă.
Mai ales că femeia nu este singură în demersul ei de a evita țânțarul Aedes, mai existând și doi jucători de golf, portarul echipei de fotbal a SUA și încă vreo câțiva ipohondriaci care, în ciuda asigurării gazdelor că locațiile din satul olimpic vor fi prevăzute cu ultimul model de plici, au hotărât să lase onoarea națională să fie apărată de alții, mai nepăsători în fața febrei Dengue, febrei galbene, febrei chikungunya și a infecției cu Zika.
Eu de exemplu aș risca, dacă aș reprezenta țara la yams sau bridge-viteză distractiv să joc inclusiv pe vreun ponton prin mlaștinile Braziliei, chiar dacă știu că probabil, la cum se dă cu zarul de către oponenți, nu aș avea prea multe șanse la finală.
Dar este adevărat că în familia mea cam toată lumea s-a născut cu capul un pic cam mare.