Reducerea transpiratiei excesive

Hiperhidroza sau transpiratia excesiva reprezinta mai degraba un disconfort fizic sau psihic decat o problema majora de sanatate.

Transpiratia excesiva este cel mai frecvent localizata: la nivelul axilelor, palmelor, plantelor si mai rar generalizata.

Hiperhidroza poate fi un fenomen fara o cauza medicala bine stabilita, cu o anume transmitere genetica, ce apare odata cu perioada pubertatii si se amelioreaza treptat sau poate fi secundara unor afectiuni de sanatate precum: boli endocrine, tulburari ale sistemului nervos vegetativ, tuberculoza.

Hiperhidroza se trateaza si medical, una din tehnici fiind injectarea toxinei botulinice la nivelul glandelor sudoripare din zonele afectate de hiperhidroza.

Reducerea transpiratiei excesive

Toxina botulinica (acelasi medicament care se injecteaza pentru eliminarea ridurilor) este foarte eficienta in tratamentul hipersudoratiei axilare (reducerea transpiratiei excesive). Se injecteaza cu ace foarte fine, fara a necesita anestezie in cazul axilei (la nivel palmar si plantar injectarea este mai dureroasa si poate necesita tehnici de anestezie). Rezultatele se mentin intre 4-6 luni, ulterior secretia sudoripara revenind la nivelul dinainte de injectare.

Contraindicatii:

  • sarcina si alaptarea

  • boli neurologice (ex. Miastenia gravis)

  • infectii ale pielii pe zonele de injectat, hidrosadenite, etc.

Leave a Reply

Your email address will not be published.