Despre prevalența durerii în reumatologie, dar și despre eficiența opțiunilor terapeutice existente a discutat în fața medicilor de familie Conf. Univ. Dr. Elena Rezuș, în cadrul simpozionului „Sesizează diferența în managementul durerii și al infecțiilor!”, ce s-a desfășurat miercuri, 7 decembrie 2016, la Iași.
Astfel, conform studiilor citate în cadrul manifestării, durerea lombară joasă reprezintă principala cauză de dizabilitate la individul tânăr, sub 45 de ani. Mai frecventă la bărbați, aceasta este a cincea cauză de internare în spital și presupune costuri mari, atât costuri directe (îngrijirea medicală), cât și indirecte (absenteism de la locul de muncă, plata concediilor medicale/alte plăți sociale), comparabile cu alte afecțiuni: diabet, depresie, boli cardiovasculare.
Alături de conf. univ. dr. Elena Rezuș, coordonatorul științific al manifestării organizate de compania Dr. Reddy’s, au mai susținut prezentări lectorii: Conf. Univ. Dr. Cătălin Pricop, Prof. Univ. Dr. Egidia Miftode și Dr. Corina Horodniceanu.
Printre temele discutate în cadrul manifestării s-a aflat și „alegerea terapeutică de primă intenție în tratamentul pacientului litiazic”, prezentare susținută de Conf. Univ. Dr. Cătălin Pricop. În opinia acestuia și a specialiștilor prezenți, substanța activă folosită în tratament împotriva durerii provocată de colica renală, trebuie să fie caracterizată de:
- Eficacitate analgezică similară opioidelor;
- Reacții adverse reduse;
- Un mecanism de acțiune alternativ;
În cadrul simpozionului au fost analizate și alternativele optime de tratament ale pacienților cu infecții de tract urinar și respirator, infecții din ce în ce mai frecvente, în special în perioada rece.
Participarea la eveniment a fost gratuită și creditată EMC.
Simpozionul face parte din seria de evenimente organizate de Dr. Reddy's Laboratories Ltd. în cadrul proiectului companiei farmaceutice de încurajare și sprijinire a educației medicale continue. În această toamnă, manifestările științifice similare, desfășurate în Timișoara, Cluj-Napoca, Craiova și Iași au reunit în total peste 350 de medici de familie, dar și aproximativ 200 de farmaciști și asistenți de farmacie.
Dr. Reddy's Laboratories Ltd. este o companie farmaceutică globală, înființată în 1984 în India, producatoare de ingrediente active, medicamente generice și biosimilare, precum și noi entități chimice pentru tratamentul durerii, al infecțiilor bacteriene, al bolilor metabolice, cancerului, diabetului. Dr. Reddy's Laboratories Ltd. este de asemenea activă în sprijinirea comunităților defavorizate prin programele de responsabilitate socială. In România, Dr. Reddy's Laboratories Ltd. și-a început activitatea acum 20 ani. Pe parcursul evoluției sale, subsidiara din România a crescut într-un ritm de peste 20% anual, unul din cele mai rapide în cadrul filialelor internaționale. Astăzi, echipa din România a Dr. Reddy’s, ajunsă la aproape 100 de angajați, derulează un business construit pe un portofoliu de peste 30 de medicamente cu și fără prescripție, incluzând și suplimente nutritive, respectând normele de etică profesională interne și impuse de industria farmaceutică.
Managementul evenimentului a fost asigurat de compania de comunicare medicală Houston NPA.
Pentru informații suplimentare:
Rodica Buliga – rodica.buliga@houston.ro, 0733 076 382