MEA CULPA
Stagiatura cu durată de trei ani, efectuată imediat după absolvirea facultatăţii de medicină, a început cu generaţia anului 1978. Era o generalizare a stagiului de internat, Aşa a fost ea denumită atunci de către Ministrul Sănătăţii, domnul Profesor .Eugen Proca. M-am aflat şi eu printre beneficiari. Acel sistem astăzi, se poate asimila cu stagiul de trei ani de specializare în medicina de familie. Mi-a folosit mult, chiar dacă am avut şi unele momente de nemulţumire. A fost o completare fructuasă a unor cunoştiinţe medicale teoretice, unele deja dobândite în facultate, cu activitatea practică supervizată de către medici de specialitate cu experienţă şi prestigiu. Indiferent de drumul pe care îl luau ulterior în viaţă tinerii medici era o excelentă experienţă profesională pentru viitoarea lor carieră. Că deveneau medici de ,,circă’’, de ,,intreprindere’’, sau dădeau concurs de secundariat.
Întâmplarea pe care o voi relata în continuare s-a petrecut cam prin luna iulie a anului 1980.Era în perioada în care efectuam stagiul de 6 luni de boli interne. Graţie excelentului simţ pedagogic al unui medic şef de secţie al Spitalului Judetean, aveam în custodie, un salon cu 6 paturi. O libertate profesională controlată. Internam, diagnosticam, exploram, prescriam medicaţie. Eram asistat şi îndrumat zilnic cu tact şi cu generozitate. Cam la 4-6 zile efectuam şi câte o gardă plătită la serviciul ,,Primiri Urgenţe’’ dublând medicul specialist de boli interne care superviza acest compartiment.
În timpul unei gărzi de sâmbătă seara, cam pe la miezului nopţii, s-a prezentat un barbat tânăr în vârstă de 38 de ani, împreună cu soţia sa.Veniseră pe picioare, cu un taxi. Bolnavul acuza dureri epigastice şi vărsături. Avea halenă alcoolică. Băuse în acea seară aproape un litru de ţuică. Prezenta semnele unei intoxicaţii acute etanolice: ataxie, dismetrie, disartrie. Pulsul, tensiunea, bătăile cardiace erau normale. Abdomenul la palpare era suplu, elastic. Nu existau semne de abdomen acut. În camera de gardă bolnavul a solicitat o găleată şi a avut o vărsatură cu conţinut alimentar şi cu miros de alcool. Nu existau antecedente de ulcer, sau de alte afecţiuni organice. De profesie muncitor, barbatul era secretar de partid la o secţie a unei mari uzine socialiste. Îi cam placea să ,,guste’’ câte o băuturică.Soţia sa mi-a relatat că în urmă cu două zile după ce soţul ei a băut, i s-a făcut rău. O stare asemănătoare cu cea prezentă.S-a culcat şi a doua zi dimineaţa, starea de rău dispăruse.Fapt ce l-a determinat să meargă la serviciu. Nu s-a prezentat atunci la medic.Cu acest bilanţ clinic, am decis că este vorba despre o stare de ,,ebrietate acută simplă’’. Exista atunci un protocol al Direcţiei Sanitare care indica că cei care se prezintă la camera de gardă cu astfel de stări să fie reţinuţi şi supravegheaţi în tranzit până a doua zi. Dacă nu apăreau complicaţii, persoanele erau eliberate, fără a fi spitalizate, cu indicaţia verbală de a se prezenta la medicul de intreprindere şi bineînţeles de a nu mai consuma băuturi alcoolice.
Cam la o oră de la momentul când pacientul fusese reţinut în camera de tranzit, asistenta medicală mi-a solicitat să revăd bolnavul, pentrucă prezenta o stare de ,,agitaţie’’. Acuza în continuare dureri epigastrice şi greaţă. Am reexaminat clinic bolnavul; afebil, cordul bătea normal, pulsul şi tensiunea arterială erau normale, abdomenul era suplu. Se resimţea încă halena etanolică.Persistau semnele neurologice de intoxicaţie acută. Fără semne de iritaţie meningeală. Am decis să îi facem, aşa cum spuneam pe atunci, o ,,triadă’’.Adică, o injecţie intramusculară cu Algocalmin, Scobutil şi Papaverină.Era cam ora 2 dimineaţa . După injecţie, bolnavul s-a liniştit aparent şi eu am plecat să mă culc.A doua zi urma să am o zi plină de spital şi trebuia să mă odihnesc puţin.
