„A sosit momentul foarte important în care cei mai buni specialiști din România se întâlnesc pentru a dezbate acest subiect al rezistenței la antibiotice. Suntem acum la nivelul cel mai matur în care putem aborda acest subiect. Rezistența la antibiotice este un fenomen bine cunoscut, care trebuie controlat și prevenit, iar lumea medicală este doar o parte dintre cei care trebuie implicați în acest proces de prevenire și de conștientizare a acestei realități. Referitor la rezistența antimicrobiană s-au scris multe hârtii, dar nimeni nu conștientizează cât de gravă este în realitate problema. Deja comunitatea europeană a devenit deranjată de ceeea ce facem. Avem niște ordine clare, pe care însă nu le respectăm. Această conferința este o manifestarea care trezește interes în lumea medicală, un eveniment care face parte dintr-o serie de manifestari pe care Universitatea din Constanța și le-a asumat, un eveniment extrem de necesar întrucât nu există încă suficienți „comentatori” care să abordeze acest subiect al rezistenței la antibiotice”, a declarat în deschiderea conferinței regionale Rezistența la antibiotice – încotro? prof.univ.dr. Sorin Rugină, unul dintre coordonatorii științifici ai evenimentului ce a avut loc între 11-12 mai la Constanța.
Evenimentul, care a reunit peste 200 de profesioniști în domeniul sănătății s-a bucurat de prezența unora dintre cei mai buni specialiști în domeniu din țara noastră, care au adus în dezbatere subiecte extrem de importante privind controlul acestui fenomen și care au venit cu măsuri concrete ce trebuie luate pentru a limita abuzul de antibiotice. Pe parcursul evenimentului au luat cuvântul prof.univ.dr. Sorina Aramă, prof.univ.dr Victoria Aramă, prof.univ.dr. Manuela Arbune, prof.univ.dr. Adrian Streinu Cercel, prof.univ.dr. Gheorghe Ionel Comșa, Prof.univ.dr. Gabriel-Adrian Popescu, prof.univ.dr. Sorin Rugină, conf.univ.dr. Oana Cristina Arghir, conf.univ.dr. Claudia Simona Cambrea, conf.univ.dr Mihai Craiu, conf.univ.dr Elena Danteș, conf.univ.dr. Irina Magdalena Dumitru, conf.univ.dr. Adriana Hristea, șef.lucr. Elena Dumea, dr. Ioana Andrei, dr. Mihai Alexandru, dr. Roxana Cernat, dr. Corina Maria Mitroi Maxim, dr.med.vet. Alina Drăghici, psihoterapeut Cătălina Constantin și Alina Bogdan.
Doar limitând consumul de antibiotice putem lupta împotriva rezistenței bacteriilor, așa cum a declarat și prof.univ.dr. Adrian Streinu Cercel: „Rezistența la antibiotice reprezintă a treia cea mai importantă problemă la nivelul Uniunii Europene, iar OMS a tras un semnal de alarmă cu privire la rezistența bacteriilor, acele microorganisme care și-au dezvoltat sisteme de apărare împotriva antibioticelor. Ceea ce încercăm noi este să reconștientizăm modul în care antibioticele sunt utilizate și prescrise. Controlând modul de prescriere și utilizare a antibioticele putem face un prim pas în stoparea acestui fenomen”.
Deși în timp, orice bacterie dezvoltă rezistență la anumite antibiotice, putem vorbi despre măsuri clare ce pot fi luate pentru a încetini acest proces și pentru a mări durata de acțiune a antibioticelor, medicamente care, așa cum au declarat mulți dintre lectorii evenimentului au salvat multe vieți și pe care ne dorim să le utilizăm în continuare.
„Putem vorbi cu siguranță de un control al fenomenului rezistenței la antibiotice doar dacă ne vom uni cu toții în a urma aceleași directive. Avem alături de noi la acest eveniment medici, veterinari, farmaciști, biologi și cred că toți trebuie să ne unim forțele pentru a scădea consumul de antibiotice. Acesta ar fi primul pas în această luptă. Apoi, trebuie să limităm circulația germenilor, să încercăm să aplicăm măsurile necesare pentru a limita transmiterea bacteriilor. Vorbim apoi despre o medicina defensivă, o altă cauză a abuzului de antibiotice, și în plus, de automedicație, o practică prezentă încă la noi. Este nevoie de o informare mult mai puternică a comunității. Noi, infecționiștii trebuie să fim mult mai vocali, să informăm că febra nu se tratează întotdeauna cu antibiotic, că în cazul diareei sau a infecțiilor joase, precum și în cazul afecțiunilor ORL nu este indicat să administrăm antibiotic. Cred cu tărie că putem limita abuzul de antibiotice doar atunci când vom înțelege foarte clar când este și când nu necesar antibioticul. De aceea noi, în Constanța, ne propunem să derulăm mai multe evenimente, conferințe de presă, să realizăm ghiduri, astfel încât să fim mult mai deschiși și vizibili către publicul larg”, a declarat conf.univ.dr. Irina Magdalena Dumitru, care împreună cu prof.univ.dr. Sorin Rugină a coordonat științific această manifestare.
Pe parcursul celor două zile de eveniment s-au abordat teme privind utilizarea judicioasă a antibioticelor, despre infecțiile asociate asistenței medicale, un subiect despre care trebuie să se vorbească deschis și care a fost prezentat extrem de documentat de către lectorii evenimentului, cu exemple și studii clare realizate în spitalele din România. Provocările ce țin de tratamentul cu tuberculostatice, despre rolul probioticelor în bolile infecțioase, precum și informații ce țin de politicile de administrare a antibioticelor au fost de asemenea subiecte abordate în cadrul evenimentului.
