Cardul de asigurat şi arhivele medicale
Motto:
"La trecutu-ţi mare, mare viitor!" Mihai Eminescu
"Une utopie c’est un projet qui n’a pas encore été réalisé" Théodore Monod
Actualul Ministru al Sănătăţii doreşte ca în cel mai scurt timp să introducă cardul de asigurat. Este o veche obsesie a acestui minister, încă din timpul domnului Beurean. Pe acest card se intenţionează a se înregistra nu numai datele cu caracter personal ale asiguratului, dar şi fişa sa medicală. Adică tot istoricul afecţiunilor sale, ale diagnosticelor stabilite, tratamentelor medicale şi chirurgicale urmate, al imunizărilor, grupei sanguine, Rh-ului, investigaţiilor de laborator şi paraclinice.
Ne găsim în faţa unui Everest de date care se cer a fi înregistrate în format digital de către medicul de familie. Să vedem cam cum stăm cu situaţia reală a înregistrării acestor date din punct de veredere istoric în România. Adică ce s-a întâmplat cu arhivele medicale în ultimii 20 de ani.
Până în decembrie 1989 exista un sistem de colectare şi înregistrare de date conform Legii 3/1978. El a continuat să fie utilizat chiar şi cârpit de "Reforma Mincu" până la înfiinţarea Casei Naţionale de Asigurare Sociale de Sănătate. În acea perioadă medicina de întreprindere era dominantă. Medicii de întreprindere aveau cele mai importante obligaţii în a înregistra afecţiunile de care suferea un salariat. Rolul profilactic al acelei reţele medicale se manifesta prin obligativitatea efectuării de controalele medicale periodice privind starea generală de sanătate a personalului angajat. Se evaluau locurile de muncă, noxele, aptitudinile angajatului de a face faţă riscurilor profesionale şi pentru a nu apare boli profesionale, sau accidente de muncă. Aceste date primare erau consemnate în fişa medicală a angajatului. În anumite situaţii cu riscuri de îmbolnăvire prin boli profesionale, interveneau şi examinările periodice pe care le efectuau medicii specialişti de medicina muncii şi de alte specialităţi ce erau angajaţi ai spitalelor şi policlinicilor medicale la care întreprinderea era afiliată. Datele se consemnau în tot în aceste fişe.
Tot medicii de întreprindere, medicii specialişti de policlinică şi de spital la care era arondată întreprinderea, erau medicii care desfăşurau şi activitatea medicală curativă. Ei diagnosticau şi tratau bolile de care sfereau salariaţii, de multe ori fiind implicaţi în tratarea întregii familii a acestora. În acest fel era organizată reţeaua medicală a Ministerului Apărării Naţionale şi cea a CFR-ului. Exista în paralel şi o reţea de dispensare rurale şi urbane care aveau un teritoriu arondat ce cuprindea sate, comune şi zone dintr-o localitate urbană. La rândul lor acestea erau arondate unor spitale teritoriale. În acest tip de dispensare medicale lucrau medici generalişti, medici pediatri şi uneori medici stomatologi. Rolul lor era de a asigura asistenţa medicală profilactică şi curativă mai ales cetăţenilor care nu erau angajaţi în unităţi economice de stat, nou născuţii, gravidele, pensionarii, rarii nesalariaţi. Pentru şcolari şi studenţi exista şi o reţea de dispensare şcolare şi studenţeşti, ultimele beneficiind în centrele universitare de policlinici şi de spitale.
