- Personalizarea opțiunilor de tratament prin testarea biomarkerilor poate contribui la îmbunătățirea ratelor de supraviețuire la pacienții cu cancer pulmonar.
- Cancerul pulmonar reprezintă principala cauză de mortalitate în rândul bărbaților diagnosticați cu cancer, în România.
- Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer lansează prima platformă de informare despre cancerul pulmonar, imuno-oncologie și biomarkeri - www.pulmonar.invingemcancerul.ro, în cadrul campaniei “Viața fără piese lipsă – Acționează. Discută.Testează”, demers realizat în parteneriat cu MSD România.
Cancerul pulmonar se situează pe primul loc în România, atât ca număr de cazuri, cât și ca număr de decese în rândul bărbaților, devenind o cauză frecventă de mortalitate și în rândul femeilor2. În fiecare an, în țara noastră, aproximativ 11.000 de români sunt diagnosticați cu cancer pulmonar, această afecțiune fiind responsabilă pentru aproximativ 20% dintre decesele cauzate de cancer. De altfel, numărul deceselor prin cancer pulmonar depășește numărul celor survenite în urma cancerelor de sân, colorectal și stomac, la un loc2.
Progresul înregistrat în identificarea biomarkerilor în cancerul pulmonar non-microcelular (NSCLC), care rezintă aproape 90% din totalul cazurilor de cancer pulmonar, și terapiile imuno-oncologice au schimbat practica clinică, aducând speranță pacienților cu această afecțiune. În acest context, MSD România și Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer atrag atenția cu privire la nevoia urgentă de îmbunătățire a managementului clinic al pacienților cu cancer pulmonar, inclusiv prin testarea biomarkerilor de predicție. În cazul pacienților cu cancer pulmonar non-microcelular (NSCLC), biomakerii indică obținerea unui răspuns favorabil la un anumit tip de imunoterapie sau terapie țintită, crescând astfel șansele de supraviețuire și îmbunătățind calitatea vieții.
“În ultimii ani, opțiunile de tratament în cancerul pulmonar NSCLC s-au diversificat semnificativ, odată cu apariția terapiilor țintite și, mai recent, a imunoterapiilor. În prezent, conceptul de medicină personalizată în oncologie include și testarea biomarkerilor, cu rol în identificarea tratamentului potrivit pentru fiecare pacient”, a declarat Conf. Univ. Dr. Laura Mazilu, medic primar oncolog.
“Managementul clinic al cancerului pulmonar a devenit extrem de complex, iar analiza histopatologică și evaluarea biomarkerilor în cazul cancerului pulmonar, altul decât cel cu celule mici (NSCLC), sunt componente cheie în stabilirea diagnosticului de certitudine și în alegerea tratamentului adecvat pentru fiecare pacient în parte. De asemenea, timpul alocat evaluărilor țesutului canceros se constituie ca element primordial în starea generală a pacientului și în managementul ulterior al acestuia”, a adăugat George Daniel Buzete, medic specialist anatomopatolog.
Biomarkerii, o piesă importantă în tratamentul cancerului pulmonar
Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer lansează prima platformă online despre testarea biomarkerilor dedicată pacienților cu cancer pulmonar, în cadrul campaniei "Viața fără piese lipsă - Acționează. Discută. Testează", o inițiativă realizată în parteneriat cu MSD România. Platforma www.pulmonar.invingemcancerul.ro conține informații cheie despre cancerul pulmonar, dar și un ghid de conversație menit să îl ajute pe pacient în discuțiile cu medicul, pentru a înțelege mai bine cum funcționează această testare și de ce este importantă pentru stabilirea tratamentului adecvat, în timp util.
"Cancerul pulmonar este o problemă majoră de sănătate publică și fiecare dintre noi trebuie să contribuie la conștientizarea amplorii acestui tip de cancer. În lipsa unor campanii de informare pentru populația aflată la risc, dar și a accesului întârziat la terapii inovatoare, șansele de supraviețuire pentru pacienții cu cancer pulmonar scad considerabil. În acest context, testarea biomarkerilor este extrem de importantă pentru acești bolnavi - ei pot primi tratamentul potrivit și pot câștiga timp prețios în lupta împotriva cancerului", a declarat Cezar Irimia, Președintele Federației Asociațiilor Bolvanilor de Cancer din România.
