Grele nopti de vara la Urgente

Noptile de vara incep sa fie din ce in ce mai lungi la Urgente, un sfert dintre pacienti ajung la Unitatea de Primire a Urgentelor dupa ora 21. In acest week-end, peste 200 de ieseni au avut nevoie de servicii medicale, motivele internarii in spital fiind diverse: accidente, alergii, arsuri sau tentative de sinucidere.

Euro 2008, motiv de suicid

La sfarsit de saptamana, sapte ieseni au incercat sa-si puna capat zilelor. La scurt timp dupa deschiderea Euro 2008, doua femei, de 27 si 51 de ani, au ajuns la spital dupa ce s-au certat cu partenerii. Marul discordiei, in ambele cazuri, a fost chiar meciul din deschiderea campionatului.

"O pacienta de 27 de ani a ingerat peste 20 de comprimate de antiinflamatorii. Cealalta, de 51 de ani, a ingerat peste 30 comprimate de medicamente cardiovasculare", a spus dr. Ciuhodaru. Si o femeie de 33 de ani, din Romanesti, a incercat sa-si puna capat zilelor inghitind antalcool si barbiturice. "Terapia a fost ingreunata prin faptul ca pacienta a ajuns tardiv la UPU, dupa aproape 12 ore, fara aplicarea precoce a masurilor de depurare a toxicului", a precizat seful UPU.

O alta ieseanca, de 34 de ani, a baut 100 ml de diluant in momentul cand a aflat ca sotul intentioneaza sa divorteze.

Medicii de la Urgenta se asteapta ca numarul de cazuri de tentative autolitice sa creasca in perioada caniculara, intrucat se pare ca temperaturile crescute sunt un factor de risc suicidar.

Alergie la... bere

Zece ieseni au cerut ajutorul medicilor din UPU dupa ce au fost intepati de diferite insecte sau dupa ce s-au intoxicat de la diferite alimente ori bauturi in timp ce erau cu prietenii ori familia la iarba verde: "Un pacient de 60 de ani a necesitat masuri de terapie intensiva a socului anafilactic declansat probabil de ingestia de bere. Se pare ca pacientul prezinta o sensibilizare la papaina din bere". La "gratar" nu au lipsit nici accidentele. "35 de pacienti au fost tratati de traumatologi pentru entorse si fracturi, iar alti patru au avut nevoie de asistenta chirurgilor plasticieni din cauza arsurilor".

De la plaja, la Urgente

Trei erau in stare grava dupa ce au stat la soare prea mult. "O tanara de 18 ani a ajuns de la Baile Nicolina direct la Urgente. Pacienta a stat la soare timp de 4 ore, intre 12 si 16. In drum spre casa a prezentat o scurta pierdere de cunostiinta. Un tanar a vazut ce s-a intamplat si a adus-o la noi. Alti doi barbati, de 27 si de 33 de ani, unul din Romanesti si altul din Popricani, au facut insolatie dupa ce au muncit la camp in orele amiezii", a spus dr. Tudor Ciuhodaru, seful UPU. Tot din cauza expunerii prelungite la soare, o tanara de 23 de ani a suferit o criza de epliepsie.

Sursa: Iasi Plus (Diana Elisei)

Leave a Reply

Your email address will not be published.