Remodelarea corporală – soluţia perfectă pentru a străluci la plajă

poza nitescuVara înseamnă soare, mare şi multă, multă distracţie. Este şi perioada perfectă în care femeile, dar şi bărbaţii îşi pot etala corpurile perfect lucrate şi tonifiate. Acum este momentul în care cu toţii culeg roadele efortului intens depus pe parcursul întregului an în sălile de forţă sau la orele de aerobic.


Orice persoană îşi doreşte să arate cât mai bine posibil şi să fie într-o formă de invidiat pe toată perioada verii. Mulţi oameni petrec zeci de ore în sălile de sport, pe biciclete sau pe pistele speciale de alegat pentru a scăpa de kilogramele în plus şi pentru a-şi tonifia braţele şi picioarele. Din nefericire, există însă şi cazuri în care rezultatele nu sunt chiar cele aşteptate. Se întâmplă ca în ciuda miilor de exerciţii fizice, abdomene şi ore petrecute pe banda de alergat, grăsimea să persiste cu încăpăţânare în anumite zone ale corpului, cum ar fi pe braţe, abdomen sau coapse. Oamenii nu trebuie să-şi piardă speranţa în aceste situaţii, deoarece pot apela cu încredere la chirurgia estetică. Iar cea mai recomandată şi la îndemână procedură chirurgicală pentru îndepărtarea excesului de grăsime din diferite părţi ale corpului este lipoaspiraţia.


Remodelarea corporală şi lipoaspiraţia cu laser se numără printre cele mai populare proceduri realizate zilnic în cabinetul chirurgului estetician. Ele sunt recomandate persoanelor care au o greutate apropiată de cea normală, dar care au depozite adipoase localizate în diferite zone, cum ar fi abdomen, coapse, aşa-numitele aripioare, fese, braţe sau guşă. Fără ajutorul chirurgului plastician, este de multe ori frustant şi chiar imposibil ca oamenii să scape de aceste depozite de grăsime”, explică dr. Cristian Niţescu, medic primar în chirurgie estetică.


Odată luată decizia de a apela la intervenţia de remodelare corporală, pacientul sau pacienta trebuie să se consulte cu specialistul în chirurgie estetică privind modalitatea cea mai bună şi mai eficientă pentru realizarea operaţiei. Există numeroase metode prin care excesul de grăsime din anumite zone ale coprului poate fi îndepărtat, iar cea mai inovatoare dintre toate este lipoaspiraţia cu laser.


Lipoaspiraţia cu laser este una dintre tehnicile relativ noi folosite în clinicile de chirurgie estetică. În acelaşi timp, această metodă oferă numeroase avantaje care trebuie luate în calcul de orice persoană, şi anume un timp de recuperare mai redus, o perioadă de vindecare mai rapidă şi mai puţin dureroasă, precum şi tegumente mai elastice şi mai suple, cu eschimoze postoperatorii reduse ca dimensiuni sau chiar absente”, explică dr. Cristian Niţescu.


Cu toate acestea, lipoaspiraţia cu laser are şi câteva limitări. Concret, ea este recomandată pentru eliminarea depozitelor de grăsime de dimensiuni mai mici, deoarece necesită o durată mai lungă ca şi intervenţie, comparativ cu lipoaspiraţia clasică. Astfel, în cazul unor depozite mari de grăsime se recomandă lipoaspiraţia clasică.


Trebuie menţionat că lipoaspiraţia NU este o metodă de slăbire, ci o intervenţie de remodelare corporală, de retuşare a anumitor zone inestetice pentru a îmbunătăţi aspectul fizic acolo unde celelalte metode eşuează.


Doctorul Cristian Nițescu este medic primar în chirurgie plastică si estetică, doctor în ştiinţe medicale şi unul dintre cei mai cunoscuţi chirurgi plasticieni din România. Specialistul vă stă la dispoziţie pentru orice informaţii legate de indicaţiile pre şi post-operatorii în diferite intervenţii chirurgicale de chirurgie estetică la Columna Medical Center din Bucureşti, precum şi pe site-urile: www.operatie-estetica.ro sau www.DrNitescu.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published.