Demascarea de la Sf. Pantelimon și cinismul din toată țara
O nouă situație scandaloasă zguduie sufletele umaniste ale românilor acum că, pe blogul său, domnul Tolontan o demască pe șefa de secție ATI de la Sf. Pantelimon care, conform unei înregistrări audio făcută de un coleg amabil, afirmă că din medicamentele insuficiente aflate la dispoziție, ar trebui tratați mai degrabă pacienții mai tineri și cu șanse.
Cinismul asasinilor în halate albe lovește deci din nou, mafioții dorind, iată, nici mai mult nici mai pițin decât să omoare românul cu zile (ce e drept începând cu cel cu zile mai puține).
Discuția este complexă și nuanțată de fapt, necesită o radiografiere amplă a situației de la Sf. Pantelion și din alte spitale dar, verdictul jurnalistic și apelul către linșaj moral adresat publicului fiind dat, cu un dat cu părerea oi fi și eu capabil.
Așa că fără să știu exact câți pacienți ai spitalului Sf. Pantelimon au murit pentru că medicamentele necesare, altfel existente, nu le-au fost administrate, fiind dosite, vândute de medici sau păstrate pentru pacienți mai cu șanse, mai cu tinerețe sau mai cu șpagă, până se va face această numărătoare și se va compara cu inventarul de resurse pus la dispoziție de stăpânire, nu văd un motiv pentru care nu aș presupune că aceste resurse nu sunt de fapt suficiente, după cum afirma doctorița.
Cine nu crede că medicamentele, analizele sau tomografele în România sunt insuficiente să se ducă la medicul de familie și să își ia trimitere și rețete pentru acestea deși înțelept ar fi să o facă pe la începutul lunii.
Că se termină reactivii, se ating plafoanele de analize, s-a depășit numărul de internări și că s-au terminat locurile pe listă la ecografie și că s-a stricat tomograful sunt realități pe care eu cel puțin le parcurg de 20 de ani (în contextul în care Institutul nu este de fapt nici codaș și nici sărac în resurse).
După cum ne-a arătat cândva căpitanul Titanicului, când bărcile de salvare sunt puține, femeile și copii tind să capete prioritate. Și ce este sistemul medical din România altceva decât un pachebot ruginit supraîncărcat de oameni gonind de 26 de ani, sub oblăduirea atâtor căpitani beți, spre dezastru?
Poate că formularea ATIstei de la Sf. Pantelimon a fost cinică, dar nu atât de cinică precum realitatea sistemului în integralitatea lui.
Și dacă pretindem că femeia alegea cine să trăiască și cine să moară în secția ei să nu uităm că politicienii noștri, conducătorii sistemului, miniștri, șefii casei de asigurări de sănătate și ceilalți fac de mult același lucru la fel de cinic, chiar dacă mai puțin pe șleau.
Este clar că medicii au „plan de morți”, începând cu pensionarii…
Și lăcomia lor nu le face cinste. De ce s-au făcut medici, dacă nu respectă jurământul lui Hipocrate??? Dacă nu iubesc bolnavul. Ar trebui dați afară și trimiși să sape șanțuri.
Zic să facem așa cu întreg personalul medical, ce să mai pierdem vremea! Că o foaie de brusture sau de varză ne-om pricepe noi toți să ne punem… Ăștia și așa mănâncă banii noștri!
Da’ să păstrăm managerii de spitale. Pe ăia să-i punem eventual primari. Ce noroc că avem politicieni și administrație de stat atât de bine pusă la punct în toate sectoarele! Ce ne făceam altfel? Ne mâncau doctorii ăștia! Cred că, împreună cu educatoarele, învățătoarele și profesorii ne terminau!
Daca am discuta despre pere, ai avea mare dreptate, merita salvate perele mai putin coapte, ca alea coapte sunt gata-gata sa se strice si le-am cules degeaba.
Din pacate, discutam de vietati, si aici e mult mai complicat, pentru ca si daramatura aia de bosorog e tatal cuiva care il iubeste si care doreste sa il mai aiba alaturi macar o zi sau doua.
Asa ca, da, la pere e simplu, dar la oameni nu.
Lucrurile sunt foarte pe bune. Stiu ca e un reflex romanesc sa ne dam cu parerea despre tot, chiar si cand nu avem toate informatiile, dar de data asta acuzatiile sunt cat se poate de reale si nimic nu e scos din context. 🙂 Un doctor nu trebuie sa fie doar un bun profesionist, ci si un om cu etica. Asta ar trebui sa nu ezitati in niciun moment sa impartasiti cu studentii dvs, pe langa spiritul de echipa, fara de care in medicina nu se poate.
Cu o singura adnotare: cu ideea ca femeia alegea cine traieste in sectia “ei” nu ne putem obisnui defel, mai ales ca nu i-o daduse ma-sa de zestre. De sectie zic. De oameni… nu mai vorbim. Ar trebui sa ne numim altfel, in orice caz, nu oameni. Oamenii au empatie.