Cadrele medicale din Iaşi au arătat un interes deosebit pentru Cursul National de Management al Bolnavului Hipertensiv – Actualități în Diagnostic și Tratament - C.O.M.B.A.T. Asist., organizat de Societatea Română de Hipertensiune pe 6 iunie 2014, la Hotel Unirea din Iaşi.Peste 100 de asistenţi medicali au participat la discuţiile practice privind managementul hipertensiunii arteriale şi optimizarea îngrijirii pacienţilor hipertensivi.
Cursul este poate cea mai importantă manifestare ştiinţifică dedicată asistenţilor medicali implicaţi în evaluarea şi monitorizarea persoanelor diagnosticate cu tensiune arterială crescută. Întâlnirea nu cuprinde numai informaţii teoretice, ci şi jocuri de rol şi discuţii libere între medici, asistenţi medicali şi pacienţi hipertensivi.
„Workshopul pentru asistente a început mai timid, dar pe măsură ce lumea a aflat despre modul în care se desfășoară, despre subiectele abordate, interesul a crescut continuu de la o locaţie la alta. Iată că am ajuns să depăşim cu mult numărul de 50-60 de participanţi, cât era prevăzut iniţial. În prezent avem peste 100 de asistenţi medicali, fapt care ne bucură nespus de mult. E ceva cu totul neașteptat şi care ne face să credem că într-adevăr putem forma o echipă în abordarea pacienţilor hipertensivi”, a declarat prof. dr. Maria Dorobanţu, preşedintele Societăţii Române de Hipertensiune.
Cursul C.O.M.B.A.T. Asist.,ediţia Iaşi, la fel ca şi întâlnirile precedente, a cuprins trei ateliere practice în care au fost abordate teme extrem de importante în optimizarea îngrijirii persoanelor diagnosticate cu hipertensiune. Subiectele au variat de la definirea hipertensiunii arteriale şi factorii de risc implicaţi în această patologie, la identificarea particularităților familiei cu risc hipertensiv şi algoritmul de măsurare a tensiunii, precum şi la protocolul intern de abordare integrativă a pacientului hipertensiv. Bineînţeles, participanţii au primit şi sfaturi practice referitor la consilierea pacienţilor în schimbarea stilului de viaţă şi adoptarea modalităţilor de protecţie faţă de efectul factorilor stresanţi. Dezbaterile şi prezentările au fost susţinute de As. Elena Păun, As Lorena Stancu, Dr Doina Bunescu şi Dr. Valeria Herdea.
„Această iniţiativă este extrem de importantă deoarece implică activ asistentul medical în dezbateri şi discuţii practice privind tehnicile de măsurare a tensiunii arteriale, tratamentul şi tehnicile de monitorizare a pacienţilor hipertensivi. Asistentul medical reprezintă veriga cheie în realizarea unui management eficient al persoanelor cu hipertensiune, deoarece acesta interacţionează poate mai mult cu pacientul decât medicul, el având grijă ca pacientul să urmeze întocmai recomandările medicilor. Dezvoltarea abilităţilor de comunicare de tip empatic la cadrele medicale, rămâne unul dintre dezideratele acestor cursuri. În ciuda progreselor ştiinţifice, pacientul hipertensiv rămâne un pacient cronic, care va avea nevoie de îngrijiri medicale întreaga sa existenţă. În concluzie, la acest tip de pacient este esenţială susţinerea, valorizarea, încurajarea, comunicarea permanentă de bună calitate cu echipa medicală care îi asigură îngrijirea. Expresia directă a unei astfel de comunicări va fi încrederea în recomandările medicale şi creşterea complianţei la tratament. Numărul şi frecvenţa comorbidităţilor care pot apărea în timp la pacientul hipertensiv se vor reduce şi, indiscutabil, va creşte semnificativ calitatea vieţii pacientului şi a familiei sale”, a declarat dr. Valeria Herdea, medic primar în medicina de familie.
Informaţiile teoretice şi sfaturile practice au fost completate de o sesiuneextrem de importantă în comunicarea cu pacientul hipertensiv, şi anume, o întâlnire cu pacienţii. Cu această ocazie, cadrele medicale au putut discuta deschis cu pacienţii experienţa lor cu boala, despre modul în care diagnosticul de HTA le-a afectat activitatea profesională și viața de familie, precum şi despre temerile acestora cu privire la tratamentul şi evoluţia afecţiunii. De asemenea, pacienţii au primit sfaturi despre cum să-şi automonitorizeze boala, despre cum să facă faţă provocărilor impuse de diagnosticul de hipertensiune arterială, dar şi despre paşii care trebuie urmaţi pentru atingerea controlului eficient al valorilor tensionale
Cursul C.O.M.B.A.T. Asist îşi propune să informeze asistenţii medicali cu privire la cele mai noi date legate de îmbunătăţirea îngrijirii persoanelor diagnosticate cu tensiune arterială crescută, în vederea creşterii calităţii vieţii pacienţilor hipertensivi. Următoarea ediţie a manifestării ştiinţifice interactive va avea loc la Sibiu (27 iunie 2014).
Organizator ştiinţific: Societatea Română de Hipertensiune
Management eveniment: Sănătatea Press Group