Citeam deunăzi despre existenţa unei teorii istorice conform căreia, de fapt şi de drept, noi românii suntem descendenţii direcţi ai marelui neam dacic din antichitate, descendenţă care nu a fost nicicând influenţată semnificativ nici de mentulele ocupatorilor romani, nici de organele genitale mânuite cu barbarism de goţi, cumani, slavi, tătari şi alte popoare migratoare în căutare de schimburi lingvistice onomatopeice cu ocupantele de sex feminin ale acestor meleaguri.
O parte din argumentaţia adusă pare de bun simţ, reliefând durata prea mică şi suprafaţa prea restrânsă a ocupaţiei romane, mai ales la un popor care a dovedit din zorii istoriei o rezistenţă îndăratnecă la civilizare şi progres.
Problema descendenţei latine a limbii române este rezolvată magistral de către dacologi prin aserţiunea de bun simţ că de fapt latina cultă este rezultatul însuşirii de către popoarele italice a limbajului getodac, destul de vulgar, prin care protoromânii cu accent moldovenesc, veniţi la căpşuni, se adresau băştinaşilor.
Felul lor principal de mâncare fiind supa de barză şi viezurele pe varză la cuptor, aceste două – trei cuvinte au fost cu timpul excluse, la intervenţia hangiilor tratoriilor antice, din bagajul lingvistic latin, rămânând toate celelalte, îndeosebi cele descriind, nuanţat, imaginativ şi repetat organele genitale şi modalitatea lor de interacţiune.
Fiind, când se relaxau, cu maieurile suflecate, la câte un bostan şi vreun pet de bere din piele de capră consumate la comun cu nativii în forum, extrem de guralivi, dacii noştri au impus melodiosul grai în ciuda protestelor fonfăite ale etruscilor şi celorlalţi xenofobi locali.
Însăşi columna lui Traian arată pe marele împărat, el însuşi un fel de dac, conform interpretării veridice a unei fraze („mă întorc acasă, mânca-ţi-aş”) pe care ar fi rostit-o la iniţierea uneia din campanii, cum se adresează direct captivilor nebărbieriţi. Pare că în aceste ocazii neînfricaţii prizioneri geţi refuzau să răspundă chiar şi la cea mai simplă întrebare, repetând obsesiv, până la confuzionarea completă a opresorilor, „nu da”.
Teritoriul locuit de marele popor getodac a fost conform opiniei dacologice exprimate, extrem de vast deşi sărac în drumuri practicabile, staţii de furajare a cailor sau indicatoare, motiv pentru care de altfel au durat câteva milenii până la ocuparea lui de către unguri, slavi şi alte naţii cu vocaţie şi acces la fonduri europene.
Convins că un congres comun între dacologii români şi tracobulgarologii de la sud de Dunăre ar putea clarifica şi faptul previzibil că greaca antică este de fapt o bulgară vulgară, vorbită de ramura cu ceafa cea mai lată a marelui popor trac, renumit prin incursiunile sudice care au urmărit viziunea unei lumi mediteraneene cât mai bogate în castraveţi, termin exprimându-mi speranţa că cercetarea fundamentală în domeniu nu se va opri cu una cu două, în nici un caz înainte de a demonstra că dacii noştri au ocolit pământul, au ridicat piramide şi au câştigat constant medalii olimpice la jocurile de echipă în antichitate.