Prima ediție a Conferinței cu participare internațională „Abordarea transdisciplinară a adicțiilor”, care a avut loc în perioada 20-22 aprilie a.c., la Palatul Culturii din Iași, a avut ca tematică abordările terapeutice de ultimă oră ale adicțiilor și dialogul dintre toate entitățile interesate, în beneficiul pacientului dependent. Conferința multidisciplinară a reunit mai mulți specialiști, din mai multe domenii și specializări medicale și conexe, precum psihologia, psihoterapia și asistența socială, putându-se contura o imagine completă asupra nevoii de intervenție în adicții și a adresării mai eficiente a metodelor de intervenție terapeutică.
Cei peste 100 de participanți la conferința organizată de Bridging Eastern and Western Psychiatry Romania au primit cu larg interes workshop-urile practice, care le-au permis să învețe cum să abordeze pacienții sau clienții cu adicții. Aceștia au arătat un interes față de modelele de tratament aplicate deja, cele care s-au dovedit eficiente și care funcționează.
Prezența semnificativă a specialiștilor și a publicului interesat arată interesul în creștere pentru acest domeniu, precum și nevoia de a învăța lucruri noi care să permită o îmbunătățire a practicii, alături de nevoia reală a creării unei rețele de profesioniști care să colaboreze în folosul dependentului.
„Conferința a pus accent pe conștientizarea faptului că dependența este o problemă cu care se poate lupta, că nu persoana cu dependență este problema, ci comportamentul pe care îl are, care s-a transformat într-un stil de viață. Am plecat de acolo cu respect și smerenie față de eforturile tuturor celor care au avut prezentări, indiferent de domeniul lor de expertiză, în acest domeniu. S-a remarcat nevoia de individualizare a tratamentului și a planului de recuperare în funcție de persoana care ți se adresează, iar asta înseamnă că este nevoie să știi ce se poate oferi unei persoane cu dependență care vine spre tine ca specialist. Această multidisciplinaritate a conferintei a fost un câștig din acest punct de vedere. Ar fi necesar să se facă campanii de prevenire asupra unor adicții comportamentale, precum adicția de jocuri de noroc, despre care se cunosc foarte putine lucruri. Dincolo de ce ar fi nevoie aparent în recuperarea unei persoane cu dependență, de liniile mari, s-a vorbit despre emoții, despre nevoile persoanelor dependente dincolo de menținerea abstinenței. Conferința a avut ca demers principal orientarea către om în totalitatea lui, către nevoile sale de recuperare, către valorizarea resurselor restante sau latente, surprinse în contextul vieții dependentului cu toate fațetele funcționării sale zilnice – emoțional, socio-familial, comportamental, cognitiv, fizic, profesional”, a declarat psihoterapeutul Alina Ciupercovici de la Clinica ALIAT Suceava, co-organizator al conferinței.
Agenda evenimentului a inclus prezentări și dezbateri dedicate atât celor mai frecvente adicții conform statisticilor mondiale (adicția la alcool, droguri, jocuri de noroc, tutun, internet, pornografie), care plasează România pe locuri fruntașe, cât și unor adicții de dată mai recentă, incluse în statisticile oficiale (adicția la tehnologie și Sindromul selfie, adicția alimentară, adicția la medicamente, adicția la opioide în îngrijirile paleative).
Printre prezentările propuse s-au numărat: Dr. Ovidiu Alexinschi – Abordarea sistemică a problemelor alcool-corelate și complexe, Dr. Eugen Hriscu – Intervenții de tip e-health în abuzul și dependența de alcool, Aplicația AlcoHelp, Dr. Irina Bălănuță – Lecții pe care le-am învățat – detox în adicția etanolică și la etnobotanice, Șef Lucrări Dr. Vlad Poroch – Mituri ale utilizării morfinei în practica îngrijirilor paleative, Dr. Ph. Valentin Oprea, Dr. Mihail Oprea, Dr. Ph. Diana Guranda, Dr. Ecaterina Ojog – Factorii de risc în consumul de droguri la adolescenți, Dr. Sorin Pletea – Dependența de tehnologie – aspecte clinice și baze neurochimice, Dr. Irina Franciuc– Comportamentul adictiv și abuzul de medicamente – O nouă abordare în practică și cabinetul medicului de familie, Prof. dr. Florin Mitu, Dr. Alexandra Mastaleru, Dr. Maria Magdalena Leon-Constantin – Efectele adicției la fumat în bolile cardiovasculare, Dr. Elena Alina Roșca, Dr. Călin Brîncuș – Modele ale jocului patologic de noroc, Conf. Dr. Ana Ciubara – Noi tendințe în adictologie: sindromul Selfie etc.
Panelul internațional a inclus două State-of-the-art lecture dedicate celor mai frecvente adicții, susținute de Prof. Dr. Francesco Piani – ‘Community-welfare approach for alcohol related problems”, respectiv Dr. Helge Kolstad – “A cultural and ecological approach to substance-related disease”.
Despre ALIAT Suceava
Clinica ALIAT Suceava face parte din rețeaua de clinici ALIAT - o asociaţie de profesionişti în domeniul sănătăţii mintale, formată din psihiatri, psihologi, psihoterapeuţi, asistenţi sociali şi asistenţi medicali. Fondată în 1993, Asociaţia ALIAT este una din primele organizaţii profesionale care activează în domeniul adicţiilor, prin dezvoltarea de programe la nivel naţional pentru prevenirea şi tratamentul dependenţelor. În 2014 a devenit clinică de sine stătătoare, dezvoltându-se într-o reţea naţională prin înfiinţarea a încă 6 clinici în ţară, în Constanța, Brașov, Suceava, București.
ALIAT Suceava este organizată în regim ambulatoriu și în regim rezidențial, fiind un exemplu de bune practici europene în domeniu cu potenţial de dezvoltare. Clinica aplică un model integrat de terapie a adicțiilor în vederea unei recuperări optime pe termen lung.
www.clinica-aliat-suceava.ro