Cod rosu in sanatate

Romania a atins masa critica. Numai ca nu vorbim de o explozie ci de o implozie a numarului de medici ramasi in tara. Suntem in continuare pe ultimul loc in Uniunea Europeana in ceea ce priveste numarul de medici raportat la 1000 de locuitori (1,9 medici/1000 locuitori). Este o statistica sumbra inca din 2008, care ne plaseaza in urma Bulgariei, Ucrainei si Moldovei. Exista judete lipsite de anumite specialitati medicale iar aproape 100 de localitati nu au nici macar un medic de familie.
         Ma intreb doar ce limba ar fi trebuit sa invat la scoala pentru ca ministerul sa sustina si noua sesiune de rezidentiat pentru tinerii medici care dupa sase ani de facultate sunt trimisi in somaj sau la cules capsuni.


            De ani de zile atragem atentia asupra fenomenului ingrijorator al migratiei medicilor. Conform reprezentantilor Colegiului Medicilor OMS recomanda declararea de cod rosu la o migratie ce depaseste 2% dintre practicieni.


            In Romania vorbim deja de decimarea personalului medical pentru ca 10% din medici au plecat din tara iar perpetuarea acestui fenomen ar putea duce la colapsul sistemului de sanatate, in mai putin de zece ani.

            Blocarea ocuparii prin concurs a posturilor vacante prin aparitia OUG 34/2009 si a OUG 1/2010 a acutizat acest deficit.

            Deficitul de personal medico-sanitar ingreuneaza desfasurarea activitatii medicale si pericliteaza efectuarea actului medical. S-a ajuns chiar ca in unele situatii un angajat din sistem sa supleeze activitatea altor 5 angajati, cu consecinte nefaste asupra calitatii actului medical.

            Mi se pare anormal sa se incerce realizarea de economii prin blocarea angajarilor intr-un sistem de importanta nationala, care se confrunta oricum cu un deficit major de personal si cu subfinantarea cronica.

            Aceasta propunere legislativa prevede ca ocuparea posturilor vacante din sistemul sanitar sa se faca  in functie de normativele de personal aflate in vigoare, pe categorii si locuri de munca si sa nu faca obiectul unor suspendari. Oricat  si-ar dori unii, medicina nu se poate face pompieristic iar sanatatea romanilor nu poate fi asigurata fara personalul calificat.

E o masura normala care asteapta de prea mult timp sa fie adoptata in Parlamentul Romaniei.

Leave a Reply

Your email address will not be published.