Senzație de amețeală? Află care sunt cauzele și ce mijloace terapeutice are la îndemână specialistul din farmacie în cadrul ediției 61 a simpozionului regional Farma Practic 24-25 noiembrie 2017, Hotel Afrodita, Băile Herculane

Un procent important din populaţia adultă se prezintă în farmacie sau în cabinetul medicului pentru a semnala episoade de amețeală sau vertij pe perioada vieții. O mare parte dintre aceste cazuri sunt provocate de tulburări vestibulare – la nivelul urechii interne -, însă amețeala poate fi provocată și de alte afecțiuni, cum ar fi tulburările neurologice, de exemplu. Astfel, farmacistul, asistentul de farmacie sau medicul care intră în contact cu pacientul trebuie să cunoască foarte bine cauzele care provoacă starea de amețeală pentru a putea să îi recomande medicamentația corespunzătoare sau să îl ghideze mai departe către specialistul ORL sau către neurolog.

Prezent în calitate de lector la ediția 61 Farma Practic, ce va avea loc în perioada 24-25 noiembrie 2017 la Băile Herculane, asist.univ.dr. Andrei Osman, de la Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova, va prezenta o lucrare practică privind sindromul vestibular periferic. Farmaciștii și asistenții de farmacie prezenți la eveniment vor putea afla informații utile despre simptome, despre modalitățile de diagnostic, precum și sfaturi practice referitoare la mijloacele terapuetice în cazul sindromului vestibular.

În cadrul ediției 61 Farma Practic voi prezenta mijloacele terapeutice farmacologice pe care le avem la îndemână pentru tratamentul sindroamelor vestibulare: dexametozona, betahistina, nicergolina și cinarizina. Un scurt ghid terapeutic va fi inclus în prezentare, ce ne va orienta cum și când se folosesc medicamentele enumerate, în funcție de debutul sindromului vestibular, de intensitatea acestuia și de pacient. Vor fi prezentate astfel simptomele cheie ce ne ajută la diagnosticul pozitiv al sindromului vestibular periferic, cât și cele care fac diferența între un sindrom vestibular periferic și unul central”, a declarat asist.univ. dr. Andrei Osman.

Ediția 61 a simpozionului regional Farma Parctic este ultima din acest an, programul științific păstrând și de această dată caracteristica practică a lucrărilor prezentate. Coordonat științific de prof. univ.dr.farm. Dumitru Lupuleasa, evenimentul va aduce în atenție teme de interes pentru domeniul farmaceutic. Vor fi dezbătute subiecte de maximă actualitate precum impactul legislației și rezoluțiilor Consiliului European privind unele produse medicamentoase, dar și teme utile pentru practica farmaceutică: corelațiile dintre fumat și terapia anticoagulantă orală, sistemele pulsatile de eliberare a medicamentelor, kinetoterapia în durerile coloanei vertebrale sunt doar câteva dintre subiectele aflate pe agenda acestei ediții Farma Practic.

Printre specialiștii care vor fi prezenți și vor susține prezentări se află prof. univ. dr. farm. Dumitru Lupuleasa, șef lucrări dr. farm. Anca Oana Docea, conf. univ. dr. farm. Cornelia-Daniela Călina, conf. univ. dr. farm.  Ionela Belu, asist. univ. dr. Andrei Osman, conf. univ. dr. Tiberiu Tătaru.
Ediția 61 Farma Practic este un eveniment creditat EFC și EMC și este adresat farmaciștilor și asistenților de farmacie din județele Olt, Dolj, Vâlcea, Gorj, Argeș, Teleorman și Caraș Severin.

Și în cadrul acestei ediții, organizatorii îi așteaptă pe farmaciștii și asistenții de farmacie prezenți la eveniment să ia cuvântul în cadrul sesiunii Tribuna Farmaciei, prilejul perfect să își expună punctul de vedere și să aducă în discuție subiecte ce țin de activitatea lor de zi cu zi.