A mai trecut o jumătate de oră şi am fost solicitat iar de către asistenta medicală. Bolnavul se agita.Vărsa şi acuza iar dureri abdominale.
Am reconsultat clinic bolnavul.Nu existau nici acum semne minime de afectare organică, excepţie făcând durea epigastrică şi vărsătura.
Am administrat pacientului două tablete de Ulcerotrat, şi am injectat încă o papaverină intramuscular. Bolnavul prezenta o stare de agitaţie psihomotorie. Se zvârcolea, ţipa, se văita, folosea cuvinte triviale. În limbajul popular stare caracterizată, ca fiind un ,, comportament de om beat’’. Pe atunci eu ştiam foarte puţină psihiatrie şi, şi mai puţine lucruri privitor la substanţele cu efect psihotrop. În lumea medicală exista în acea epocă moda medicală a Calciului Bromat. Medicamentul era administrat în mai toate sindroamele de agitaţie psiho-motorie, indiferent de etiologia lor, de către toate specialităţile medicale. Am decis ca asistenta să îi injecteze i.v. o fiolă de bromură de calciu. Cam atunci când jumătate din cantitatea de substanţă fusese injectată, pacientul a emis un ţipăt ascuţit. Imediat apoi a intrat într-o criză de tip epileptic. După faza tonică, la jumătatea fazei clonice bolnavul a exitat subit. Am efectuat masaj cardiac extern, am pus masca de oxigen şi o perfuzie şi am apelat imediat la sprijinul internistului din secţia cu paturi şi anestezistului. Pacientul a fost intubat, ventilat, defribilat electric, perfuzat, transportat în serviciul de reanimare. După o jumătate de oră din nefericire decesul a fost declarat . A doua zi dimineaţa am prezentat cazul la raportul de gardă. Colegii, oameni cu multă experienţă nu au găsit o explicatie plauzibilă a morţii subite şi şi-au dat cu presupusul. Că ar fi putut fi o pancreatită acută, sau o hemoragie cerebrală prin rupere de anevrism, sau...? Nimeni nu m-a acuzat de culpă profesională. Conform procedurii medico-legale s-a efectuat autopsia.
Concluzia anatomo-patologică a fost următoarea. O alcoolemie mare, steatoză hepatică, conţinut gastric cu urme de băutură alcolică, şi mai ales două infarcte miocardice. Unul vechi de aproximativ 48 de ore. Apical. Altul posterior recent. Miocardul era rupt în regiunea apexului, existând un mare hemopericard.
Iată cum acum se explicau toate.Bolnavul fusese o persoană dependentă de alcool.Starea de rău pe care o avusese în urmă cu două zile fusese cauzată de un prim infarct de miocard neglijat datorită simptomatologiei fruste.
Durerea abdominală epigastrică şi vărsătura din noaptea respectivă au fost consecinţe ale infarctului miocardic recent posterior. Decesul s-a produs prin ruptură de miocard datorată infarctului vechi de 48 de ore, complicată cu hemopericard.
Bromura de calciu a fost intervenţia dezastoasă. Prin efectul său inotrop pozitiv calciul a forţat miocardul, care s-a rupt în sistolă. Criza de tip epileptiform a fost provocată de ischemia acută cerebrală produsă de ruperea miocardului.
Electrocardiograful s-a aflat tot timpul la căpătâiul patului în care pacientul a fost consultat şi în care a decedat. Nu l-am folosit.M-au derutat şi îndrumat pe o pista falsă de diagnostic:vârsta tânără, semnele de intoxicaţie etilică, simptomatologia abdominală, lipsa semnelor clinice cardiovasculare. O simplă înregistrare EKG ar fi tranşat diagosticul.Infarct de miocard. Bolnavul ar fi primit Mialgin, s-ar fi solicitat serviciul de reanimare şi pacientul ar fi avut mult mai multe şanse de supravieţuire.
