Mersul pe bicicletă

Bicicleta a fost inventată de baronul german Karl Dreis. Patentul datează din 1817. La început a fost construită din lemn, apoi din fier şi mult mai târziu din duraluminiu.

Velocipedul cum se numea iniţial, avea roţile inegale şi şeaua lângă roata mare din faţă. Forţa motrice se exercita direct asupra acestei roţi, prin pedale. Conducerea bunicului bicicletei era dificilă. Centrul de greutate fiind sus situat, echilibrul era greu de păstrat, iar efortul fizic al velocipedistului mare. Femeile erau dezavantajate, pentrucă purtau fuste lungi care le împiedicau la condus. In Ţările Române bicicleta a pătruns la finele secolului XIX. A fost îndrăgită de personalităţi de primă mână ale timpului; Delavrancea, Vlahuţă, Macedonski. Mia Mihăiescu, o frumoasă feministă, a devenit celebră sub porecla "Coana Miţa Biciclista". Sfidând pudibonderia burgheziei timpului, se afişa cu nonşalanţă la plimbare pe Calea Victoriei, pe bicicletă. Şi-a căpătat astfel numeroşi admiratori printre bărbaţii din înalta societate.

Tehnic vorbind, de la începutul secolului XX, bicicleta nu a evoluat prea mult. Constructia ei se face după aceleaşi principii şi are cam aceleaşi componente. Două roţi de dimensiuni egale aşezate în linie, un cadru, o şa, un ax pedalier, un sistem de transmisie cu roţi dinţate angrenate de un lanţ, un butuc cu rulmenţi. Privitor la conversia în mişcare a forţei dezvoltate de musculatura umană, bicicleta este mijlocul de locomoţie cu cel mai mare randament inventat vreodată. Multiplică randamentul cinetic cu 3 şi chiar cu 4. Ceea ce înseamnă că dacă un om se deplasează pe jos cu 5 km pe oră, un biciclist o face fără un efort suplimentar, cu 30-40 km pe oră.Vitezele medii atinse de către cicliştii sportivi, pe teren plat sunt de 70 Km pe oră.

Bicicleta a avut un rol important în Primul Război Mondial, când armatele ţărilor beligerante precum Franţa, Italia, Anglia au înfiinţat divizii de biciclişti. Divizia belgiană a făcut un act de mare bravură atunci când a oprit în august 1914, în regiunea Diet înaintarea trupelor germane de ulani, cauzându-le acestora pierderi grele.

Bicicleta este un mijloc de circulaţie economic şi nepoluant. Foarte utilă în actuala criză energetică mondială. În centrele urbane datorită dimensiunilor sale reduse, înlocuieşte cu succes automobilul şi mijloacele de transport în comun. Are un rol deosebit în combaterea sedentarismului, fortifierea organismului, prevenirea şi tratarea maladiilor cardiovasculare, diabetului zaharat, dislipidemiilor, bolilor degenerative osteoarticulare. Multe ţări au o mare tradiţie în folosirea bicicletei. Se pare că în Olanda numărul bicicletelor atinge numărul cetăţenilor. Multe municipalităţi preocupate de efectele poluării şi ale ambuteiajelor rutiere, au optat pentru utilizarea bicicletei ca alternativă ecologică. Din anul 2001 capitala Franţei a iniţiat proiectul Velib, de finanţare a unui parc de 20.000 de biciclete care stă la dispoziţia cetăţenilor şi turiştilor. Dotate cu GPS, ele pot fi închiriate la colţ de stradă, din microparcări. La sfârşitul plimbării bicicleta este lăsată în cel mai apropiat loc amenajat. Prima jumătate de oră este gratuită, pentru restul plimbării plata se efectuează cu card.

Câtă apă va mai curge oare pe Dunăre, până ce românii vor redescoperi virtuţile mersului pe bicicletele "Carpaţi şi Pegas"?

5 comentarii la “Mersul pe bicicletă”

  1. Dr. Marinela van den Heuvel-Olaroiu a scris:

    Ar fi interesant de stiut daca romanii emigrati isi schimba atitudinea fata de utilizarea bicicletei. Desi locuiesc in tara bicicletelor, nu pot ma pot lauda cu faptul ca am invatat sa merg pe bicicleta, cu toate ca, asa cum scriam intr-unul dintre articole, aproape in fiecare institutie exista biciclete de serviciu. Si nici nu pot spune ca nu am avut exemple in familie: bunicul din partea mamei, profesor de tara, utiliza o bicicleta cu motor pe care si-a construit-o singur si de care era foarte mandru! A propos de aceasta , bicicleta cu motor pare sa fie din nou la moda si sa fie, cel putin in Olanda din ce in ce mai utilizata de catre seniorii cu anumite disabilitati fizice….

