Pe termen lung, mai precis în următorii 34 de ani, farmaciile şi specialiştii vor fi afectaţi de o scădere drastică a populaţiei, în anul 2050 România va ajunge la un număr de 14 milioane de locuitori, conform Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Subiectul de interes a fost dezbătut și în cadrul simpozionului Farma Practic, ediția 52. Evenimentul, organizat de compania de comunicare medical Houston NPA, s-a desfășurat în perioada 11-12 noiembrie 2016 la Băile Herculane, reunind aproximativ 170 de farmaciști și asistenți de farmacie din judeţele AG, CS, GJ, OT, TR şi VL.
„Soluţia pentru reuşita farmaciei viitorului stă într-o comunitate puternică de farmacii independente şi locale. Soluţia stă în mâinile dumneavoastră! Sugestia mea este că aveţi parteneri puternici în piaţa producătorilor farmaceutici, asociaţiile de pacienţi, Houston, Doctrina, Colegiile Farmaciştilor, UMF- urile. Solicitaţile acestor parteneri să vă ajute să aduceţi pacienţi în farmacii pentru ca discount-ul din farmacii nu valorează nimic dacă farmacia e goală. Dumneavoastră sunteţi farmacişti, sunteți foarte buni în ceea ce faceţi. Fidelitatea pacienţilor faţă de farmacie ţine foarte mult de calitatea serviciilor primite în farmacie. Cu partenerii pe care îi aveţi puteţi găsi acele elemente de diferenţiere care să vă ajute să îi aduceţi în farmacie”, a punctat dr. Doru Mircea în cadrul simpozionului Farma Practic.
Coordonatorul ştiinţific al ediţiei cu numărul 52 a evenimentului Farma Practic a fost domul prof. univ. dr. farm. Dumitru Lupuleasa, alături de care au mai participat nume de prestigiu din lumea universitară farmaceutică precum: prof. univ. dr. farm. Simona Negres, prof. univ. dr. Cristina Elena Dinu-Pîrvu , prof. univ. dr. farm. Gofița Eliza, conf. univ. dr. Ionela Belu.
Pe agenda simpozionului s-au numărat și provocările viitorului pentru specialiști, „nanotehnologia în domeniul biomedical” fiind abordată de prof. univ. dr. Cristina Dinu – Pîrvu: „conceptul de nanotehnologie este abia la început. Este un lucru important să ţinem cont de ce înseamnă toxicitatea acestor nanoparticule. Pentru medicamente nu există prevederi stricte vis-a-vis de toxicitatea pe care acestea pot să o prezinte”.
„Studenţii care au intrat la facultatea de farmacie în anul 2016 ar trebui să ştie că vor profesa după anul 2020 ceea ce este important, pe de o parte pentru că se constată că la un interval de 10-20 de ani au loc schimbări majore. Trebuie să fie extrem de flexibili în abordarea cu pacientul, trebuie să aibe foarte multă răbdare, iar restul înseamnă pregătire continuă, seriozitate şi adaptarea la noutăţi”, a punctat coordonatorul științific al evenimentului, prof. univ. dr. Dumitru Lupuleasa.
Totodată, la ultima ediție din acest an de FarmaPractic, au fost prezenți şi preşedinţi de colegiu precum farm. Roșca Pavel, președintele Colegiului Farmaciștilor Caraș-Severin, farm. Călin Elena, președintele Colegiului Farmaciștilor Dolj, farm. Nănescu Valentin, președintele Colegiului Farmaciștilor Gorj, dar și farm. Nicoleta Radu, președintele Colegiului Farmaciştilor Mureş, care a declarat: „Avem o profesie în care tot timpul se descoperă ceva nou. Avem toate şansele să rămânem în urma pacienţilor noştri, care vin mereu cu întrebări. Nu putem să coborâm nivelul. Sursele de informare sunt foarte importante”.
Manifestarea a fost creditată cu 16 puncte EFC pentru farmacişti şi 12 credite EMC pentru asistenţii de farmacie.
Ca la fiecare ediție, organizatorii au acordat premii celor mai activi participanți.
Pentru detalii:
Daniela Popescu: daniela.popescu@houston.ro, 0756.030.316.
www.farmapractic.ro , www.houston.ro