PS.Privitor la mitul ,,căderii de calciu’’ eu de atunci m-am lecuit.
Ceeace nu se întâmplă la mulţi confraţi care încă pentru orice tip de stare de agitaţie psiho-motorie administrează calciu. Că "tot nu strică". O fi chiar aşa? Iată un exemplu. Această tristă amintire ce mă urmăreşte de 30 de ani, probează contrariul.
Textul mi-a fost inspirat de articolul Dnei Dr.Olăroiu van den Heuven intitulat "Medici care îşi mărturisesc greşelile"
Întâmplarea pe care o voi relata în continuare s-a petrecut cam prin luna iulie a anului 1980.Era în perioada în care efectuam stagiul de 6 luni de boli interne. Graţie excelentului simţ pedagogic al unui medic şef de secţie al Spitalului Judetean, aveam în custodie, un salon cu 6 paturi. O libertate profesională controlată. Internam, diagnosticam, exploram, prescriam medicaţie. Eram asistat şi îndrumat zilnic cu tact şi cu generozitate. Cam la 4-6 zile efectuam şi câte o gardă plătită la serviciul ,,Primiri Urgenţe’’ dublând medicul specialist de boli interne care superviza acest compartiment.
În timpul unei gărzi de sâmbătă seara, cam pe la miezului nopţii, s-a prezentat un barbat tânăr în vârstă de 38 de ani, împreună cu soţia sa.Veniseră pe picioare, cu un taxi. Bolnavul acuza dureri epigastice şi vărsături. Avea halenă alcoolică. Băuse în acea seară aproape un litru de ţuică. Prezenta semnele unei intoxicaţii acute etanolice: ataxie, dismetrie, disartrie. Pulsul, tensiunea, bătăile cardiace erau normale. Abdomenul la palpare era suplu, elastic. Nu existau semne de abdomen acut. În camera de gardă bolnavul a solicitat o găleată şi a avut o vărsatură cu conţinut alimentar şi cu miros de alcool. Nu existau antecedente de ulcer, sau de alte afecţiuni organice. De profesie muncitor, barbatul era secretar de partid la o secţie a unei mari uzine socialiste. Îi cam placea să ,,guste’’ câte o băuturică.Soţia sa mi-a relatat că în urmă cu două zile după ce soţul ei a băut, i s-a făcut rău. O stare asemănătoare cu cea prezentă.S-a culcat şi a doua zi dimineaţa, starea de rău dispăruse.Fapt ce l-a determinat să meargă la serviciu. Nu s-a prezentat atunci la medic.Cu acest bilanţ clinic, am decis că este vorba despre o stare de ,,ebrietate acută simplă’’. Exista atunci un protocol al Direcţiei Sanitare care indica că cei care se prezintă la camera de gardă cu astfel de stări să fie reţinuţi şi supravegheaţi în tranzit până a doua zi. Dacă nu apăreau complicaţii, persoanele erau eliberate, fără a fi spitalizate, cu indicaţia verbală de a se prezenta la medicul de intreprindere şi bineînţeles de a nu mai consuma băuturi alcoolice.
Cam la o oră de la momentul când pacientul fusese reţinut în camera de tranzit, asistenta medicală mi-a solicitat să revăd bolnavul, pentrucă prezenta o stare de ,,agitaţie’’. Acuza în continuare dureri epigastrice şi greaţă. Am reexaminat clinic bolnavul; afebil, cordul bătea normal, pulsul şi tensiunea arterială erau normale, abdomenul era suplu. Se resimţea încă halena etanolică.Persistau semnele neurologice de intoxicaţie acută. Fără semne de iritaţie meningeală. Am decis să îi facem, aşa cum spuneam pe atunci, o ,,triadă’’.Adică, o injecţie intramusculară cu Algocalmin, Scobutil şi Papaverină.Era cam ora 2 dimineaţa . După injecţie, bolnavul s-a liniştit aparent şi eu am plecat să mă culc.A doua zi urma să am o zi plină de spital şi trebuia să mă odihnesc puţin.
A mai trecut o jumătate de oră şi am fost solicitat iar de către asistenta medicală. Bolnavul se agita.Vărsa şi acuza iar dureri abdominale.
