Medicover România, unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii medicale și de diagnostic privat din România, a numit-o pe Raluca Binder pe poziția de director național de vânzări. Începând cu luna octombrie 2018, Raluca va coordona echipele de retenție și vânzări directe din toată țara și îi va raporta directorului comercial, Delia Iliasa.
Raluca Binder are o experiență de peste zece ani în vânzări, ultimii șapte ani fiind petrecuți în cadrul companiei Medicover România, unde a ocupat poziția de manager al departamentului de retenție și a avut rezultate foarte bune, reușind să depăşească alături de echipa coordonată obiectivele stabilite, dar și să identifice şi să pună în practică proiecte menite să crească portofoliul de clienţi al companiei.
„Numirea Ralucăi în această poziție vine ca o etapă naturală, atât pentru ea cât și pentru echipa Medicover România. Consider că experiența ei, empatia de care dă dovadă și calitățile incontestabile de lider vor aduce departamentului de vânzări un plus de vigoare și de creativitate. Sunt convinsă că în noua formulă vom avea rezultate excelente’’, afirmă Delia Iliasa, Director Comercial, Medicover România.
„Nu cred că există o rețetă unanim acceptată pentru o carieră de succes. Cred, în schimb, că este esențial să fii pasionat de ceea ce faci, să muncești enorm, să înveți în fiecare zi câte ceva: de la echipa ta, de la parteneri, de la tine, din reușitele și din greșelile tale. Mai cred că este foarte important să îți asumi deciziile, să știi să asculți și să acționezi atunci când vrei să schimbi ceva în bine”, declară Raluca Binder, noul Director Național de Vânzări Medicover România.
Medicover România este într-o fază de creștere accelerată cu investiții importante alocate pentru dezvoltarea organică și cea prin intermediul achizițiilor. De la începutul acestui an Medicover a fost implicată în trei tranzacții mari în zona de Nord-Vest a țării, în cea de Sud-Vest și în capitală. Este vorba despre achiziția centrelor medicale Pelican, Phoenix și Academica. Compania își propune să atragă din ce în ce mai mulți clienți noi prin calitatea serviciilor oferite, a echipamentelor din dotarea centrelor din întreaga țară și calitatea profesională a medicilor din rețea.
Raluca este absolventă a Facultății de Litere, specializarea Română – Franceză, Universitatea București, are un master în Comunicare și Relații Publice în cadrul aceleiași instituții și a urmat un curs de leadership la Institutul Roffey Park din Marea Britanie.
Despre Medicover România
Medicover România este prezentă de 23 de ani pe piața serviciilor de sănătate private și dispune de o rețea de 37 de clinici în București și în țară și două spitale generaliste: unul în capitală și celălalt în provincie. Spitalele corespund celor mai înalte standarde medicale – moderne, sigure, aproape de pacienți – și includ toate departamentele: ambulator, spitalizare de zi, precum şi o gamă variată de specialități medicale şi chirurgicale. Medicover România face parte din Medicover, companie internațională importantă care oferă servicii medicale și de diagnostic, fondată în 1995.
www.medicover.ro