Synevo România deschide primul centru de recoltare din județul Vaslui

Synevo România, liderul pieței locale de servicii de diagnostic și de laborator, inaugurează un centru de recoltare la Vaslui. Rețeaua de centre de recoltare Synevo din România a crescut cu peste 25% în anul 2018, compania ajungând acum la 99 locații și o prezență puternică în 33 de județe diferite din țară, respectiv 42 de orașe. Obiectivul Synevo este acela de a fi cât mai aproape de clienții săi din cât mai multe orașe din România.

Punctul de recoltare din Vaslui este amplasat într-o zonă centrală, cu trafic intens, respectiv pe  Str. Ștefan cel Mare, Nr. 199, Sc. F, Parter. Centrul deține două cabinete de recoltare, unul pentru probe de sânge, iar altul pentru probe ginecologice.

Synevo are deja o prezență puternică în regiunea Moldovei unde acoperă majoritatea județelor. Compania deține în această regiune patru laboratoare medicale și 16 centre de recoltare amplasate în zece orașe diferite. Județul cu cea mai puternică prezență este Suceava unde Synevo operează două laboratoare și șase centre de recoltare în orașele: Suceava, Rădăuți, Câmpulung Moldovenesc și Gura Humorului.

„Suntem acum mai aproape de pacienții din Moldova, odată cu inaugurarea primului centru de recoltare din Piatra Neamț, anul trecut, și, acum, cu prezența în Vaslui. Vom oferi acces pacienților vasluieni la servicii de laborator și diagnostic performante care au la bază cele mai avansate tehnologii din domeniu. Pacienții vor beneficia de investițiile constante realizate de noi pentru achiziția de echipamente de laborator de ultimă generație, precum și pentru extinderea portofoliului de servicii”, a declarat Ovidiu Marta, Director Regional Est Synevo România.

Synevo România este cel mai mare furnizor de servicii de diagnostic și de laborator din România. După primele nouă luni de activitate ale anului 2018 compania a raportat venituri totale de 39,4 milioane de euro. Laboratorul Central din apropierea orașului București este una dintre cele mai mari unități de acest tip, fiind un hub regional care deservește pacienți din cinci țări diferite din Europa de Sud-Est.

„Anul trecut ne-am extins prezența în opt județe noi și intenționăm să păstrăm ritmul și în anul 2019. Investițiile noastre vor viza cu precădere achiziția de aparatură de ultimă generație și extinderea portofoliului de servicii, alături de îmbunătățirea prezenței locale”, declară Laurențiu Luca, director general Synevo România.

Synevo a inaugurat în 2018 un total de 21 de centre de recoltare noi în toată țara. Compania a pătruns în premieră în 2018 în orașe precum Baia Mare, Tulcea, Zalău, Piatra Neamț sau Drobeta-Turnu Severin.

Despre Synevo România

Synevo este liderul în diagnostic de laborator din România, oferind peste 2.000 de tipuri de analize uzuale și avansate, în toate domeniile de diagnostic clinic de laborator. La finalul anului 2017, Synevo România administra o rețea națională de 16 laboratoare și 78 de centre de recoltare a probelor biologice, efectuând pe parcursul întregului an aproape 15 milioane de teste.

Synevo România face parte din Medicover – unul dintre cei mai importanți furnizori internaționali de servicii medicale și de diagnostic, înființat în 1995 (www.medicover.com).

Pentru mai multe informații, vizitați www.synevo.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.