Am reconsultat clinic bolnavul.Nu existau nici acum semne minime de afectare organică, excepţie făcând durea epigastrică şi vărsătura.
Am administrat pacientului două tablete de Ulcerotrat, şi am injectat încă o papaverină intramuscular. Bolnavul prezenta o stare de agitaţie psihomotorie. Se zvârcolea, ţipa, se văita, folosea cuvinte triviale. În limbajul popular stare caracterizată, ca fiind un ,, comportament de om beat’’. Pe atunci eu ştiam foarte puţină psihiatrie şi, şi mai puţine lucruri privitor la substanţele cu efect psihotrop. În lumea medicală exista în acea epocă moda medicală a Calciului Bromat. Medicamentul era administrat în mai toate sindroamele de agitaţie psiho-motorie, indiferent de etiologia lor, de către toate specialităţile medicale. Am decis ca asistenta să îi injecteze i.v. o fiolă de bromură de calciu. Cam atunci când jumătate din cantitatea de substanţă fusese injectată, pacientul a emis un ţipăt ascuţit. Imediat apoi a intrat într-o criză de tip epileptic. După faza tonică, la jumătatea fazei clonice bolnavul a exitat subit. Am efectuat masaj cardiac extern, am pus masca de oxigen şi o perfuzie şi am apelat imediat la sprijinul internistului din secţia cu paturi şi anestezistului. Pacientul a fost intubat, ventilat, defribilat electric, perfuzat, transportat în serviciul de reanimare. După o jumătate de oră din nefericire decesul a fost declarat . A doua zi dimineaţa am prezentat cazul la raportul de gardă. Colegii, oameni cu multă experienţă nu au găsit o explicatie plauzibilă a morţii subite şi şi-au dat cu presupusul. Că ar fi putut fi o pancreatită acută, sau o hemoragie cerebrală prin rupere de anevrism, sau...? Nimeni nu m-a acuzat de culpă profesională. Conform procedurii medico-legale s-a efectuat autopsia.
Concluzia anatomo-patologică a fost următoarea. O alcoolemie mare, steatoză hepatică, conţinut gastric cu urme de băutură alcolică, şi mai ales două infarcte miocardice. Unul vechi de aproximativ 48 de ore. Apical. Altul posterior recent. Miocardul era rupt în regiunea apexului, existând un mare hemopericard.
Iată cum acum se explicau toate.Bolnavul fusese o persoană dependentă de alcool.Starea de rău pe care o avusese în urmă cu două zile fusese cauzată de un prim infarct de miocard neglijat datorită simptomatologiei fruste.
Durerea abdominală epigastrică şi vărsătura din noaptea respectivă au fost consecinţe ale infarctului miocardic recent posterior. Decesul s-a produs prin ruptură de miocard datorată infarctului vechi de 48 de ore, complicată cu hemopericard.
Bromura de calciu a fost intervenţia dezastoasă. Prin efectul său inotrop pozitiv calciul a forţat miocardul, care s-a rupt în sistolă. Criza de tip epileptiform a fost provocată de ischemia acută cerebrală produsă de ruperea miocardului.
Electrocardiograful s-a aflat tot timpul la căpătâiul patului în care pacientul a fost consultat şi în care a decedat. Nu l-am folosit.M-au derutat şi îndrumat pe o pista falsă de diagnostic:vârsta tânără, semnele de intoxicaţie etilică, simptomatologia abdominală, lipsa semnelor clinice cardiovasculare. O simplă înregistrare EKG ar fi tranşat diagosticul.Infarct de miocard. Bolnavul ar fi primit Mialgin, s-ar fi solicitat serviciul de reanimare şi pacientul ar fi avut mult mai multe şanse de supravieţuire.
PS.Privitor la mitul ,,căderii de calciu’’ eu de atunci m-am lecuit.
Ceeace nu se întâmplă la mulţi confraţi care încă pentru orice tip de stare de agitaţie psiho-motorie administrează calciu. Că "tot nu strică". O fi chiar aşa? Iată un exemplu. Această tristă amintire ce mă urmăreşte de 30 de ani, probează contrariul.
Textul mi-a fost inspirat de articolul Dnei Dr.Olăroiu van den Heuven intitulat "Medici care îşi mărturisesc greşelile"
