Conform Organizației Mondiale a Sănătății, carența de fier afectează până la o treime din populația globală [1], [2] şi este cel mai des întâlnită la populația în vârstă şi în rândul pacienților care suferă de boli cronice1 precum boală cronică de rinichi [3], [4], insuficiență cardiacă [5] sau boli inflamatorii intestinale [2], [6].
Carența de fier este o afecțiune des întâlnită în rândul pacienților cu afecțiuni cronice. Are un impact major asupra calității vieții [7] şi poate influența rezultatele tratamentului, un motiv de îngrijorare atât pentru pacienți, cât şi pentru medici.
Prof. Maria Cappellini, Universitatea din Milano, declară: ,,Carența de fier este o afecțiune des întâlnită care, mai ales în cazul pacienților cu afecțiuni cronice, este de multe ori ignorată. Carența de fier este o afecțiune medicală determinată de nivelul de fier insuficient în organism pentru a răspunde nevoilor acestuia. Diagnosticarea timpurie şi administrarea tratamentului optim sunt esențiale pentru că fierul este un nutrient esențial pentru buna funcționare a organelor.”
Vifor Pharma susține numeroase inițiative la nivel global pentru a atrage atenția asupra impactului major al carenței de fier:
- www.irondeficiency.com: Un site internațional care oferă pacienților, aparținătorilor şi medicilor informații privind cauzele, consecințele şi simptomele carenței de fier;
- ,,Symptom browser”: O nouă aplicație cu informații despre carența de fier, care poate fi descărcată din Apple App Store sau Google Play;
- Sondajul european privind carența de fier [8], [9]: Rezultatele sondajului, aplicat unui număr de 10.000 respondenți din 7 țări europene, subliniază faptul că simptomele asociate carenței de fier sunt foarte puțin cunoscute deşi, peste 50% din pacienți confirmă că această afecțiune are un impact negativ major asupra calității vieții. 1 din 3 respondenți şi-au descris afecțiunea ca fiind severă sau foarte severă la momentul diagnosticului. Studiul subliniază şi faptul că principalele simptome care i-au determinat pe pacienți să apeleze la un specialist au fost oboseala, primul simptom resimțit de respondenți, paloarea şi lipsa de concentrare.
Datele arată că o treime din populație nu este conştientă de riscurile carenței de fier sau anemiei feriprive. Mai mult, o treime dintre cei care cunosc această afecțiune8, nu ştiu să recunoască simptomele.
Cu ocazia marcării celei de-a doua ediții a Zilei Internaționale a Carenței de Fier, în data de 26 noiembrie 2016, Vifor Pharma subliniază angajamentul ferm al companiei de a contribui la educarea populației şi a profesioniştilor din domeniul medical cu privire la simptomele acestei afecțiuni.
***
Vifor Pharma, o companie a grupului Galenica – Elveția, este un lider mondial în descoperirea, dezvoltarea, producția și comercializarea de medicamente pentru tratamentul deficitului de fier. Compania oferă de asemenea un portofoliu diversificat de medicamente cu prescripție sau fără prescripție (OTC). Vifor Pharma, cu sediul la Zurich, Elveția are o prezență globală în continuă dezvoltare și o rețea largă de filiale și parteneri la nivel mondial.
Pentru mai multe informații despre Vifor Pharma și compania sa mamă Galenica, vă rugăm vizitați www.viforpharma.com și www.galenica.com.
Referințe:
- WHO. Global Health Risks: Mortality and Burden of Disease Attributable to Selected Major Risks. 2009 Available from: www.who.int/healthinfo/global_burden_disease/GlobalHealthRisks_report_Front.pdf [Accessed September 2016]
- Peyrin-Biroulet L, et al. Am J Clin Nutr. 2015;102:1585–94
- Clark SF Nutr Clin Pract 2008; 23; 128 DOI: 10.1177/0884533608314536
- Post JB Int Urol Nephrol. 2006; 38:719–723
- Okonko DO J Am Coll Cardiology 2011; Vol. 58, No. 12, 2011
- Ponikowski P, et al. Eur Heart J 2016;37:2129–200
- Stein J et al.,. Anemia and iron deficiency in gastrointestinal and liver conditions. World J Gastroenterol 2016 Sep 21; 22(35): 7908–7925
- Caramelo L, Mezzacasa A and Kassebaum NJ. Iron Deficiency. Understanding perceptions of sufferers and the general public. EHA 21st Annual Congress, 9-12 June 2016, Copenhagen, Denmark
- Caramelo L, Mezzacasa A and Mansour D. Iron Deficiency. Impact of iron deficiency on QoL and work capacity. EHA 21st Annual Congress, 9-12 June 2016, Copenhagen, Denmark