"În țara noastră,testarea biomarkerilor validați se face gratuit, la recomandarea medicului, în baza unui voucher pe care pacientul îl folosește la un laborator de specialitate. În prezent, costurile acestor testări sunt acoperite de companiile farmaceutice. Apreciem demersurile autorităților, recent anunțate public, de a crea un program național de testare cu finanțare de la bugetul de sănătate, și ne-am bucura să vedem rezultatele, începând cu acest an", a adăugat acesta.
“Biomarkerii reprezintă o piesă foarte importantă în tratamentul cancerului pulmonar, întrucât ajută la identificarea profilului de pacient care ar putea răspunde pozitiv la o anumită terapie. Prin derularea campaniei Viața fără piese lipsă – Acționează. Discută. Testează, MSD România își propune să ajute pacienții cu cancer pulmonar NSCLC să înțeleagă mai bine rolul biomarkerilor în tratamentul acestei afecțiuni, îi încurajează să discute despre testare cu medicul lor și să ia decizii informate împreună cu acesta”, a declarat Nicolas Renard, Director General MSD România.
Informații cheie despre biomarkeri și rolul acestora în tratamentul cancerului pulmonar
Biomarkerii sunt indicatori care oferă informații despre procesele biologice normale, procesele de boală sau răspunsuri farmacologice la o intervenție terapeutică, fiind elemente-cheie în oncologie și pentru medicina personalizată. Cu ajutorul biomarkerilor, pot fi identificate persoanele care au o anumită formă de cancer sau care sunt expuse riscului de a fi diagnosticate cu această boală. De asemenea, ei pot contribui la selectarea persoanelor care au cea mai mare probabilitate de a obține beneficii terapeutice în urma unor tratamente precum terapiile imuno-oncologice sau terapiile țintite. În plus, biomarkerii pot fi utilizați pentru monitorizarea remisiunii în cazul pacienților diagnosticați cu cancer.
Biomarkerii relevanți în cancerul pulmonar NSCLC sunt EGFR, ALK, ROS1, BRAF și PD-L1. Conform ghidurilor Societății Europene de Oncologie Medicală (ESMO), înainte de inițierea oricărui tratament este recomandată testarea biomarkerilor. Pe baza informațiilor obținute în urma testării, tratamentul cancerului pulmonar non-microcelular poate fi individualizat.
Despre MSD
De peste un secol, MSD este lider al industriei farmaceutice la nivel mondial, descoperind medicamente și vaccinuri pentru multe dintre cele mai dificil de tratat boli ale lumii. Prin medicamentele noastre pe bază de prescripție, vaccinuri, terapii biologice și produse pentru sănătatea animalelor, colaborăm cu clienții noștri și operăm în peste 140 de țări pentru a furniza soluții inovatoare. În plus, ne dovedim angajamentul față de îmbunătățirea accesului la servicii medicale prin politici, programe și parteneriate cuprinzătoare. Astăzi, MSD continuă să se afle în avangarda cercetării, contribuind la progresul în prevenirea și tratarea bolilor care amenință oamenii și comunitățile din întreaga lume, incluzând aici cancerul, bolile cardiometabolice, tot mai numeroasele zoonoze, boala Alzheimer și bolile infecțioase, între care HIV și Ebola. Pentru mai multe informații, vizitați www.msd.com sau luați legătura cu noi prin intermediul conturilor de social media: Twitter, LinkedIn și YouTube.
Despre FABC
Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) a fost înfiinţată în anul 2005 din necesitatea ca toţi cei care luptă împotriva cancerului să devină o forţă cu o voce puternică. FABC este interfaţa între organizaţiile membre şi instituţiile statului, institutiile europene implicate în sănătate, precum şi organizaţiile europene şi internaţionale similare. FABC numără peste 65.000 de membri în întreaga ţară, pacienţi, supravieţuitori şi voluntari. FABC este o federaţie formată din 24 de asociaţii care activează pe plan local, la nivelul judeţelor. Misiunea FABC este de a face lobby şi advocacy activ pentru promovarea, respectarea şi garantarea drepturilor pacienţilor cu cancer, implementarea măsurilor necesare pentru reducerea impactului acestei maladii. Pentru mai multe detalii, vă rugăm să accesați: www.fabc.ro.