Sanofi Genzyme, divizia globală de boli rare și scleroză multiplă a Grupului Sanofi, se alătură astăzi comunității globale de scleroză multiplă, pentru a marca cea de-a noua ediție anuală a Zilei Mondiale a Sclerozei Multiple, o inițiativă creată de Federația Internațională pentru Scleroză Multiplă (MSIF) cu scopul de a face mai cunoscute provocările cu care se confruntă cele 2,3 milioane de persoane care trăiesc cu această boală, în toată lumea.
Sanofi Genzyme și-a asumat angajamentul de a oferi soluții pentru nevoile neacoperite din aria sclerozei multiple. Pe lângă terapiile pe care le comercializează în prezent, divizia deține un portofoliu de programe de cercetare și dezvoltare care vizează atât formele recidivante și progresive de scleroză multiplă (SM), cât și neuroprotecția și remielinizarea*. Sanofi Genzyme are, de asemenea, colaborări de cercetare cu instituții academice, precum Johns Hopkins și Cleveland Clinic și susține Alianța Internațională pentru SM progresivă.
În plus, Sanofi Genzyme lucrează în permanență pentru a promova tratamentul și îngrijirea SM din timp, prin oferirea de sprijin pentru aparținători și pentru pacienții care trăiesc cu SM, prin inițiative globale de sensibilizare și prin colectarea de date din viața reală, pentru a înțelege mai bine impactul acestei boli.
Tema Zilei Mondiale de anul acesta este „Viața cu Scleroză Multiplă”. Scopul este reunirea comunității care se confruntă cu scleroza multiplă, pentru a împărtăși experiențe, pentru a crește nivelul de conștientizare și a susține persoanele afectate.
“Sanofi Genzyme se mândrește să facă parte din comunitatea globală puternică ce sprijină persoanele care trăiesc cu această boală”, a declarat Bill Sibold, Global Franchise Head, Multiple Sclerosis, Oncology & Immunology, Sanofi Genzyme. „Echipa noastră este inspirată în permanență de experiențele persoanelor care trăiesc cu această boală și de provocările cu care acestea se confruntă zi de zi. Ca parte a angajamentului nostru pe termen lung față de comunitatea SM, Sanofi Genzyme se concentrează pe furnizarea de opțiuni de tratament și programe centrate pe pacienți, menite să răspundă acestor provocări”.
Anul trecut, Sanofi Genzyme a lansat o inițiativă globală denumită „vs.MS”, pentru a evidenția și aborda povara fizică și emoțională a bolii. A fost derulat un sondaj în rândul a peste 1.000 de persoane care trăiesc cu SM recidivantă și a aproape 600 de parteneri din domeniul serviciilor medicale, din șapte țări. Rezultatele sondajului au evidențiat provocări semnificative cu care se confruntă în fiecare zi persoanele cu SM recidivantă. Pe baza rezultatelor sondajului, Sanofi Genzyme extinde inițiativa „vs.MS” în 2017, prin lansarea de resurse menite să le ofere asistență furnizorilor de îngrijiri medicale pentru SM, pentru a înțelege mai bine impactul extins al bolii, cu scopul de a îmbunătăți îngrijirile pentru pacienți.
Anul acesta, Sanofi Genzyme va lansa o serie de programe regionale care utilizează datele obținute din inițiativa „vs.MS” pentru a aprofunda conversațiile cu persoanele care trăiesc cu SM și pentru a explora posibile soluții la provocările cu care acestea se confruntă.
Alte inițiative-cheie sprijinite de Sanofi Genzyme în 2017:
- Implicare alături de MSIF pentru a clădi capacități în rândul organizațiilor de sprijin pentru pacienți din America de Sud și Orientul Mijlociu
- Continuarea parteneriatului în programul „Digesting Science”, dezvoltat de Barts și London Blizard Institute. Acest program inovator își propune să îi ajute pe copii să înțeleagă SM. În 2017, Sanofi Genzyme va oferi sprijin financiar pentru a traduce și distribui la nivel global un set de materiale educaționale despre modul în care SM afectează organismul.