Din anul 1999 odată cu abrogarea Legii 3/1978, prin acţiunea de dezindustrializare, de privatizare a cabinetelor medicilor generalişti care au devenit peste noapte medici de familie, de apariţie a CNASS, structura anterior existentă a fost anulată. Multe întreprinderi economice s-au închis şi odată cu acestea s-au închis şi dispensarele lor. Unele cabinete s-au privatizat, altele au devenit cabinete de medicină de familie, altele cabinete de medicină de întreprindere. Majoritatea policlinicilor şi spitalelor ce furnizau servicii medicale întreprinderilor economice create în epoca socialistă s-au închis şi ele odată cu întreprinderile pe lângă care funcţionau şi care le asigurau şi fondurile de întreţinere. Spitalul Uzinelor 23 August din Bucureşti (Malaxa), Spitalul Municipal al Petrolului N.2 din Ploieşti, Spitalul Uzinei Tractorul din Braşov, sunt câteva exemple de spitale de întreprindere cu policlinici şi dispensare medicale ce funcţionau relativ bine în acea perioadă şi care au fost închise datorită măsurilor de reformă economică şi sanitară post decembristă.
În urmă cu 10 ani, atunci când aceste instituţii sanitare se închideau nimeni nu a mai avut grijă de arhivele lor medicale ale. Nici guvernul, nici parlamentul nu au stabilit ce trebuie făcut cu documentele pe care acestea le deţineau: fişe de observaţie, fişe medicale de cabinet, registre de consultaţie. Istoricul medical al unei mari majorităţi a populaţiei Românei de astăzi. Indiferent cine le asigura gertiunea; medici, arhivari, asistenţi, registratori medicali, toţi s-au debarasat de ele. Unele documente au fost imediat casate fără protocol, fiind aruncate pe foc, sau la pubelă. Altele au ajuns să fie schimbate contra ceva bani, sau conta hârtie igienică, la fabricile de hârtie care încă mai funcţionau la Buşteni şi Boldeşti Scăieni. Există câteva cazuri fericite când cei câţiva medici de întreprindere deveniţi medici de familie, care încă funcţionează în fostele cabinete de întreprindere le-au păstrat, dacă au înregistrat pe lista lor persoanele care le fuseseră în trecut pacienţi în perioada fostelor fabrici şi uzine. Este o chestiune dilematică ce s-a întâmplat cu arhivele fostelor dispensare urbane şi rurale. Îndrăznesc să afirm că marea majoritate a acestor documente a fost distrusă. O imensă pagubă, de care în primul rând nu personalul medical trebuie acuzat ci decidenţii care au aplicat reforma în mod incoerent.
Pentru a fi explicit voi face referire la cazul meu. În acest moment mă aflu în situaţia în care trecutul meu de cetăţean, de medic cu o vechime de 35 de ani a fost anulat. Toate fişele mele medicale care au existat din copilăria mea la dispensarul medical de cartier, apoi la dispensarul medical studenţesc, la medicul de întreprindere al spitalelor unde am lucrat ca medic generalist, apoi ca specialist, au dispărut. Am o fişă de aproximativ 10 ani la un medic de familie. Acolo am dus când am avut timp o parte a documentelor medicale privitore la trecutul meu medical recent. Fişa aceasta nu este deloc completă. Se caracterizează mai ales prin omisiunea celor mai importante evenimente ce mi-au marcat sănătatea. Două grave accidente survenite în copilărie, o operaţie, vaccinările şi bolile infectocontagioase ale copilăriei, un erizipel, un şoc anfilactic la ser antirabic, un RPA, o boală alergică cu crize de astm bronşic în copilărie-adolescenţă.
Sper că am convins cititorii că nu eu sunt de vină că trecutul meu medical a fost şters. Situaţia este probabil similară la majoritatea imensă a populaţiei ţării care are vârste de peste 12-15 ani. Cine este vinovat asiguratul, medicul, sau sistemul? În aceste condiţii întreb retoric pe ştiinţifico-fantasticul "Domnul Minister al Sănătăţii", cine şi cum va putea gestiona un dosar medical care să conţină date medicale corecte, pertinente, relevante, asupra unui cetăţean al României, care apoi să poată fi introduse sub formă digitală în acel faimos card de asigurat? Îmi exprim marea îndoială cu privire la reuşita durabilă a acestei acţiuni. Conform cu cele argumentate cred că intenţia Ministerului se va materializa mult mai mult în costuri financiare care vor împovăra pe asiguraţi şi pe medicii lor, decât într-o autentică bază de date medicale, bazată pe dovezi.