Eveniment cu tradiție, simpozionul regional Farma Practic reunește farmaciști și asistenți de farmacie interesați să dezvolte un dialog pe teme privind practica farmaceutică, fiecare ediție a evenimentului devenind astfel un cadru perfect pentru schimbul de informații și de socializare.

Farma Practic a devenit pentru mine principala sursă de informare pentru practica farmaceutică, chiar dacă în situațiile curente nu se pot aplica noțiunile învățate încă din ziua următoare, eu cred că e singurul eveniment cu adevărat „practic” prin îndrăzneala subiectelor prezentate”, a declarat farm. Alexandra Bounegru din Galați, unul dintre participanții de la edițiile trecute Farma Practic.

De asemenea, farm. Alina Cojocariu din Suceava, participant Farma Practic, a apreciat evenimentul ca fiind unul extrem de folositor:  „Întotdeauna am obținut informații noi, informații care m-au ajutat să impulsionez oamenii, informații care m-au ajutat să aduc un plus de profesionalism actului de a fi farmacist și de a comunica cu pacientul. Evoluția este înspre bine în ceea ce am văzut la Farma Practic, atât organizatorii cât și speakerii și temele. Nu pot decât să vă felicit pentru munca pe care o faceți”.

Programul științific al ediției 61 Farma Practic se va desfășura pe perioada a 2 zile, vineri între orele 15:30 – 20:00, iar sâmbătă  între orele 9:00 – 14:00. Mai multe detalii găsiți pe www.farmapractic.ro.

Cei care doresc să participe se pot înscrie completând formularul direct pe site-ul Farma Practic aici: http://farmapractic.ro/ sau pot lua legătura cu Daniela Popescu, tel: 0756.030.316 mail: daniela.popescu@houston.ro.

Farma Practic reprezintă o serie de evenimente regionale concepute și implementate de compania de comunicare medicală Houston NPA. Inițiat în 2010, Farma Practic a ajuns să fie considerat un proiect de referință pe piața manifestărilor dedicate farmaciștilor și asistenților de farmacie din România.

În anul 2018 vor fi organizate 9 ediții:

  • 23-24 februarie 2018, Farma Practic Ed. 62 – Sovata, judete in focus - CJ, BH, SJ, SM, MS;

  • 09-10 martie 2018, Farma Practic Ed. 63 – Poiana Brasov, judete in focus - B, IF, GR, DB, BV;

  • 13-15 aprilie 2018, Farma Practic Ed. 64 – Poiana Brasov, judete in focus - PH, BZ, GL, VN, BV;

  • 11-12 mai 2018, Farma Practic Ed. 65 – Poiana Brasov, judete in focus - AB, CV, BV, SB, MS, HR;

  • 22-23 iunie 2018, Farma Practic Ed. 66 –Gura Humorului, judete in focus - SV, IS, VS, BC, VN, BT;

  • 06-07 iulie 2018, Farma Practic Ed. 67 – Baile Herculane, judete in focus - OT, DJ, VL, GJ, AG, TR, CS.

  • 21-22 septembrie 2018, Farma Practic Ed. 68 – Gura Humorului, judete in focus - MM, BN, MS, HR, NT, SV;

  • 05-06 octombrie 2018, Farma Practic Ed. 69 – Eforie Nord, judete in focus - CL, CT, IL, TL, B, IF, BR;

  • 09-10 noiembrie 2018, Farma Practic Ed. 70 – Băile Herculane, județe în focus - AR, TM, CS, HD, MH;


Pentru a fi la curent cu toate evenimentele marca Houston vă invităm să ne urmăriți pe www.houston.ro, www.farmapractic.ro și pe pagina de Facebook Houston NPA.

Pentru detalii și înscriere: Daniela Popescu T: 0756.030.316 M: daniela.popescu@houston.ro W: www.farmapractic.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.