Sanofi (EURONEXT: SAN şi NYSE: SNY) şi Regeneron Pharmaceuticals, Inc. (NASDAQ: REGN) au anunţat ieri, 31 august, rezultatele detaliate, pozitive, a patru studii de fază 3 din cadrul programului ODYSSEY cu alirocumab la persoane cu hipercolesterolemie. Alirocumab este un anticorp monoclonal investigaţional care ţinteşte PCSK9 (proprotein convertase subtilisin/kexin 9). Rezultatele celor patru studii aflate în desfăşurare, care şi-au atins obiectivul primar de eficacitate, au fost prezentate ieri, 31 august, în cadrul unei sesiuni Hot Line la Congresul Societăţii Europene de Cardiologie (ESC) 2014, care are loc în Barcelona, Spania.
"În toate aceste patru studii, alirocumab a demonstrat reduceri semnificative şi susţinute ale nivelului de LDL colesterol pe o perioadă de un an, adăugat la terapia standard cu statine, la diferite tipuri de pacienţi”, a declarat Jennifer Robinson, M.D., M.P.H., Director în cadrul Prevention Intervention Center, Profesor la University of Iowa - Departments of Epidemiology & Medicine, College of Public Health. "Suntem de asemenea încurajaţi si de profilul de siguranţă demonstrat în mod consecvent de toate studiile, inclusiv ODYSSEY LONG TERM, cel mai mare studiu de fază 3 cu un inhibitor de PCSK9, care a avut cea mai lungă perioadă de urmărire raportată până în prezent”.
Studiul ODYSSEY LONG TERM
Studiul în desfăşurare ODYSSEY LONG TERM, care a inclus un număr de 2.341 de pacienţi, este un studiu dublu orb, care evaluează siguranţa şi eficacitatea pe termen lung a alirocumab 150 de miligrame (mg) administrat o dată la două săptămâni versus placebo, la pacienţii cu hipercolesterolemie cu risc cardiovascular (CV) ridicat sau foarte ridicat, inclusiv pacienţi cu o formă ereditară de hipercolesterolemie, cunoscută ca hipercolesterolemie familială heterozigotă (HeFH). Ambele grupuri de studiu sunt tratate cu statine la doza maximă tolerată, iar unii pacienţi primesc de asemenea şi alte terapii de reducere a lipidelor. A fost efectuată o analiză intermediară, prestabilită, după un an de tratament, iar aproximativ 25% dintre pacienţi au ajuns la 18 luni de tratament. Datele cheie prezentate astăzi includ:
- Obiectivul primar de eficacitate al studiului: după 24 de săptămâni, s-a obţinut o reducere de 61% faţă de nivelul iniţial al LDL colesterol la grupul tratat cu alirocumab, comparativ cu o creştere de 1% la grupul placebo (reducere de 62% la grupul alirocumab faţă de placebo), p<0.0001.
- La 52 de săptămâni, a existat o reducere de 57% faţă de nivelul iniţial al LDL colesterol la grupul alirocumab faţă de o creştere de 4% la grupul placebo (reducere de 61% la grupul alirocumab faţă de placebo), p<0.0001.
- 81% dintre pacienţii trataţi cu alirocumab au atins obiectivul LDL-C pre-specificat (fie 70 miligrame/decilitru [mg/dL], fie 100 mg/dL în funcţie de riscul cardiovascular iniţial al pacienţilor), comparativ cu 9% pentru placebo (p<0.0001).
- Evenimentele adverse cele mai comune (la mai mult de sau egal cu 5% dintre pacienţi) au fost rinofaringită (13% alirocumab; 13% placebo), infecţii ale căilor respiratorii superioare (7% alirocumab; 8% placebo) şi reacţii la locul injecţiei (6% alirocumab; 4% placebo).
- Într-o analiză de siguranţă post hoc, a existat o rată mai mică de evenimente cardiovasculare majore (deces de cauză cardiacă, infarct miocardic, atac vascular-cerebral şi angină instabilă cu spitalizare) la grupul alirocumab, comparativ cu placebo (1,4% comparativ cu 3,0%, valoare nominală p <0.01). Aceste evenimente CV reprezintă obiectivul primar combinat al studiului ODYSSEY OUTCOMES aflat în derulare, care va include 18.000 de pacienţi, şi care evaluează prospectiv potenţialul alirocumab de a demonstra un beneficiu cardiovascular.
Trei alte studii (ODYSSEY COMBO II, FH I şi FH II) au fost prezentate ieri, 31 august
În aceste trei studii, pacienţii trataţi cu alirocumab primesc o doză iniţială de alirocumab 75 mg o dată la două săptămâni, cu creşterea dozei la 150 mg dacă este necesar, pentru a atinge nivelurile LDL-C pre-specificate. Dozele de alirocumab de 75 mg şi 150 mg au fost auto-administrate sub forma unei injecţii unice de 1 mililitru (mL).
"Ca medici, adesea iniţiem tratamentul la o doză mai mică, pe care o creştem doar dacă este necesar. În aceste studii, majoritatea pacienţilor care au început tratamentul cu o doză de alirocumab de 75 mg au reuşit să atingă ţintele de LDL-C rămânând pe doza iniţială”, a declarat Christopher Cannon M.D., Professor of Medicine, Harvard Medical School.