"La trecutu-ţi mare, mare viitor!" Mihai Eminescu
"Une utopie c’est un projet qui n’a pas encore été réalisé" Théodore Monod
Actualul Ministru al Sănătăţii doreşte ca în cel mai scurt timp să introducă cardul de asigurat. Este o veche obsesie a acestui minister, încă din timpul domnului Beurean. Pe acest card se intenţionează a se înregistra nu numai datele cu caracter personal ale asiguratului, dar şi fişa sa medicală. Adică tot istoricul afecţiunilor sale, ale diagnosticelor stabilite, tratamentelor medicale şi chirurgicale urmate, al imunizărilor, grupei sanguine, Rh-ului, investigaţiilor de laborator şi paraclinice.Ne găsim în faţa unui Everest de date care se cer a fi înregistrate în format digital de către medicul de familie. Să vedem cam cum stăm cu situaţia reală a înregistrării acestor date din punct de veredere istoric în România. Adică ce s-a întâmplat cu arhivele medicale în ultimii 20 de ani.
Până în decembrie 1989 exista un sistem de colectare şi înregistrare de date conform Legii 3/1978. El a continuat să fie utilizat chiar şi cârpit de "Reforma Mincu" până la înfiinţarea Casei Naţionale de Asigurare Sociale de Sănătate. În acea perioadă medicina de întreprindere era dominantă. Medicii de întreprindere aveau cele mai importante obligaţii în a înregistra afecţiunile de care suferea un salariat. Rolul profilactic al acelei reţele medicale se manifesta prin obligativitatea efectuării de controalele medicale periodice privind starea generală de sanătate a personalului angajat. Se evaluau locurile de muncă, noxele, aptitudinile angajatului de a face faţă riscurilor profesionale şi pentru a nu apare boli profesionale, sau accidente de muncă. Aceste date primare erau consemnate în fişa medicală a angajatului. În anumite situaţii cu riscuri de îmbolnăvire prin boli profesionale, interveneau şi examinările periodice pe care le efectuau medicii specialişti de medicina muncii şi de alte specialităţi ce erau angajaţi ai spitalelor şi policlinicilor medicale la care întreprinderea era afiliată. Datele se consemnau în tot în aceste fişe.
Tot medicii de întreprindere, medicii specialişti de policlinică şi de spital la care era arondată întreprinderea, erau medicii care desfăşurau şi activitatea medicală curativă. Ei diagnosticau şi tratau bolile de care sfereau salariaţii, de multe ori fiind implicaţi în tratarea întregii familii a acestora. În acest fel era organizată reţeaua medicală a Ministerului Apărării Naţionale şi cea a CFR-ului. Exista în paralel şi o reţea de dispensare rurale şi urbane care aveau un teritoriu arondat ce cuprindea sate, comune şi zone dintr-o localitate urbană. La rândul lor acestea erau arondate unor spitale teritoriale. În acest tip de dispensare medicale lucrau medici generalişti, medici pediatri şi uneori medici stomatologi. Rolul lor era de a asigura asistenţa medicală profilactică şi curativă mai ales cetăţenilor care nu erau angajaţi în unităţi economice de stat, nou născuţii, gravidele, pensionarii, rarii nesalariaţi. Pentru şcolari şi studenţi exista şi o reţea de dispensare şcolare şi studenţeşti, ultimele beneficiind în centrele universitare de policlinici şi de spitale.
Din anul 1999 odată cu abrogarea Legii 3/1978, prin acţiunea de dezindustrializare, de privatizare a cabinetelor medicilor generalişti care au devenit peste noapte medici de familie, de apariţie a CNASS, structura anterior existentă a fost anulată. Multe întreprinderi economice s-au închis şi odată cu acestea s-au închis şi dispensarele lor. Unele cabinete s-au privatizat, altele au devenit cabinete de medicină de familie, altele cabinete de medicină de întreprindere. Majoritatea policlinicilor şi spitalelor ce furnizau servicii medicale întreprinderilor economice create în epoca socialistă s-au închis şi ele odată cu întreprinderile pe lângă care funcţionau şi care le asigurau şi fondurile de întreţinere. Spitalul Uzinelor 23 August din Bucureşti (Malaxa), Spitalul Municipal al Petrolului N.2 din Ploieşti, Spitalul Uzinei Tractorul din Braşov, sunt câteva exemple de spitale de întreprindere cu policlinici şi dispensare medicale ce funcţionau relativ bine în acea perioadă şi care au fost închise datorită măsurilor de reformă economică şi sanitară post decembristă.
