Tulburarea de personalitate antisociala (TPAS)
O viziune contradictorie în legislaţia româneascăMotto: Zbor deasupra unui cuib de cuci.
Sistemele legislative sunt organizate în jurul unor seturi de valori sociale. Trăsăturile lor definitorii sunt responsabilitatea colectivă, etica, conduita unitară şi nediscriminativă, predictibilitatea. Peste tot în lume justiţia pedepseşte comportamentul infracţional.
Legea trebuie să fie în acelaşi timp şi tolerantă şi să aibe caracter descurajator pentru cei care o încalcă.
Ordinul Nr. 762/1992 din 31 august 2007 pentru aprobarea criteriilor medico-psihosociale pe baza cărora se stabileşte încadrarea în grad de handicap’’, emis de către Ministerul Muncii şi de către Ministerul Sănătăţii Publice, abdică de la aceste norme. Unele dintre paragrafele sale produc discriminări nepermise. Multe dintre prevederile actului normativ intră în contradicţie cu pricipiile psihiatriei, medicinii legale, cu cele ale justiţiei şi cu morala socială.
În mod eronat se acordă puţine drepturi unor maladii mintale deosebit de grave precum schizofrenia, întârzierea mintală, demenţele. În schimb afecţiuni cu o gravitate mult mai mică, chiar vindecabile, primesc drepturi în exces. Cum este cazul distimiilor, denumite în trecut "nevroze depresive".
Frapează faptul că "Tulburarea de personalitate antisocială" este în mod absolut nemeritat recompensată cu generozitate de acest act normativ. Persoanele cu TPAS sunt gratificate pentru faptele penale pe care le-au comis cu apelativul de "deficienţi" şi sunt încadrate în diverse grade de "handicap". Actul normativ îi face beneficiari al unor "locuri de muncă accesibile", şi recomandă "să se dea dovadă de toleranţă faţă de tensiunile lor psihice, să se faciliteze relaţiile lor interpersonale, să fie monitorizaţi permanent medico-psiho-social, iar în cazurile grave să li se acorde asistent personal şi accesul la servicii specializate".
Persoanele cu acest tip de tulburare erau denumite acum un secol "moral insanity". Nero, Jack Spintecătorul, Doctorul Menghele, Râmaru, Fane Spoitorul, sunt câteva exemple ce au facut istorie.
Tulburarea se caracterizează printr-un comportament ce încalcă regulile sociale, de desconsiderare şi de violare a drepturilor semenilor. Subiecţi deseori foarte inteligenţi, aceştia au discernământul conservat. Cunosc bine faptul că încalcă legea, dar consideră că nu vor fi descoperiţi. Urmăresc conştient obţinerea profitului şi a plăcerii personale. Încearcă să inducă în eroare, să înşele, să manipuleze. Printre actele lor reprobabile se numără furtul, distrugerea de bunuri, întreţinerea de raporturi intime interzise, excrocheria, conducerea cu viteză exagerată şi uneori în stare de ebrietate a vehicolelor, provocarea de accidente, traficul de persoane şi de droguri, jafurile armate,omuciderea. Nu recunosc decât cu greu faptele comise, nu au remuşcări şi dacă pot le repetă cu plăcere.
Pentru a-şi atinge scopurile îşi confecţionează o imagine de persoane respectabile, simpatice, binevoitoare. În realitate sunt cinici, dispreţuitori şi cruzi. Nu rare sunt situaţiile în care pot căpăta demnităţi sociale înalte; ceeace îi face şi mai periculoşi.
Faptele lor sunt de competenţa instanţelor de judecată aceştia fiind pricipalii rezidenţi ai penitenciarelor. Singura măsură eficace este aplicarea pedepselor reglementate de normele de drept.
Terapia medicamentoasă a TPAS este decepţionantă. În anii 50-60’ s-a încercat fară succes lobotomia.Pentru violatori, unele state aplică castrarea chimică.
În scopul prevenirii recidivei, psihologi, psihiatri şi ergoterapeuţi specializaţi se ocupă de ei în perioada de detenţie. Programe comportamentale de resocializare costisitoare cu eficacitate îndoielnică.
Ordinul Nr. 762/1992 din 31 august 2007 este o lege nefericit redactată ce acreditează în mentalul colectiv ideea că a fi infractor, excroc, traficant de droguri, violator, sau chiar criminal, nu reprezintă o culpă penală, ci o suferinţă medicală. Un handicap şi o boală care trebuiesc tratate cu medicamente, blândeţe, acordarea de sprijin social şi chiar cu plata salariului unui însoţitor.
21 March 2010 la 6:29 PM
Articolul indeamna la multa luare aminte, ca tot ceea ce scrie Mircea Dragan.
Ma intreb daca propozitia de deasupra care caracterizeaza SIUI nu ar merita completata cam astfel: “Un program pentru operatori PC profesionisti, dar impotriva medicilor”.
21 March 2010 la 6:43 PM
aş mai adăuga ca o discriminare negativă pentru categoria demenţilor de origine vasculară neacordarea gradului I. de handicap care să le confere o sumă în plus poentru a-şi angaja o persoană care să-i îngrijească. Demenţa Alzheimer şi senilă beneficiază de acest drept. Cu ce sunt familiile vacularilor mai bătătoriţi de soartă? Vă spun o idee: aşa economiseşte statul. Pentru că la o vârstă înaintată rar este absent şi componenţa vasculară!!!!!!!!!!!! Ruşinea sistemului!!!
7 April 2010 la 11:21 AM
Privitor la atitudinea fata de demente, s-ar putea sa nu fie vorba despre economie. Daca vroiau sa faca economii, era mult mai simplu sa scoata din calcul tulburarea de personalitate antisociala. Atata doar, ca niciodata un dement, de orice etiologie este, nu va sari cu pumnii pentru a-si obtine niste drepturi, pe cand antisocialul o face. Dementa este dementa, de orice etiologie este ea, si odata ajuns in stadiul de dementa, din punctul de vedere al ingrijitorului, nu mai are importanta daca aceasta s-a produs printr-un mecanism sau altul. Dimpotriva, dementa vasculara este mult mai probabil sa fie imobilizata la pat datorita aparitiei unui accident vascular cerebral, astfel incat sa necesite ingrijire continua din partea unei alte persoane.
Privitor la de ce, dintre toate tulburarile de personalitate, doar cea antisociala este incadrata in grad de handicap, daca explicatia pe care am intrevazut-o mai sus nu este cea reala, si exista alte argumente stiintifice care au condus la aceasta incadrare, poate ca ar fi util sa le aflam si noi. Oricum, exista un mare pericol in aceasta incadrare: antisocialul va incepe sa se considere un privilegiat si va solicita tot mai multe drepturi. In timp, probabil ca se va ajunge ca acesta sa nu mai ‘ocupe’ predilect penitenciarele, ci va ajunge in spitalele de psihiatrie. Singura intrebare este ce vom face in acea situatie cu pacientii psihiatrici adevarati? Ii vom lasa sa fie expusi la violente din partea antisocialilor?