Podiatria – o specialitate medicală importantă care lipsește în România

Îngrijirea eficientă a persoanelor cu diabet (dar și cu alte afectiuni) si cu probleme ale picioarelor trebuie realizată de o echipă pluridisciplinară, care să includă un medic diabetolog, un chirurg, un medic de familie şi un specialist in podiatrie, sunt recomandările comune ale Federaţiei Internaţionale de Diabet (IDF) şi ale Grupului Internaţional de lucru pentru Piciorul Diabetic (International Working Group on the Diabetic Foot - IWGDF). Concret, experţii celor două organizaţii internaţionale susţin că amputaţiile de la nivelul membrelor inferioare pot fi reduse cu până la 85% atunci când echipa de îngrijire a persoanelor diagnosticate cu picior diabetic include şi un specialist în podiatrie.


În ceea ce priveşte România, conceptul de podiatrie este aproape inexistent, iar astfel de specialişti cu instruire specifică, conform definiţiei IDF, lipsesc. Pentru un management cât mai eficient al piciorului diabetic şi pentru a reduce rata amputaţiilor în ţara noastră, Societatea de Neuropatie Diabetică – Neurodiab susține introducerea podiatriei în sistemul de sănătate românesc, promovarea podiatriei în rândul asistenţilor medicali licenţiaţi, precum şi pentru elaborarea unui ghid clinic al asistenților medicali cu acreditare în podiatrie.


Numărul amputaţiilor membrelor inferioare cauzate de neuropatie diabetică este în continuare foarte crescut în România. Având în vedere că organizarea coerentă a unei echipe multidisciplinare de îngrijire a piciorului diabetic este urmată de o reducere semnificativă a ratei amputaţiilor, se impune urgent introducere şi dezvoltarea podiatriei şi în ţara noastră. Activităţile desfăşurate în această specialitate sunt diverse şi sunt conexe cu specialități precum diabet zaharat, chirurgie, medicină internă, dermatologie şi ortopedie. În esență, podiatria se bazează pe măsuri terapeutice preventive, curative şi de reabilitare a piciorului”, a declarat conf. dr. Ioan Andrei Vereşiu, preşedintele Societăţii de Neuropatie Diabetică – Neurodiab.


Podiatria este o specialitate recunoscută la nivel mondial în 19 ţări, din care 13 europene şi şase din afara Europei (Australia, Noua Zeelandă, Peru, Africa de Sud şi SUA). În aceste state îşi desfăşoară activitatea peste 100.000 de podiatrii, cu propria organizaţie profesională - Federaţia Internaţională a Podiatrilor.


De asemenea, există şi supraspecializări ale podiatriei, care se ocupă de piciorul diabetic, piciorul reumatoid sau de probleme generale ale piciorului. Podiatrii se ocupă de toate problemele piciorului, inclusiv de pacienţi cu unghii încarnate, monturi, deformări ale degetelor, cu probleme de piele la nivelul piciorului, pacienţi cu o sănătate precară a piciorului în general. Altfel spus, activitatea podiatrului în cadrul echipei multidisciplinare constă în:




  • apreciarea factorilor de risc la nivelul picoarelor;

  • screening de neuropatie (testarea sensibilităţilor) şi arteriopatie (indice gambă-braţ);

  • realizarea educaţiei specifice picioarelor;

  • evaluarea încălţămintei şi oferirea recomandărilor referitoare la încălţăminte;

  • oferirea tratamentului de prevenire a piciorului diabetic şi a tratamentelor specifice piciorului diabetic (tăierea unghiilor, înlăturarea bătăturilor sau a tegumentului mort, tratamentul specific pielii uscate);

  • realizarea operaţiunilor de debridare a ulceraţiilor (înlăturarea ţesutului mort), tratamentul infecţiilor şi a ulceraţiilor, sub îndrumarea unui medic;

  • realizarea tratamentelor conservative, de aplicare de pansamente specifice şi speciale;

  • îndrumarea pacienţilor către alte specialităţi medicale (dermatologie, chirurgie, chirurgie vasculară, radiologie).


Dintre complicaţiile diabetului zaharat, neuropatia diabetică şi piciorul diabetic au cea mai mare pondere. Potrivit literaturii de specialitate, între 40% şi 70% din amputaţiile membrelor inferioare sunt cauzate de diabetul zaharat. În România, reprezentanţii Neurodiab atrag atenția că zilnic sunt realizate peste 20 de amputaţii majore cauzate de diabetul zaharat şi alte 62 de proceduri legate direct de piciorul diabetic.


Neuropatia diabetică şi piciorul diabetic sunt două probleme severe care necesită întrega noastră atenţie. Pe lângă impactul social major, acestea au un impact semnificativ şi din punct de vedere economic, în special dacă amputaţia este rezultatul unei spitalizări prelungite, care necesită recuperare, îngrijire la domiciliu şi asistenţă socială. Prin urmare, reiterez necesitatea abordării piciorului diabetic din pespectiva unei echipe multidisciplinare, formate dintr-un medic diabetolog, chirurg, medic de familie şi un asistent medical specializat în podiatrie”, a explicat conf. dr. Ioan Andrei Vereşiu.


Necesitatea introducerii specialităţii de podiatrie în România a fost dezbătută în cadrul celui de-al doilea Congres Național de Neuropatie Diabetică și Picior Diabetic, cu participare internațională – Neurodiab 2014. Profesioniștii internaționali prezenți la eveniment au subliniat rolul major al podiatriei în îngrijirea persoanei cu diabet, prezentând exemple de implementare a acestei specialități în Marea Britanie și Germania.


În cadrul celei de-a XII-a Conferinţe Naţionale a Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România (OAMGMAMR), organizată în luna septembrie 2014 la Alba Iulia, reprezentanții Neurodiab au facut o primă prezentare a ceea ce înseamnă podiatria ca specialitate medicală. Reprezentanţii Neurodiab şi OAMGMAMR au discutat şi posibilitatea realizării unui parteneriat în vederea organizarii unui curs de podiatrie acreditat, în scopul eliberării certificatului de liberă practică pentru asistenţii medicali cu acreditare în podiatrie.


***


Despre Neurodiab


Societatea de Neuropatie Diabetică - Neurodiab are drept scop desfăşurarea de activităţi cu caracter medical, ştiinţific, de cercetare şi pregătire profesională în domeniul medical, pentru dezvoltarea şi studiul neuropatiei diabetice în România și nu numai.


De asemenea, Neurodiab organizează programe educaţionale pentru pacienții cu diabet zaharat în vederea prevenirii și informării legate de neuropatiei diabetice, în parteneriat cu Federaţia Asociaţiilor Diabeticilor din România (FADR) şi Asociaţia Română de Educaţie în Diabet (ARED).


www.neurodiab.org


logo neurodiab

Leave a Reply

Your email address will not be published.