Aproximativ 900 de specialişti s-au reunit la cea de-a XV-a ediţie a Conferinţei Anuale de Aterotromboză

Conferinta Aterotromboza 2Pe 24 aprilie, Hotel Pullman București World Trade Center a găzduit cea de XV-a ediție a Conferinței de Aterotromboză, cel mai mare eveniment științific național dedicat acestei patologii. Conferința este organizată anual de Societatea Română de Cardiologie, Asociația Națională Română de Stroke și Academia de Științe Medicale, cu sprijinul companiilor Sanofi și Zentiva. Conferința s-a organizat sub egida Academiei Române.

Inițiativa a reunit aproximativ 900 de specialiști din întreaga țară, cardiologi, neurologi, interniști, pediatri, diabetologi, nefrologi și medici de familie, implicați în managementul aterotrombozei și a complicațiilor cardiovasculare cauzate de aceasta. Lucrările au fost prezidate de Acad. Prof. Dr. Constantin Popa, Președinte al Asociației Naționale Române de Stroke și membru al Academiei Române, și Prof. Dr. Eduard Apetrei, Vicepreședinte al Academiei de Științe Medicale. Pentru a veni în sprijinul cât mai multor profesioniști, anul acesta conferința a fost transmisă live online și totodată înregistrată integral, urmând a fi disponibilă pe website-ul Societății Române de Cardiologie, pe parcursul întregului an.

Ediția aniversară din acest an a dezbătut, prin intermediul a 13 conferințe și 10 prezentări de caz clinic, multiple fațete ale aterotrombozei. Participanții au avut ocazia să afle mai multe informații și noutăți despre metode de prevenție, diagnostic și tratament, dar și cele mai recente cercetări medicale din domeniu. Ca element de noutate, pe lista temelor de discuție a fost inclus modul de abordare și de tratament în cazul dislipidemiei și, în particular, al hipercolesterolemiei familiale, alături de riscul rezidual prezent la pacienții tratați cu statine.

“S-a discutat despre actualizarea ghidurilor de practică medicală în unele capitole din patologia cardiovasculară și neurovasculară, importante pentru transpunerea în plan științific și aplicativ”, a declarat Acad. Prof. Dr. Constantin Popa, Președinte al Asociației Naționale Române de Stroke și membru al Academiei Române.

“Cercetările din ultimii ani aduc argumente privind regresia plăcii de aterom, cu consecințe ușor de înțeles ce se referă la scăderea numărului de infarcte miocadice și accidente vasculare cerebrale. S-au discutat și prezentat aceste date în cadrul Conferinței”, a declarat Prof. Dr. Eduard Apetrei, Vicepreședinte al Academiei de Științe Medicale.

Aterotromboza este cauza unor evenimente vasculare majore, precum: infarctul de miocard, accidentul vascular cerebral ischemic sau decesul de cauză vasculară. Este raportată ca fiind principala cauză de deces în România. La nivel european, bolile cardiovasculare provoacă, anual, 4 milioane de decese, dintre care 1,9 milioane decese sunt înregistrate în UE[1]. În România, rata deceselor de cauză cardiovasculară este de 2 ori mai mare decât media din UE, respectiv între 7 și 8 decese la 1000 de locuitori față de 3,8 la 1000 de locuitori¹.

Despre Sanofi

Sanofi, lider mondial în producția de medicamente, descoperă, dezvoltă și distribuie soluții terapeutice pentru a îmbunătăți viața tuturor oamenilor. Sanofi deţine atuuri importante în domeniul sănătăţii şi se bazează pe 7 platforme de creştere: soluţii pentru diabet, vaccinuri de uz uman, produse inovatoare, boli rare, produse fără prescripţie medicală, pieţe emergente şi sănătatea animalelor. Sanofi este cotată la bursele de valori din Paris (EURONEXT: SAN) şi New York (NYSE: SNY).

Sanofi pune la dispoziția pacienților un portofoliu de tratare a afecțiunilor vasculare, cuprinzând produse precum: Plavix® (clopidogrel), Clexane® (enoxaparina), Aprovel® (irbesartan), Cordarone® (amiodarona), Tritace® (ramipril) [2].

Despre Zentiva, o companie Sanofi

Zentiva este parte a Grupului Sanofi începând cu luna martie 2009. Portofoliul de produse al companiei acoperă o gamă largă de arii terapeutice, însă se concentrează asupra bolilor cardiovasculare, afecțiunilor inflamatorii, durerii, infecțiilor și bolilor sistemului nervos central, precum și asupra bolilor gastrointestinale și urologice.

Portofoliul Zentiva adresat afecțiunilor vasculare oferă soluții terapeutice, în condiții de calitate și accesibilitate, absolut necesare unui tratament de lungă durată, incluzând: Trombex®2 (clopidogrel), Rosucard® (rosuvastatină), Torvacard® (atorvastatină), Simvacard® (simvastatină), Tezeo® (telmisartan), Canzeno® (candesartan) 2 și Santepirin® (acid acetilsalicilic) - medicament care se eliberează fără prescripție medicală.

[1] European Cardiovascular Disease Statistics 2012 Edition, www.escardio.org
[2] Medicamente eliberate pe bază de prescripție medicală

Leave a Reply

Your email address will not be published.