Noutăți științifice în domeniul neuropatiei diabetice prezentate la Școala de Vară NEURODIAB 2018



Peste 150 de medici rezidenți și specialiști în diabet, neurologie, endocrinologie, recuperare medicală și chirurgie, au participat la Școala de Vară NEURODIAB, desfășurată în perioada 19-22 iulie, la Sinaia. În cadrul evenimentului, organizat de către Societatea de Neuropatie Diabetică – NEURODIAB, au fost prezentate noutăți din domeniul managementului neuropatiei diabetice de către unii dintre cei mai apreciați profesori în domeniu la nivel internațional.

Prof. dr. Roy Freeman de la Harvard Medical School (SUA) a realizat o trecere în revistă a ultimele studii științifice cu privire la tratamentul neuropatiei diabetice, atât la persoanele cu diabet tip 1, cât și la cei cu tip 2.

Prezența la Școala de Vară NEURODIAB, Prof.dr Eva Feldmann de la Universitatea din Michigan (SUA), le-a prezentat participanților ultimele date cu privire la incidența sindromului metabolic, pornind de la faptul ca obezitatea abdominală, dislipidemiile, hipertensiunea arterială și hiperglicemia sunt principalii factori care definesc sindromul metabolic astăzi.

Prof. dr. Rodica Pop-Bușui - Universitatea din Michigan (SUA) a definit importanța screening-ului simptomelor și al semnelor în neuropatia diabetică, deoarece doar astfel se poate diagnostica afecțiunea într-un stadiu incipient. O altă temă prezentată de Prof. Rodica Pop-Bușui a fost neuropatia autonomă, care reprezintă o provocare pentru cei implicati în managementul neuropatiei diabetice.
„Obiectivul nostru este să pregătim tinerii medici în practica medicală specifică neuropatiei diabetice, iar ei să învețe de la cei mai buni experți din domeniu despre ultimele abordări în managementul acestei afecțiuni. Ne bucurăm că participarea a fost numeroasă și anul acesta, ceea ce ne dă încredere că Școala de Vară NEURODIAB a devenit unul din evenimentele de referință în pregătirea medicilor și că acest lucru se întâmplă în primul rând datorită nivelului stiințific al prezentărilor și bineînțeles al speakerilor prezenți an de an la Școala de Vară NEURODIAB”, a declarat Prof. dr. Gabriela Radulian, Președinte al Societății de Neuropatie Diabetică NEURODIAB.

În cadrul Școlii de Vară NEURODIAB 2018 au fost decernate Premiile Scolii de Vara 2018, precum și Premiile NEURODIAB 2018. O surpriză a Școlii de Vară a fost concursul “Cine stie câștigă!”, concurs cu întrebări din prezentările susținute pe parcursul evenimentului de către speakerii internaționali prezenți. Premiile au constat în asigurarea participării la evenimentele internaționale și naționale dedicate diabetului zaharat și neuropatiei diabetice.

Societatea de Neuropatie Diabetică NEURODIAB desfășoară activități cu caracter medical, științific, de cercetare și pregătire profesională în domeniul medical, de edificare și lărgire a bazei materiale științifice pentru dezvoltarea și studiul neuropatiei diabetice în România, activități de promovare și sprijinire a integrării României sub aspect medical în Uniunea Europeană, precum și de furnizare de servicii medicale.

Leave a Reply

Your email address will not be published.