„Războiul împotriva rezistenței la antibiotice este unul pe care nu îl vom câștiga niciodată! Însă trebuie să căutăm să controlăm și să limităm fenomenul, să nu contribuim la creșterea lui exponențială. De ce acest abuz al antibioticelor? Pentru că ele sunt medicamente care salvează vieți. Însă există o mare lipsă de informare și de cele mai multe ori utilizăm aceste medicamente pentru o banală febră. Este la noi o gândire simplistă: am febră, însemană că există o infecție, iar infecția trebuie tratată cu antibiotic. Nu! Trebuie să avem mare grijă și să limităm consumul de antibiotice. Și nu o să vă vină să credeți însă peste 50% dintre antibiotice se consumă în sectorul animal. Antibioticul este utilizat pentru creșterea animalelor, a alimentelor. Deci multe antibiotice sunt consumate inconștient prin alimentație”, a declarat conf.univ.dr. Adriana Hristea.
Un eveniment interdisciplinar, conferința regională Rezistența la antibiotice – încotro? a reunit în cadrul programului științific și prezentări susținute de medici veterinari, care, dincolo de sănătatea animalelor se ocupă, în primul rând de sănătatea publică. „Problema antibiorezistenței nu este doar o problemă a specialiștilor. Este o problemă a tuturor, inclusiv a consumatorului final. Cred că sunt foarte utile astfel de evenimente la care să participăm noi, specialiștii, însă trebuie informată și populația. Rezistența la antibiotice este un fenomen normal, însă putem combate momentul 2050. Nu este totul pierdut, iar rezultatele cele mai bune le vom avea doar comunicând între noi. Educarea trebuie făcută începând cu studenții, care, instruiți corect vor învăța cu siguranța cum trebuie prescrise antibioticele, să nu le folosească abuziv”, a declarat medic veterinar Alina Karina Drăghici.
Nevoia de a transmite mesaje puternice către publicul larg privind consumul de antibiotice a fost sublinată și de prof.univ.dr. Gabriel-Adrian Popescu, autorul principal al Ghidului Angelescu de Terapie Antimicrobiană, care a declarat „Ceea ce încercăm să facem este să trimitem mesajele direct la utilizatoul final. Cred că aici avem foarte mult de lucrat. Putem face ghiduri pentru specialiști, însă dacă nu sunt aplicate nu au nicio valoare – sunt utile poate doar ca să avem punctaje bune în statistici referitoare la existența unor ghiduri. Nu de hârtii însă cred că ducem lipsă, ci de dorința de implicare. Să încercăm să reducem temerile ce țin de anumite reglementări și să încercăm să luam informațiile de acolo de unde avem convingerea că sunt corecte”.
„Știm că 80% dintre boli sunt virale și restul bacteriene, și chiar în cazul în care ne confruntăm cu o afecțiune bacteriană vorbim de foarte puține cazuri în care aceste afecțiuni evoluează fulminant. Și atunci de ce să ne grăbim să prescriem antibiotic? Dacă frica este cea care conduce la acest comportament, ar fi inexplicabilă o astfel de atitudine în care medicul se întrece în a prescrie cele mai noi antibiotice. Este o combinație „românească” – un scenariu prost în care trebuie să urmezi moda, trendul impus mai ales în mediul privat de a prescrie cele mai noi antibiotice. Însă pacientul privit ca pe un client este o măsură extrem de gravă. Pacientul nu trebuie să plece mulțumit pentru că el nu are nici nivelul de cunoștințe, nici de expertiză ca să știe ceea ce este periculos”, a declarat conf.univ.dr.Mihai Craiu în cadrul evenimentului.
Creditată de CMR, CFR, OAMGMAGR și OBBCSSR, conferința regională Rezistența la antibiotice – încotro? a fost organizată sub egida Universității Ovidius din Constanța, în parteneriat cu Asociația Gastroenterologia Tomitana. Managementul evenimentului a fost asigurat de compania de comunicare medicală Houston NPA.
Conculziile acestui eveniment au fost foarte frumos exprimate la finalul conferinței chiar de unul dintre participanți, dr. Grigore Carmen, epidemiolog din jud. Constanța „Este lăudabil că am fost prezenți aici noi, profesionștii, prin atât de multe specialități și categoric vom pleca cu plus valoare în urma acestui eveniment, cu informații pe care le vom aplica în practica noastră. Am trecut pe parcursul conferinței prin toate punctele esențiale ale acestei probleme a rezistenței la antibiotice, de la microbiom, de la momentul Fleming, toată această traictorie, am tras concluzii privind această problemă de sănătate publică, dar cred că foarte important este să mergem înapoi la locurile nostre de muncă și să aplicăm toată achiziția acestor zile pentru binele pacienților noștri. Felicit organizatorii pentru acest eveniment”.
Detalii actualizate despre eveniment, lectori, prezentări găsiți și pe pagina de Facebook Houston-NPA: https://www.facebook.com/Houstonpa/ si pe site-ul http://antibioterapia.ro/.
Manager Proiect:
Carmen Munteanu, carmen.munteanu@houston.ro, 0756.030.339
Relația cu presa:
Aniela Zanfir, aniela.zanfir@houston.ro, 0722 519 239