Tocmai de aceea, stabilirea unor direcţii clare pentru îngrijirea intimă este la fel de importantă ca demitizarea unor sfaturi preluate din surse nesigure şi de obicei prin viu grai.
Dr. Silviu Istoc, medic specialist obstetrica-ginecologie, ne dezvăluie cele mai comune mituri şi totodată atrage atenţia că “Igiena intimă necorespunzătoare duce la infecţii vaginale şi ale colului uterin destul de serioase şi uneori dificil de tratat. De exemplu, vaginitele cauzate de germeni precum Streptococul, Stafilococul sau Escherichia coli apar de multe ori ca urmare a igienei precare sau a neglijenţei, în sensul nefolosirii unor produse special concepute pentru îngrijirea intimă sau a toaletei intime altfel decât din față către spate. O altă greşeală este dată de spălaturile vaginale, care, atenţie, se fac numai la recomandarea medicului şi cu medicamentele indicate de acesta şi doar în cazul unor afecţiuni ginecologice, nicidecum în cazul persoanelor sănătoase. Ţineţi minte că un vagin sănătos nu trebuie dezinfectat cu diverse substanţe şi nici spălat cu săpun, mai ales că irigatoarele şi săpunurile din comerţ pot cauza inflamaţii. La fel de nocive sunt şi parfumurile chimice care nu fac altceva decât să irite zona intimă, aşa că păstraţi mirosul natural al zonei intime şi veţi avea de câştigat”
- Şerveţelele umede sunt mai bune decât cele uscate – în fabricarea şerveţelelor umede se foloseşte alcool, pentru protejarea zonei intime de bacterii şi germeni. Însă, acesta determina sterilizarea aproape integrală a zonei intime, ceea ce înseamnă că şi flora bacteriană benefică este afectată. Aceasta înseamnă vulnerabilizarea zonei intime în fata bacteriilor şi distrugerea barierei protectoare pe care vaginul o asigură în mod natural. Deşi există şerveţele umede cu Ph neutru, acestea sunt totuşi impregnate cu soluţii specifice, care în mod involuntar pot determina un dezechilibru al mediului uşor acid al zonei intime. De aceea, şerveţelele uscate, fără parfum, sunt în general mai sigure decât cele umede.
- Toaleta externă se face o dată pe zi – igiena externă se realizează în general dimineaţa, seara şi după contact sexual, folosind un gel sau săpun creat special pentru zona intimă, apă curată şi un prosop din bumbac. Spălaturile externe nu trebuie să fie foarte dese deoarece pot provoca un dezechilibru al florei vaginale, crescând predispoziţia apariţiilor infecţiilor precum candidoza. Totuşi, în timpul menstruaţiei, spălaturile în zona intimă trebuie să fie mai frecvente: de 3-4 ori pe zi, pentru prevenirea depunerilor bacteriene.
- Spălaturile vaginale se fac zilnic – vaginul este un organ complex care are propriul sistem de curăţare din interior, cu ajutorul secreţiilor. Tocmai de aceea, irigaţiile vaginale sunt rar indicate, de regulă la recomandarea unui medic specialist sau după un tratament cu ovule care nu se scurg singure în totalitate. Motivul pentru aceasta este ca toaleta internă frecventă schimbă ph-ul florei vaginale şi favorizează apariţia bolilor vaginale recurente.
- Spălaturile vaginale cu bicarbonat de sodiu au un rol benefic datorită proprietăţilor dezinfectante – deşi irigaţiile cu bicarbonat de sodiu au efectul cel mai puţin agresiv asupra zonei intime (dacă se foloseşte o soluţie dintr-o lingură de bicarbonat la un litru de apă), acestea distrug stratul protector pe care secreţiile vaginale îl asigură în mod natural şi care ajută flora vaginală să se apere de bacteriile patogene şi de ciuperci. Chiar dacă traversaţi o perioda cu imunitate scăzută sau urmaţi un tratament cu antibiotice care determină apariţia acidităţii vaginale şi favorizează înmulţirea ciupercilor, reţineţi că pe lângă rolul de protecţie, flora vaginală ajută spermatozoizii să urce către căile vaginale superioare. Astfel, spălaturile vaginale, fie ele cu bicarbonat de sodiu sau ceaiuri, nu sunt recomandate decât în cazuri foarte rare, opţiunea mai bună este folosirea produselor destinate igienei intime (fără alcool, săpun, conservanţi), pe care le puteţi găsi în farmacii sau online, de exemplu pe www.ropharma-healthcare.ro.
- Folosirea absorbantelor zilnice scade riscul infecţiilor – deşi acestea menţin lenjeria curată, ele nu asigura protecţie împotriva acumulării bacteriilor şi deci a apariţiei infecţiilor. Totuşi, pentru a păstra sănătatea şi prospeţimea zonei intime, este foarte importantă alegerea lenjeriei de bumbac, care se poate spăla cu apă fierbinte, în detrimentul celei din material sintetic. Aceasta din urmă împiedica evaporarea transpiraţiei şi a secreţiilor, de aceea umiditatea acumulată poate provoca mirosuri neplăcute, dar şi dezvoltarea unor agenţi patogeni precum ciuperci sau bacterii. De asemenea, tampoanele interne nu trebuie ţinute mai mult de patru ore pe zi, deoarece sângele menstrual cauzează înmulţirea bacteriilor. În plus, tampoanele interne pot agrava leziunile mici de pe colul uterin, destul de frecvente la femei. Folosiţi aşadar tampoanele interne doar ocazional, când faceţi sport sau mergeţi la piscină. Nu uitaţi să schimbaţi absorbantul de 4-5 ori pe zi în timpul menstruatiei, în funcţie de abundența fluxului.
Cunoaşterea propriului corp precum şi informarea corectă constituie paşi importanţi în asigurarea unei igiene intime corespunzătoare. Este important de ţinut minte faptul că fiecare femeie are un tipar propriu de îngrijire ce depinde de modul în care propriul corp funcţionează, de stilul de viaţă, dar şi de produsele pe care aceasta le foloseşte. Independent de aceşti factori, condiţiile standard de igienă trebuie respectate în mod constant, deoarece acestea reprezintă reguli de bază pentru menţinerea sănătăţii zonei intime.Pentru mai multe detalii, vizitaţi www.dristoc.ro şi www.sanatateintima.ro.