Studiul ODYSSEY COMBO II
ODYSSEY COMBO II este un studiu dublu orb, care a inclus 720 de pacienţi, dezvoltat pentru a evalua siguranţa şi eficacitatea alirocumab comparativ cu ezetimib la pacienţii cu hipercolesterolemie cu risc cardiovascular înalt şi cu o reducere inadecvată a nivelului de LDL colesterol iniţial, deşi erau trataţi cu statine, la doza stabilă şi maximă tolerată. Datele cheie ce au fost prezentate pe 31 august includ:
- Obiectivul primar al studiului: la 24 de săptămâni, s-a obtinut o reducere de 51% faţă de nivelul initial LDL colesterol la grupul tratat cu alirocumab, comparativ cu o reducere de 21% la grupul ezetimibe (reducere de 30% la grupul alirocumab comparativ cu ezetimibe), p<0.0001.
- La 52 de săptămâni, a existat o reducere de 50% faţă de nivelul iniţial al LDL colesterol la grupul tratat cu alirocumab, comparativ cu o reducere de 18% pentru ezetimibe (reducere de 32% la grupul alirocumab comparativ cu ezetimibe), p<0.0001.
- 77% dintre pacienţii din grupul alirocumab au atins un nivel de LDL-C de 70 mg/dL la 24 de săptămâni.
- Aproximativ 80% din pacienţii din grupul alirocumab au rămas pe doza iniţială de 75 mg alirocumab.
- Evenimentele adverse cele mai comune (la mai mult de sau egal cu 5% dintre pacienţi) au fost infecţii ale căilor respiratorii superioare (6,5% alirocumab; 6% ezetimibe), supradoză accidentală (6% alirocumab; 7% ezetimibe), ameţeală (5% alirocumab; 5% ezetimibe) şi dureri musculare (4% alirocumab; 5% ezetimibe).
Studiile ODYSSEY FH I şi FH II
Studiile ODYSSEY FH I şi FH II au înrolat în total 738 de pacienţi cu HeFH şi au comparat alirocumab cu placebo. Toţi pacienţii sunt pe terapie zilnică cu statine la doza maximă tolerată, iar majoritatea pacienţilor primesc şi ezetimibe. În pofida tratamentului doze mari de medicamente hipolipemiante, pacienţii din aceste studii aveau niveluri medii de LDL-C la bază de 145 mg/dL (FH I) şi 134 mg/dL (FH II). Datele cheie ce vor fi prezentate astăzi pentru FH I şi FH II includ:
- Obiectivul primar al studiului: la 24 de săptămâni, s-a obţinut o reducere de 49% faţă de nivelul initial a LDL colesterol în grupurile alirocumab, atât în FH I, cât şi în FH II, comparativ cu o creştere de 9% în grupul placebo în FH I şi de 3% în FH II, (reducere de 58 şi respectiv 51% faţă de placebo), p<0.0001.
- La 52 de săptămâni, în FH I, a existat o reducere de 47% faţă de nivelul initial, iar în FH II, o reducere de 50% faţă de valoarea iniţială LDL-C în grupurile alirocumab, comparativ cu o creştere de 9 şi 8% în grupurile placebo (reducere de 56 şi 58% comparativ cu placebo), p<0.0001.
- 72% din pacienţii trataţi cu alirocumab în FH1 şi 81% din pacienţii trataţi cu alirocumab în FHII şi-au atins ţintele pre-specifice pentru nivelul de LDL-C (fie 70 mg/dL fie 100 mg/dL) la 24 de săptămâni, comparativ cu 2 şi respectiv 11% în grupurile placebo (p<0.0001).
- Aproximativ 50% dintre pacienţii din grupurile alirocumab au rămas pe doza de 75 mg.
- Potrivit datelor colectate din ambele studii, evenimentele adverse cele mai comune (la mai mult de sau egal cu 5% dintre pacienţi) au fost reacţiile la locul injecţiei (11,5% alirocumab; 9% placebo), rinofaringită (10% alirocumab; 11% placebo), gripă (9% alirocumab; 6% placebo) şi cefalee (5,5% alirocumab; 7 % placebo).
"Pacienţii cu hipercolesterolemie familială heterozigotă au adesea valori crescute ale LDL colesterol, în pofida tratamentului cu statine şi alte terapii hipolipemiante”, a declarat Michel Farnier, M.D., Ph.D., Point Medical, Dijon, Franţa. "Deşi o mare majoritate a pacienţilor din ODYSSEY FH I şi FH II au avut valori inițiale crescute ale LDL-C, cel puţin 70% dintre pacienţii trataţi cu alirocumab şi-au atins obiectivele de tratament”.
Cele patru studii ODYSSEY ale căror rezultate au fost anunţate recent, precum şi şase alte studii de fază 3, sunt studii de tip dublu orb care au inclus peste 5.000 de pacienţi urmăriţi timp de 24-104 săptămâni. Sanofi şi Regeneron preconizează depunerea documentaţiei pentru alirocumab la autorităţile de reglementare din SUA şi UE până la finalul lui 2014. În SUA, companiile intenţionează să utilizeze un Priority Review Voucher pentru a obţine o evaluare prioritară a dosarului pentru alirocumab.
Programul de studii clinice ODYSSEY este în continuare în desfăşurare. Alirocumab este în prezent în dezvoltare clinică, iar siguranţa şi eficacitatea sa nu au fost evaluate de nicio autoritate de reglementare.