În urmă cu 10 ani, atunci când aceste instituţii sanitare se închideau nimeni nu a mai avut grijă de arhivele lor medicale ale. Nici guvernul, nici parlamentul nu au stabilit ce trebuie făcut cu documentele pe care acestea le deţineau: fişe de observaţie, fişe medicale de cabinet, registre de consultaţie. Istoricul medical al unei mari majorităţi a populaţiei Românei de astăzi. Indiferent cine le asigura gertiunea; medici, arhivari, asistenţi, registratori medicali, toţi s-au debarasat de ele. Unele documente au fost imediat casate fără protocol, fiind aruncate pe foc, sau la pubelă. Altele au ajuns să fie schimbate contra ceva bani, sau conta hârtie igienică, la fabricile de hârtie care încă mai funcţionau la Buşteni şi Boldeşti Scăieni. Există câteva cazuri fericite când cei câţiva medici de întreprindere deveniţi medici de familie, care încă funcţionează în fostele cabinete de întreprindere le-au păstrat, dacă au înregistrat pe lista lor persoanele care le fuseseră în trecut pacienţi în perioada fostelor fabrici şi uzine. Este o chestiune dilematică ce s-a întâmplat cu arhivele fostelor dispensare urbane şi rurale. Îndrăznesc să afirm că marea majoritate a acestor documente a fost distrusă. O imensă pagubă, de care în primul rând nu personalul medical trebuie acuzat ci decidenţii care au aplicat reforma în mod incoerent.
Pentru a fi explicit voi face referire la cazul meu. În acest moment mă aflu în situaţia în care trecutul meu de cetăţean, de medic cu o vechime de 35 de ani a fost anulat. Toate fişele mele medicale care au existat din copilăria mea la dispensarul medical de cartier, apoi la dispensarul medical studenţesc, la medicul de întreprindere al spitalelor unde am lucrat ca medic generalist, apoi ca specialist, au dispărut. Am o fişă de aproximativ 10 ani la un medic de familie. Acolo am dus când am avut timp o parte a documentelor medicale privitore la trecutul meu medical recent. Fişa aceasta nu este deloc completă. Se caracterizează mai ales prin omisiunea celor mai importante evenimente ce mi-au marcat sănătatea. Două grave accidente survenite în copilărie, o operaţie, vaccinările şi bolile infectocontagioase ale copilăriei, un erizipel, un şoc anfilactic la ser antirabic, un RPA, o boală alergică cu crize de astm bronşic în copilărie-adolescenţă.
Sper că am convins cititorii că nu eu sunt de vină că trecutul meu medical a fost şters. Situaţia este probabil similară la majoritatea imensă a populaţiei ţării care are vârste de peste 12-15 ani. Cine este vinovat asiguratul, medicul, sau sistemul? În aceste condiţii întreb retoric pe ştiinţifico-fantasticul "Domnul Minister al Sănătăţii", cine şi cum va putea gestiona un dosar medical care să conţină date medicale corecte, pertinente, relevante, asupra unui cetăţean al României, care apoi să poată fi introduse sub formă digitală în acel faimos card de asigurat? Îmi exprim marea îndoială cu privire la reuşita durabilă a acestei acţiuni. Conform cu cele argumentate cred că intenţia Ministerului se va materializa mult mai mult în costuri financiare care vor împovăra pe asiguraţi şi pe medicii lor, decât într-o autentică bază de date medicale, bazată pe dovezi.