- „Navigating MS”, o inițiativă multianuală derulată împreună cu MS Association of America, o coaliție globală de organizații de sprijin pentru pacienți și de lideri de opinie, care are ca scop elaborarea de ghiduri și bune practici referitoare la comunicarea dintre pacient şi furnizorul de servicii de îngrijire.
Angajații Sanofi Genzyme din întreaga lume marchează Ziua Mondială a Sclerozei Multiple printr-o gamă largă de activități, inclusiv evenimente educaționale și efectuarea de muncă voluntară în comunitate. Pentru a afla mai multe despre Ziua Mondială a SM, vizitați www.worldmsday.org.
Despre Sanofi
Sanofi, lider mondial în domeniul sănătăţii, descoperă, dezvoltă şi distribuie soluţii terapeutice centrate pe nevoile pacienţilor. Sanofi deține cinci divizii globale: Diabet și Boli Cardiovasculare, Medicamente Generice și Piețe Emergente, Sanofi Genzyme, Sanofi Pasteur și divizia de Consumer Healthcare.
Sanofi Genzyme se concentrează pe dezvoltarea de tratamente de specialitate pentru boli invalidante care sunt adesea dificil de diagnosticat și tratat, oferind astfel speranță pentru pacienți și familiile lor. Aflați mai multe la www.sanofigenzyme.com.
Sanofi® este o marcă înregistrată a Sanofi. Genzyme® este o marcă înregistrată a Genzyme Corporation. Toate drepturile rezervate.
Declarații cu caracter previzional Sanofi
Prezentul comunicat de presă conține declarații cu caracter previzional (forward looking statements) în sensul Private Securities Litigation Reform Act din 1995, cu modificările ulterioare. Acestea sunt declarații care nu sunt fapte istorice. Aceste declarații includ proiecții şi estimări cu privire la potențialul de piață și nu numai al produsului, sau cu privire la veniturile viitoare potențiale generate de produs. Declarațiile cu caracter previzional sunt în general identificate prin următoarele cuvinte: „a aștepta”, „a anticipa”, „a considera”, „a intenționa”, „a estima”, „a planifica” şi alte expresii similare. Deși managementul Sanofi consideră că așteptările reflectate în aceste declarații cu caracter previzional sunt rezonabile, investitorii sunt avertizați că informațiile şi declarațiile de acest gen se supun diferitelor riscuri şi incertitudini, multe dintre acestea fiind dificil de prevăzut şi aflându-se în general în afara controlului Sanofi, ceea ce poate duce la diferențe semnificative între rezultatele şi evoluțiile efective şi cele exprimate în, implicate de sau proiectate prin informațiile şi declarațiile cu caracter previzional. Aceste riscuri şi incertitudini includ, printre altele, acțiuni sau întârzieri neașteptate din partea autorităților de reglementare sau care țin în general de reglementările guvernamentale, care ar putea afecta disponibilitatea sau potențialul comercial al produsului, absența garanției că produsul va avea succes comercial, incertitudini inerente activităților de cercetare și dezvoltare, inclusiv în ceea ce privește datele clinice viitoare și analiza datelor clinice existente referitoare la produs, inclusiv post-comercializare, probleme neașteptate de siguranță, calitate sau fabricație, concurență în general , riscuri asociate cu proprietatea intelectuală și orice litigii viitoare aferente și rezultatul acestor litigii, precum și condițiile economice volatile dar și riscurile discutate sau identificate în documentele publice depuse la SEC şi AMF de Sanofi, inclusiv cele listate la rubrica „Factori de risc” şi „Avertisment cu privire la declarațiile cu caracter previzional” din raportul anual al Sanofi, din formularul 20-F, pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2016. Dacă legea aplicabilă nu impune acest lucru, Sanofi nu își asumă angajamentul de a actualiza sau revizui niciuna dintre informațiile sau declarațiile cu caracter previzional.
Contact:
Sanofi Genzyme Media Relations
Rachel Gross
Tel: + 1 617 768 6881
E-mail: rachel.gross@sanofi.com
Sanofi Romania Media Relations
Raluca Coman
+40 744 688 529
E-mail: raluca.coman@sanofi.com
Irina Pătru – Free Communication
+40 752 111 725
E-mail: irina.patru@freecomm.ro