Blog Mircea Drăgan

Suferinţa, boala, naşterea şi moartea se asumă de către fiinţa umană nu numai în plan fizic, biologic, dar mai ales în cel spiritual. Libertatea de conştiinţă este un drept cetăţenesc, constituţional. Practicarea unui anume cult religios, sau convingerile ateiste, sunt o chestiune personală, intimă. Aproape două decenii PMR prin oamenii înregimentaţi lui, a promovat o politică ateistă agresivă. De distrugere sistematică a bisericilor, a cultelor religioase şi de ucidere a feţelor bisericeşti.

În martie 1965 dictatorul comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost condus pe ultimul său drum de un mare alai, care a fost ore întregi televizat în direct. Contrar întregii sale activităţii "revoluţionare" cortegiul său funerar a beneficiat de o impresionantă asistenţă religioasă în frunte cu Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Justinian Marina. Lucru perfect explicabil din punct de vedere uman. Botezat ortodox, personajul, în pofida concepţiillor sale politice marxist-leniniste, probabil că a păstrat în străfundurile sufletului său, unele îndoieli şi teama de ce va să vie după moarte. Dacă ar fi fost un ateu convins, ar fi lăsat ca ultimă dorinţă, precum alţi mulţi atei, de a fi înmormântat fără slujbă religioasă. Odată cu disoluţia statului comunist, societatea românească a revenit în mod firesc, în multe privinţe, la vechile obiceiuri şi tradiţii.

În mai toate spitalele publice există astăzi capele ortodoxe. Pentru majoritatea cetăţenilor, este poate bine. Pentru aceştia există un loc de spovedanie aproape de patul de suferinţă. Ce se întâmplă cu ceilalţi cetăţeni români? Fie că ei sunt catolici, greco-catolici, protestanţi, mozaici, neoprotestanţi, musulmani, sau atei? Din punctul acestora de vedere se pune o întrebare legitimă: de ce să nu beneficieze de un tratament religios egal?

Conform unor paragrafe din Legea Nr.489/2006 privind libertatea religioasă, ar trebui să existe în spitalul public câte o capelă pentru fiecare dintre cele probabil cam 60 de culte autorizate a fiinţa pe teritoriul României? Să facem un efort şi să ne imaginăm cum ar arăta un spital public care ar conţine în spaţiile sale o moscheie, o catedrală gotică, o biserică armenească şi un sediu de studii ateiste cu însemnele secera şi ciocanul? Posibil ca un Turn al lui Babel?

Tot legea mai sus invocată precizează: Art. 9. (1) În România nu există religie de stat; statul este neutru faţă de orice credinţă religioasă sau ideologie atee. (2) Cultele sunt egale în faţa legii şi a autorităţilor publice. Statul, prin autorităţile sale, nu va promova şi nu va favoriza acordarea de privilegii sau crearea de discriminări faţă de vreun cult. În spiritul acestei prevederi legale, pentrucă spitalele publice aparţin statului, ar trebui să medităm dacă nu cumva medicina ar trebui să rămână laică. Numai ştiinţă. În acelaşi timp, noi cei care suntem elevii lui Hipocrate, ar trebui să avem mereu marea grijă de a facilita pentru pacienţii ce ni-l cer, ajutor spiritual religios, conform cu convingerile intime ale fiecăruia.

Articol apărut Sunday, 28 February 2010 la ora 9:02 AM în categoria Medicină. Puteţi urmări comentariile noi cu RSS 2.0 feed. Puteţi scrie un comentariu, sau puteţi folosi trackback de pe site-ul propriu.