  2. Dr Mircea Dragan-specialist psihiatru a scris:

    @ Dr. Marinela van den Heuvel-Olaroiu
    Multumesc pentru comentariu.
    Este interesant ca trecutul cinetic relativ recent; de aprox.20-30 de ani al romanilor, era populat nu de masini, ci de biciclete.Mai ales locuitorii satelor care lucrau la orase, navetau pana la oras, sau pana la cea mai apropiata gara CFR, cu bicicleta.Regimul Ceusescu, nu promova masina din ratiuni politico-economice.Bicicleta era o alternativa ecologica.Astazi toti somerii romani cumpara masini ,, second hend ”din Vest, pentru a se fali.Avem la nivel national o mare problema de mediu si de intelegere a modului in care trebuie rezolvate problemele de emisie de C02(ecologice).
    Privitor la biciceta cu motor; in opinia mea este un fel de ,,carcalete”…
    Prefer velocipedul Coanei Mita Biciclista.
    Cu stima
    Mircea Dragan

  3. magda massarwa a scris:

    Ma bucur ca-l cunoaste-ti pe unchiul meu
    s-a nascut in teleorman din oameni simpli dar cu frica lui Dumnezeu
    bunicul meu l-a dus la Bucuresti a absolvit seminarul de preoti ,iar apoi singur a venit la Timisoara si s-a inscris la medicina
    au fost 5 frati a mai avut 4 surori -mama mea care a terminat Universitatea in Bucuresti -a fost profesoara de geografie ,inca osora care a terminat medicina in TIMISOARA ,CEA MAI MICA PROFESOARA DE GEOGRAFIE iar sora cea mai mare a avut grija de ei toti
    Daca intrati pe GOOGLE SI SCRIETI -MAGDA MASARWA O SA APARA NISTE LUCRARI LA CARE AM CONTRIBUIT SI EU -ESSENTIAL TREMOR ,PARKINSON DISEASE ,ALZHEIMER DISEASE
    LUCRAM LA ACESTE PROIECTE DE APROAPE 7 ANI SI CU REZULTATE BUNE ZIC EU
    CEL MAI MULT AM LUCRAT CU UNIVERSITATEA DIN BOSTON
    LA POPULATIA ARABA DE AICI AM DESCOPERIT O GENA NOUA LA ALZHEIMERS
    NOI TRIMITEM SI SINGE PT. EXAMENUL DNA LA BOSTON
    DACA VA INTERESEAZA AVEM DIFERITE TESTE IN AFARA DE MINIMENTAL TEST ,BROKDEL ,PT. PARKINSON-UPDRS
    AM DESCOPERIT FAMILII INTREGI CU GENA DE ALZHEIMER IPARKINSON
    SI CE ESTE MAI IMPORTANT CA AVEM SI TRATAMENT INAINTE CA BOALA SA SE MANIFESTE
    AM CONTROLAT SI DIN PUNCT DE VEDERE NEUROLOGIC SI DNA PESTE 1500 DE PERSOANE
    SINTEM O ECHIPA FOARTE BINE INCHEGATA COORDONATA DE PROF. INZELBERG -OFEMEIE DE UN PROFESIONALISM SI DE UN BUN SIMT IESIT DIN COMUN

  4. Dr Mircea Dragan-specialist psihiatru a scris:

    Ma preocupa mult dementele.Patologie care s-a inmultit enorm.Avem in tara niste ghiduri dar destul de slabe si nu se respecta regulile procedurale.
    unt deosebit de interesat de modul cum lucrati.
    MMSE nu are copyright in tara si nu este validat pe limba romana.Circula cam 3 traduceri…la plezneala.
    Nu am gasit pe internet nimic privitor la articolele dvs.
    Va rog sa binevoiti sa ma contactati separat la adresa mircearazvan52@gmail.com
    Va multumesc
    MD
    PS acum inteleg eu de ce facea referire D-ul Prof Barbu la ,, tusitori si turnatori” . Facuse inainte de medicina seminarul si avea probabil dificultati cu organele …

  5. magda massarwa a scris:

    SCRIETI PE GOOGLE -MAGDA MASARWA NEUROLOGY
    DACA AVETI NEVOIE DE TESTE IN LIMBA ENGLEZA ,SAU DE DOCUMENTATIE VA POT TRIMITE FARA NICI OPROBLEMA

Comentează acest articol