Săptămâna Neuropatiei Diabetice în 19 oraşe din România

logo-neurodiab
Neuropatia diabetică este cea mai frecventă complicație invalidantă a diabetului zaharat, devenind o adevărată povară pentru persoanele care suferă de această afecțiune. De la dureri cronice până chiar la amputații, neuropatia diabetică este o boală cu efecte ireversibile, astfel că sunt extrem de importante prevenția, diagnosticarea precoce și tratamentul corespunzător.

Pornind de la necesitatea educației medicale continue a profesioniștilor implicați în managementul neuropatiei diabetice, pentru beneficul pacienților, începând cu acest an, Societatea de Neuropatie Diabetică inițiază, la nivel național, Săptămâna Neuropatiei Diabetice.

Astfel, în săptămâna 14-19 octombrie 2013, vor fi organizate în mai multe orașe din țară simpozioane științifice dedicate medicilor de familie, urmând ca la finalul săptămânii să aibă loc Conferința de Neuropatie Diabetică și Picior Diabetic, cu participare internațională – Neurodiab 2013.

În 19 orașe din țară, medici diabetologi și neurologi voluntari vor susține simpozioane cu medicii de familie pe tema neuropatiei diabetice, în special importanța identificării semnelor de neuropatie diabetică încă din cabinetul medicului de familie.

Simpozionele din Săptămâna Neuropatiei Diabetice se vor desfășura astfel:

  • 14 octombrie: Alba Iulia, Fălticeni, Cluj Napoca, Constanța, Craiova, Reghin, Botoșani, Timișoara

  • 15 octombrie: Baia Mare, Brașov, București, Cluj-Napoca, Galați, Iași, Pitești, Slobozia, Târgoviște

  • 16 octombrie: Alexandria, Bacău, București, Odorheiu Secuiesc

  • 17 – 20 octombrie: București


Săptămâna Neuropatiei Diabetice este o inițiativă a Societății de Neuropatie Diabetică și vine în îndeplinirea unuia dintre principalele obiective ale societății – dezvoltarea continuă a cunoștințelor și practicii medicale în domeniul neuropatiei diabetice.

Pentru mai multe detalii: www.neurodiab.org

Organizator științific: Societatea de Neuropatie Diabetică

PR&Comunicare: Sănătatea Press Group

Leave a Reply

Your email address will not be published.